Nell'anno della famiglia

17 novembre 2011

Oggi la Chiesa ci presenta una famiglia di Santi Elisabetta e Ludovico come esempio per le nostre famiglie. Ludovico divenne un buon cristiano fino all'eroismo del donare  la propria vita per Gesu. Il suo cambiamento e conversione fu a causa dell'esempio e dell'aiuto ricevuto dalla sua sposa innamorata di Cristo crocifisso.


Anul Familiei:

Sfânta Elisabeta a Ungariei

 şi fericitul Ludovic al IV-lea de Turingia,

 modele pentru familiile creştine

Azi 17 noiembrie,

Biserica ne cheamă să contemplăm chipul lui Cristos Isus în vieţile sfinţilor: Elisabeta, principesă a Ungariei (1207-1231),

 şi soţul ei, fericitul Ludovic al IV-lea, duce de Turingia (1200-1227).

 Căsătoria lor, deşi părea să fi fost aleasă de către părinţii lor, a fost totuşi o căsătorie fericită. A fost o îmbinare a trăirii vieţii de castel cu viaţa creştină, o îmbinare a diademei regale cu aureola sfinţeniei.

A fost o viaţă de familie în Domnul (cf. Col 3,12-20).

Născută în anul 1207, Elisabeta a fost fiica regelui Andrei al II-lea al Ungariei şi a Gertrudei. A fost crescută în spirit creştin de părinţii ei credincioşi.

 Ludovic al IV-lea de Turingia s-a născut în anul 1200 şi a fost fiul lui Herman I şi a Sophiei de Bavaria.

Lui i-au lipsit exemplele bune din familie, deoarece părinţii lui au fost preocupaţi mai mult de cele pământeşti.

Când Elisabeta a fost adusă în castelul de la Wartburg, ducele Herman şi ducesa Sofia, socrii ei Elisabeta, au căutat să o introducă în atmosfera de lux şi petrecere a castelului şi a mentalităţii timpului.

 Dar tânăra Elisabeta se retrăgea în camera ei ca să adore un crucifix cu faţa plină de sânge şi se abţinea de luxul acela.( cf. 1Cor 2,2).

 „Bărbatul necredincios - spune sf. Paul - este sfinţit prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă este sfinţită prin bărbatul credincios” (1Cor 7, 14).

Ludovic  a devenit Creştin bun şi sfânt după căsătorie, datorită învăţăturilor bunei sale soţii, Elisabeta. De la ea a deprins dragostea faţă de Isus răstignit, dragostea faţă de Sfintele Taine şi dragostea faţă de cei defavorizaţi.

Aceşti doi soţi sfinţi au avut împreună trei copii: Herman (1222-1241), Sophia (1224-1275) şi Gertrude (1227-1297).

Familia această punea  în practică ceea pe care spunea sfântul Paul:

 „În rest, fraţilor, preocupaţi-vă de acestea: toate cele adevărate, toate cele demne, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele plăcute, toate cele vrednice de laudă, tot ce e nobil, ce e drept, ce e curat, ce e vrednic de iubire, ce e vrednic de cinste, dacă ceva este virtute sau onorabil, ceea ce aţi învăţat şi aţi primit, ce aţi auzit şi văzut la mine, aceea să puneţi în practică” (Fil 4,8-9).

După căsătoria lor, cei doi soţi, împreună cu odraslele lor, se întreceau în dragostea faţă de Isus, în dragostea faţă de sfânta Liturghie, în dragostea faţă de preoţi şi călugări şi în dragostea faţă de aproapele.

După căsătorie, Ludovic a început şi el să refuze luxul. Iar din dragoste faţă de Isus a pornit pentru eliberarea locurilor sfinte de sub dominaţia otomană, unde el a şi murit la 23 noiembrie 1227.

 Datorită acestui fapt şi din cauza reînnoirii vieţii sale conform cu Botezul său, Ludovic a fost declarat fericit (Fap 20,24).

În Turingia nu era durere pe care Sfânta Elisabeta să n-o aline, nu era nevoie în care să nu intervină şi nenorocire pe care să n-o cunoască. Alerga pe la casele bolnavilor ducându-le medicamente, alerga pe la casele săracilor ducându-le cele trebuincioase, alerga pe la casele muribunzilor şi-i pregătea pentru trecerea în veşnicie, alerga în locurile unde erau adunaţi copiii şi-i instruia în religia creştină. (Fil 2,3-4).

Biografii sfintei Elisabeta ne spun că ea a avut ochi ca să-l vadă pe Isus în cei mici şi săraci, a avut urechi ca să-l audă pe Isus în geamătul suferinzilor şi a avut inimă să-l simtă pe Isus în toţi semenii ei defavorizaţi

Dragostea ei faţă de cei sărăci nu s-a limitat numai la fapte simple, deoarece ea împlinea şi fapte mari: procura zestre fetelor sărace, se prindea naşă la botezul copiilor lipsiţi, oferea locuinţe pentru cei fără adăpost. Mai târziu a deschis un sanatoriu pentru bolnavi, un azil pentru cei nevoiaşi, o cantină pentru cei săraci şi o şcoală pentru copii.

Pe vreme Sfintei Elisabeta de Turingia, lepra era o boală foarte răspândită în Germania.

Într-o zi de Joia Sfântă, un lepros a ajuns până la Wartburg, unde se afla castelul în care locuia Elisabeta. Ea l-a primit în grădina castelului, unde i-a spălat rănile şi l-a bandajat. Când cei ai casei au văzut ce face, s-au îngrozit. Au întrebat-o: “Ce faci?” Ea a răspuns liniştită: „Îngrijesc rănile Mântuitorului, pentru ca în ziua judecăţii să nu mă apuce groaza. Pentru acea zi mă pregătesc aşa cum pot”(Is 58,7).

După moartea soţului ei, viaţa de Elisabeta a devenit foarte dificilă. Soacra şi cumnaţii ei au dat-o afară din castel. Pentru a-şi putea păstra copiii, Elisabeta a trebuit să renunţe la toate proprietăţile, bunurile şi drepturilor de ducesă (Rom 8,17).

Putea evita sărăcia, dar l-a ales pe Isus.

Viaţa şi exemplele sfintei Elisabeta şi soţului ei Ludovic, vieţile acestor doi soţi sfinţi,

 influenţează în bine viaţa multor creştini aflaţi în dificultate spirituală.

Dacă soţii sfinţi, Elisabeta şi Ludovic, dacă alţi mulţi asemenea lor în ciudă dificultăţilor şi exemplelor rele de aceia care le înconjurau, au putut să realizeze  o familia sfântă, de ce, cu ajutorul Lui Dumnezeu,  nu-l putem şi noi să-l  realizăm? Oare noi, cei de astăzi, de ce nu am putea să arătăm dragostea în familiile noastre şi faţă de cei aflaţi în dificultate? Şi noi vom fi judecaţi tot despre iubire..

Să-i imităm aceste modele, Elisabeta şi Ludovic, şi cerem ajutorul lor pentru a deveni şi noi martori ai dragostei lui Isus în lume!.

Adaptarea de la predica lui  Pr Ioan Lungu  (cfr.:Ercis .ro 17 nov 2011). cturi: 194.