Martiri Cristiani

Non possiamo dimenticare i nostri martiri cristiani che nel mondo testimoniano il Vangelo.

E' stato ucciso da una raffica di mitra sulla strada, mentre andava al lavoro.

Era un uomo politico, un ministro, difensore dei poveri e delle minoranze perseguitate in Pakistan. 

Era il 2 marzo 2011.( da    Oasis)

Spezziamo il gelo dell'odio con la ricchezza dell'amore di Cristo.

Shahbaz Bhatti

Il suo testamento

Mi sono state proposte alte cariche al governo e mi è stato chiesto di abbandonare la mia battaglia, ma io ho sempre rifiutato, persino a rischio della mia stessa vita. La mia risposta è sempre stata la stessa: «No, io voglio servire Gesù da uomo comune».

Questa devozione mi rende felice. Non voglio popolarità, non voglio posizioni di potere. Voglio solo un posto ai piedi di Gesù. Voglio che la mia vita, il mio carattere, le mie azioni parlino per me e dicano che sto seguendo Gesù Cristo. Tale desiderio è così forte in me che mi considererei privilegiato qualora – in questo mio sforzo e in questa mia battaglia per aiutare i bisognosi, i poveri, i cristiani perseguitati del Pakistan – Gesù volesse accettare il sacrificio della mia vita. Voglio vivere per Cristo e per Lui voglio morire. Non provo alcuna paura in questo paese.

Molte volte gli estremisti hanno cercato di uccidermi e di imprigionarmi; mi hanno minacciato, perseguitato e hanno terrorizzato la mia famiglia. Gli estremisti, qualche anno fa, hanno persino chiesto ai miei genitori, a mia madre e mio padre, di dissuadermi dal continuare la mia missione in aiuto dei cristiani e dei bisognosi, altrimenti mi avrebbero perso. Ma mio padre mi ha sempre incoraggiato. Io dico che, finché avrò vita, fino all’ultimo respiro, continuerò a servire Gesù e questa povera, sofferente umanità, i cristiani, i bisognosi, i poveri.

Voglio dirvi che trovo molta ispirazione nella Sacra Bibbia e nella vita di Gesù Cristo. Più leggo il Nuovo e il Vecchio Testamento, i versetti della Bibbia e la parola del Signore e più si rinsaldano la mia forza e la mia determinazione. Quando rifletto sul fatto che Gesù Cristo ha sacrificato tutto, che Dio ha mandato il Suo stesso Figlio per la nostra redenzione e la nostra salvezza, mi chiedo come possa io seguire il cammino del Calvario. Nostro Signore ha detto: «Vieni con me, prendi la tua croce e seguimi». I passi che più amo della Bibbia recitano: «Ho avuto fame e mi avete dato da mangiare, ho avuto sete e mi avete dato da bere; ero forestiero e mi avete ospitato, nudo e mi avete vestito, malato e mi avete visitato, carcerato e siete venuti a trovarmi». Così, quando vedo gente povera e bisognosa, penso che sotto le loro sembianze sia Gesù a venirmi incontro.

Per cui cerco sempre d’essere d’aiuto, insieme ai miei colleghi, di portare assistenza ai bisognosi, agli affamati, agli assetati.

* Shahbaz Bhatti, Cristiani in Pakistan. Nelle prove la speranza, Marcianum Press, Venezia 2008 (pp. 39-43)

Bucurie

Il Pensiero del giorno: (Catehismul Bisericii Catolice, Bucureşti 1993, n. 2606 şi 
 Gândul zilei                                       A. Vannoye, Painea yilnică a Cuvântului, Iaşi 2003)

Toate nenorocirile omenirii din toate timpurile, roabă a păcatului şi a morţii, toate cererile şi mijlocirile din istoria mântuirii se află cuprinse în acest strigăt al Cuvântului întrupat. Iată că Tatăl le primeşte la sine şi că, dincolo de orice speranţă, le îndeplineşte înviindu-l pe Fiul său. Astfel se împlineşte şi se consumă drama rugăciunii în economia creaţiei şi a mântuirii. Cartea psalmilor ne dă cheia ei în Cristos. Căci în veşnicul Astăzi al învierii spune Tatăl: «Fiul meu eşti Tu, eu astăzi te-am născut. Cere-mi şi-ţi voi da moştenire neamurile şi în stăpînirea ta marginile pământului!» (Ps 2, 7-8).

Scrisoarea către Evrei exprimă în termeni dramatici cum rugăciunea lui Isus împlineşte izbânda mântuirii: «în zilele vieţii sale pământeşti a înălţat cu strigăt mare şi cu lacrimi rugăciuni şi cereri către Cel care-l putea izbăvi de moarte şi a fost ascultat pentru cucernicia sa; deşi era Fiu, a deprins ascultarea din cele ce a suferit şi, fiind dus la desăvârşire, a devenit pentru toţi cei ce ascultă de El izvor de mântuire veşnică» (Evr 5, 7-9).

Cum a fost pentru Abraham, va şi pentru noi.

Ce a făcut Abraham?

„Abraham, tatăl vostru, a tresăltat de bucurie în speranţa că va vedea ziua mea; a văzut-o şi s-a bucurat".(In 8,56)

Şi noi suntem chemaţi să vedem ziua lui Isus şi să ne bucurăm( Rom 4,23-25).

Ce înseamnă acest lucru: „Abraham, tatăl vostru, a tresăltat în spe­ranţa că va vedea ziua mea"?

Ziua lui Cristos este ziua învierii şi Abraham a văzut-o, evident, ca prefigurare, adică participând la evenimentele care făceau să se între­vadă planul divin de înviere al lui Cristos.
Sunt două evenimente în care Abraham a văzut în figura, în special, învierea lui Cristos:

naşterea lui Isaac 

şi sacrificiul lui Isaac.

Deja naşterea lui Isaac este prezentată de sfântul Paul ca o victorie asupra morţii. „(Abraham) fără a slăbi în credinţa"  - scrie sfântul Paul - "văzând deja ca mort trupul său şi al Sarei".( Rom 4,19) El a crezut în Dum­nezeu care învie morţii, şi astfel, s-a născut Isaac, pentru credinţa lui Abraham în promisiunea lui Dumnezeu, o credinţă capabilă să învingă moartea. Este, pentru Abraham, o experienţă a învierii, şi el „s-a bucurat".

Spunând „s-a bucurat", Isus face şi aluzie la numele însuşi al lui Isaac, care în ebraică înseamnă „el a râs". 

Abraham, deci, prin credinţa sa, a participat la victoria lui Cristos asupra morţii şi s-a bucurat de aceasta.

Al doilea eveniment în care Abraham a văzut anticipat anunţul învi­erii este cel cunoscut ca fiind jertfa lui Isaac, care a fost încă o victorie asupra morţii. Abraham îşi oferă propriul fiu, acel fiu prin care Dum­nezeu îi promisese să-l binecuvânteze pe Abraham şi toate popoarele. Dacă Isaac moare, promisiunea lui Dumnezeu este deşartă, pare anulată. Dar Abraham are credinţă că Dumnezeu va afla modul prin care va găsi victima pentru sacrificiu, fără ca ea să aducă cu sine moartea lui Isaac. Şi Isaac coboară viu de pe munte.

 A fost, într-un oarecare sens, jertfit şi a rămas viu, devenind figura învierii lui Cristos.

Evident, este o prefigurare imperfectă, ca toate prefigurările, Isaac nu a învins realmente moartea, pentru că nu a fost realmente sacrificat. Dar Abraham în acest eveniment a putut vedea deja ziua sacrificiului real al lui Cristos, premisă a învierii la o viaţă mai frumoasă şi perfectă: a văzut-o şi s-a bucurat.

 Şi ca recompensă pentru credinţa sa, Dum­nezeu îşi reînnoieşte promisiunea fecundităţii, a ţării promise, a moşte­nirii veşnice.

Şi noi suntem chemaţi să trăim în credinţa în învierea lui Cristos, să învingem mereu puterea morţii şi să ne bucurăm pentru că victoria lui Cristos va deveni victoria noastră priveşte însăşi moartea noastră şi durerile şi angoasele noastre, anume că încă de pe acum putem fi învingători de pacatul, de suferinţele, de moartea noastră oferindu-le ca o participare la patimirea şi moartea lui Isus.

Dar mai mult, este adevărat pentru fiecare zi din viaţa noastră, în care putem să fim victorioşi asupra puterilor morţii, adică asupra a tot ceea ce ne conduce la tristeţe, la pesimism, la descurajare, cu alte cuvinte, asupra a tot ceea ce ne poate face să capitulăm în faţa dificultăţilor.

E necesar, asemenea lui Abraham, să avem credinţă în înviere. 

Nici o dificultate nu a fost mai mare decât crucea lui Cristos, şi el a învins:

 „Aveţi încredere, eu am învins lumea" (In 15,33).

Să cerem să avem întotdeauna înaintea ochilor noştri această victorie a lui Cristos, 

să avem prezentă învierea sa, 

să ne bucurăm de ea acum, 

şi pentru a ne putea bucura în veşnicie  

şi atunci 

când vom fi

părtaşi 

la Bucuria veşnică.