O poveste de dragoste.
Ca orice mama, atunci când Karen a ştiut
că un alt fiu s-ar fi născut, a pregătit
cu grijă, pe micul Gerald ca să-l
accepte pe copilul. Apoi, o
ecografie mai atentă a sugerat că se va naşte o fetiţă. O fiica, atât de asteptată şi deja
extrem de iubită, merita un nume mare, înainte de a se naşte, un nume dulce,
adică Amanda, aceasta înseamnă o fetita
mica de mult demnă de a fi iubită.
Gerald începu ,că un
obicei, de a cânta către sora sa Amanda,
cu faţa sa apropiată de pântecele
mamei sale: “Tu eşti soarele meu, unicul meu soare. Tu îmi dai fericirea şi
când cerul este întunecat!”
El a iubit pe sora lui mai mică, înainte ca ea s-a născut.
Sarcina a fost liniştită şi normală.
Dar în ultima săptămână de aşteptare, iată, s-au întâmplat contractii bruste la fiecare cinci minute,
apoi la fiecare trei, apoi la fiecare minut. Soţul
ei a putut s-o ducă la spital la timp. Suferinţa
de a naşte a fost lungă şi dificilă.
În cele din urmă, Amanda s-a născut. Dar a
trebuit să se o ducă imediat de
urgenţa la terapia intensivă. Au
petrecut două zile. Nouă-nascută
mergea din ce în ce mai rău. Medicul
care se îngrijea de ea a pregătit cu atenţie pe părinţii ei. Apoi s-a descoperit adevărul dur, fără
iluzii:
- Există puţine speranţe că fetiţa supravieţuiască. Pregatiţi-va pentru cel mai rău.
Karen şi soţul ei se confruntă cu demnitatea la această perioadă dificilă. Zile înainte aveau terminat pregătirea
camerei în care copilaşa ar trebui să fie gazduită. Acum, planurile au fost răsturnate.
Gerald s-a rugăt cu sinceritate că ar fi
vrut să vadă sora ei.
- Voi cânta un cantec sorei mele!- a spus el, în timp ce două lacrimi mari cadeau
în jos de la faţa lui.
Intrarea la unitatea de terapia intensivă a fost interzisă copilului. Dar Karen a decis să meargă. Asistenta părea neclintită de a-l nu
lăsa să intre.
Dar mama şi mai presus de
toate Gerald a reuşit să mute decizia a
asistentei medicale. Copila peste
puţin ar fi pierdut batalia sa pentru a trăi.
Gerald a putut să intre. A stat lângă patul de sora ei mai mica. Într-un glas înăbuşit de emoţie, el a
cântat:
- Esti soarele meu, soarele meu . Tu
numai mă faci fericit, chiar si atunci
cand cerul este întunecat.
O dată, de două ori, de trei ori a cântat. Copila
la moment dat a părut treptat să se deştepte din somn. Gerald a continuat să cânte. A părut ca faţa copilei să devină roz
pal.
Karen a încurajat Gerald să cânte încă din nou.
- Tu mă faci fericit chiar si atunci cand cerul este întunecat. Nu luaţi
soarele din viata mea- cânta fratele...
Respiraţie a devenit mai liniştită. În
cele din urmă copilaşa
a deschis ochii. Asistenta
plângea în tăcere.
A doua zi, ziarul local împrima pe prima pagina de ştiri: "Miracolul făcut
de un fraţişor".
Medicii au vorbit de un fapt "inexplicabil".
Karen, cu toate acestea, s-a simţit sigură de a exclama:
- Acesta este miracolul iubirii lui Dumnezeu.
"Fiecare copil născut este un semn că Dumnezeu încă nu s-a saturat de
oameni." (Tagore)
Lângă fiecare om sta Fratele nostru Isus, care prin Cuvântul său
, şi prin iubirea sa ne reda viaţa şi cu ea ne dăruieşte şi sensul vieţii
noatre, numai ca să-l ascultăm. El este Dumnezeu care niciodată se satura de
oameni şi de mântuirea lor.
Renascuţi prin Isus şi Sacramentele sale, din cauza iubirii
sale, noi devenim la rândul nostru cei care ne punem lângă fratele nostru
pentru a îi cânta prin vocea noastră, prin faptele noastre de iubire, prin
credinţa noastră ca noi suntem Una în Isus şi ca Isus este viaţa noastra fără
care nu putem să ne mântuim.
Cerem de la
Maica Domnului care Prima a cântat acest cântecul al vieţii
să devenim şi noi participanţi de aceasta bucurie.
Spune de fapt Isus: “Eu sunt
viţa ceea adevărată, iar Tatal meu este viticultorul...voi sunteţi
mlădiţele. Rămâneţi în iubirea mea!...V-am spus acestea pentru că bucuria mea
să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină”.
