La formazione del giovane e la pieta' nello stile salesiano.
Siamo presto alla festa del Santo dei giovani, Don Bosco.
Come non possiamo gioire nel ricordarlo e nel pregarlo?... Ma nello stesso tempo il nostro pensiero non puo' fare a meno di ricordare il suo stile educativo formidabile che ha dato vita a grandi personalita' di giovani , tra i quali emergono figure di Santi.
Ma quale era il clima fecondo del suo stile educativo, quali le sorgenti e le linee operative che incidevano tanto nella vita dei suoi giovani e che ancor oggi non hanno perso di freschezza ed incisivita'?...
Siamo presto alla festa del Santo dei giovani, Don Bosco.
Come non possiamo gioire nel ricordarlo e nel pregarlo?... Ma nello stesso tempo il nostro pensiero non puo' fare a meno di ricordare il suo stile educativo formidabile che ha dato vita a grandi personalita' di giovani , tra i quali emergono figure di Santi.
Ma quale era il clima fecondo del suo stile educativo, quali le sorgenti e le linee operative che incidevano tanto nella vita dei suoi giovani e che ancor oggi non hanno perso di freschezza ed incisivita'?...
La formazione e la pieta’ nel
carisma salesiano
“Non chi mi dice Signore, Signore entrera’ nel Regno dei Cieli, ma chi
fa la Volonta ’
del
(Mt 7, 21-23)
“Siate sempre lieti, pregate senza interruzione, in ogni cosa rendete
grazie al Signore: questa infatti e’ la Volonta ’ di Dio in Gesu’ Cristo verso di voi”
( 1Tess 5,16-17).
Cio’ che dice la
Scrittura e’ in pratica un invito all’unione di cuore, di
mente e opera alla Volonta' di Dio
Don Bosco, Santo educatore, ha compreso l’importanza di questa unione
con Dio,
tanto da esser definito Lui stesso “l’Unione con Dio!”.
Fu per questo che fin dal primo incontro di un ragazzo del
Egli diceva che “e’ una ventura (cosa molto buona e fortunata) quando i
ragazzi sanno pregare, hanno il gusto della preghiera, che si acquista fin
dall’infanzia e si alimenta con la fedelta’ a Dio” (Piero Stella, Don
Bosco,mentalita’ religiosa e spiritualita’, vol II, Pas Verlag, 1969, Zurigo ,p.345).
“Il gusto nella preghiera - diceva Don Bosco - e’ segno che la Grazia divina riempie il
cuore e affina lo spirito. E’ segno di virtu’ e di perfezione. Si riflette
infatti nelle opere della vita, che sono tra l’altro : l’obbedienza, la
docilita’, la purezza e la carita’ fraterna.”
“La preghiera - egli diceva - deve essere manifestazione di fede, che
invita gli astanti a lodare Dio” (MB9, 708: P. Stella, op.cit, p. 345).
La pieta’ da Don Bosco era intesa in senso largo, alla scuola di San
Francesco di Sales, come devozione. E la devozione o pieta’ era per lui “ vita
Cristiana fattiva”, che si esplica nei doveri verso Dio e verso il prossimo, e
che percio’, nutrendosi dei Sacramenti, si irrobustisce nella virtu’, la quale
a sua volta si traduce in “ esercizio di
carita’” verso il prossimo. ( P. Stella op. cit., p. 356).
In verita’, Don Bosco era uomo di fede e voleva che ad essa giungessero
i suoi ragazzi. Conoscendo che tale virtu’ e’ necessaria e sempre presente fin
dal Battesimo, anche a chi dicesse di averla persa, voleva che ad essa ( alla
fede ) tornassero e di essa vivessero quei suoi figli o giovani. Voleva che ne
mostrassero lo splendore attraverso la preghiera fatta bene e con le opere
buone soprattutto di carita’ e aiuto fraterno; voleva che la accrescessero e nello stesso tempo ne mostrassero lo
splendore( P.Stella, op. cit.,pp.342.343.346).Per Don Bosco la preghiera, la
liturgia,la pratica sacramentaria, erano mezzi nutriti dalla fede e vissuti
nella fede.
Erano essi quelli che causavano quella pace del
(cfr. G. Bosco, Michele Magone, Vite di giovani, LAS, Roma,2011, pp120).
Fu proprio questo stile di fede espresso nella preghiera e nella
frequenza ai Sacramenti e la gioia e la pace che ne scaturisce che convinse e
converti’ Magone Michele e lo incammino’ sula via della Santita’.
E chi era Magone Michele?...
Don Bosco lo incontro’ nella prima quindicina di ottobre del Torino .
L’aveva incontrato a Carmagnola, di sera, prima dell’arrivo del treno che lo portava a Torino .
Magone Michele accetto’ l’invito di andare da Don Bosco a Torino ed
entro’ ospite all’Oratorio in vista della sua formazione al lavoro per il suo domani.
Da piccolo lazzarone, in pochi mesi, alla scuola di Don Bosco, divenne
un buon cristiano, incamminato alla santita’.
Quando avvenne la sua conversione? E perche?...
Ecco come avvenne.
Era all’Oratorio da circa un mese , quando, vedendo il modo di vivere
degli altri ragazzi e la gioia dei suoi compagni, entro’ in crisi, che
manifesto’ nel non voler piu’ giocare e nella tristezza.
Un compagno lo interrogo’:” Ma che hai?”.
La sua risposta e’ riassunta in queste sue parole angosciate:
“ Vedo I miei comnpagni a prender parte alle pratiche di pieta’ e poi
essere tanto allegri. Quel vederli allegri, pregare, accostarsi alla
Confessione , alla Comunione mi cagiona continua tristezza, perche’ io non
posso farlo, mi trovo in un pasticcio di coscienza!” . E pianse.
Don Bosco che lo seguiva con amore, lo chiamo’ a se’ e gli chiese il
motivo di quel
suo essere “ in un pasticcio di coscienza”. Magone gli spiego’ che aveva
la coscienza imbrogliata e che non vedeva una via di uscita.
Don Bosco gli suggeri’ di confessarsi e, se necessario, di far la
confessione generale della sua vita.
E fu cosi’.
Ma dopo la
Confessione , quel ragazzo, che prima diceva che gli pareva di
“avere mille demoni in corpo”, alle parole di perdono udite durante la sua
Confessione, tutto commosso esclamo’:“Oh, quanto mai io sono felice!- e
aggiunse - Mio Dio, per l’avvenire non
voglio mai piu’ offendervi!”
E fu di parola.
Don Bosco voleva che quel clima di pieta’ e devozione che rivelava
l’Oratorio di allora, fosse un clima di fede e di pieta’ accompagnato dalle
opere buone e dall’apostolato in mezzo ai propri compagni; che fosse vissuto in
serenita’, senza eccessi, con pace e nell’allegria, evitando gli scrupoli.
Lo scrupolo infatti per lui era cone un’arma insidiosa del
L’antidoto era , secondo lui, l’obbedienza ai suggerimenti del Confessore.
Al centro di questo clima di pieta’ e di fede, c’era l’amore a Gesu’
Eucaristia e la devozione alla Santa Vergine Maria, considerata la Mamma , la Maestra e la Guida nel cammino verso Gesu’.
Per questo esortava i giovani a vivere in modo da fare spesso la Santa ComunioneRosario
Per rafforzare questo clima, in cui si viveva in Gesu’, con Gesu’ e per
Gesu’ tutta la giornata, promosse l’associazionismo, precedendo in questo il
sorgere dell’Azione Cattolica e dando uno stile originale e tutto suo ai gruppi
giovanili ed alle loro associazioni (P. Stella, op. cit., vol.2, p. 357).
Questo clima , diede vita ad un metodo educativo capace di avviare alla
Santita’,che si chiamo’ Sistema preventivo, attuale in ogni casa salesiana.
A noi imitarne gli esempi, a noi sfruttarne il carisma per il bene
nostro e dei nostri giovani.
E per chi parla e legge in lingua rumena...:
AM.
“Formarea şi evlavie " întru
carisma Salezienilor.
“Bucurați-vă întotdeauna! Rugați-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este Voinţa Lui
Dumnezeu în Cristos Isus, cu privire la voi!"
(1
Tes 5,16-18).
"Nu orcine îmi zice:” Doamne, Doamne” va intra în
Împărăția Cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa
Tatălui Meu, care este în ceruri " (Mt 7,21).
Aceste texte din Scriptură
sunt în practică o invitație de
a fi uniţi cu inima, mintea, și faptele la Voinţa lui Dumnezeu.
Don Bosco, educator
Sfânt, a înțeles importanța unirii cu Dumnezeu, aşa încât a fost numit el
însuși "Unirea cu Dumnezeu."
Practicile de
pietate erau considerate de el ca un element necesar al pedagogiei Oratoriului, baza formării vieţii creştine.
El spunea că “este foarte bun şi norocos atunci
când tinerii ştiu să se roage, când au plăcere de a se ruga"
(1).
"Gustul rugăciunii
- spunea - este și
semn că harul lui Dumnezeu umple inima și deşăvârşeşte mintea.
Este un semn de virtute și perfecțiune.
Realitatea aceasta se reflectează în faptele vieții,
care sunt, printre altele: ascultarea, docilitatea, puritatea și caritatea fraternă”.
"Rugăciunea -continua
el - trebuie să fie o manifestare a credinței,
care să îndemne privitorii să-L laude pe Dumnezeu"(2)
Într-adevăr ".Don
Bosco a fost un om de credință și ar fi vrut ca băieții lui să fie la fel. El dorea ca băieţii din Oratoriul să arate
splendoarea credinţei prin rugăciunile făcute bine și
mai ales prin opere de caritate şi de ajutor fratern. (3)
Pentru Don Bosco rugăciunea,
liturghia și practicarea sacramentelor, erau mijloacele
pentru a hrăni credința și a trăi în credință.
Acest fel de a trăi în
credinţa îl chemăm “evlavie”.
Evlavia a fost înțeleasă de Don Bosco într-un sens larg: a fost pentru el “viața creștină activă ", care să se exprime în concret
prin desfăşurarea datoriilor către Dumnezeu şi aproapele; și
care întărită prin Sacramente, devine viaţă virtuoasă, şi plină de dragoste. (4)
În centrul acestui
climat de devoţiune şi de credintă, Don
Bosco voia dragostea către Isus din Euharistie și
devoţiunea către Sfânta Fecioară Maria, ca Mamă, Maestră și
Ghid în drumul spre Isus. Din acest motiv, el îndemna pe tineri să cinstească pe Maria sub
titlul de Maria Ajutor al Creștinilor și voia că, în fiecare zi, să se roage Sfântul
Rozariu.
Pentru a consolida
acest ambient, în care se trăieşte în Isus,cu Isus, și pentru Isus toată ziua, Don Bosco a
promovat asociaţionismul întemeiendu-l înainte de Acţiunea Catolică și a dat o originalitate proprie
la toate grupurile şi mişcările (5).
Dar acest fel de a
trăi în credinţa producea prin Don Bosco un salt de calitate: cauza pacea şi bucurie a inimii
şi elan la sfinţenie.
Rugăciunea, practicarea
sacramentelor, faptelor bune şi de caritate, prietenia intre tinerii era cauza unei
păci a inimii și a conștiinței de invidiat şi de o bucurie în felul de a se comporta aşa
fermecatoare încât devenea capabilă de a impresiona încă chiar și pe
cei care pierduseră drumul mântuirii lor.
Aceasta
este nouătatea în sistem de a educa al lui Don Bosco.
Adică,
acela pe care îl practica şi îl învăţa
Don Bosco era un mod de viaţă și o
atmosferă de viață, care era un imbold şi o cale
prin a maturiza fiecare persoană pâna să ajunge la sfinţenie.
Pentru a
face un exemplu, a fost chiar stilul acela de credință, acea bucurie și pace
care izvora spontan din devoţiunea,
acea fraternitate intre tinerii motivul care a convins și convertit pe un băiat, un adevărat
golan, să schimbe felul său de
viaţă şi să se îndrepte spre calea sfinţeniei(6).
Băiatul acela, Don
Bosco l-a cunoscut în prima jumătate a lunii octombrie din anul 1857.
Numele lui era Michele
Magone. El era un băiat de 13 ani, dar deja pornit spre delincvență din cauză abandonării și agitaţiei în care trăia.
Don Bosco l-a
întâlnit în satul Carmagnola,într-o seară, înainte de sosirea trenului, cu care
se ducea la Torino.
După o providenţială
întâlnire şi un scurt colocviu cu el, Don Bosco îi propuse să meargă la Torino la Oratoriu în
vederea pregătirii pentru muncă, pentru
viitor.
Michele Magone a acceptat invitația
de a merge la Don Bosco ,
la Torino , oaspet
la căminul din Oratoriul.
În câteva luni,
Michele, la școala de Don Bosco, a devenit chiar un bun
creștin, şi a început o viaţă nouă de sfinţenie.
Iată cum s-a întâmplat.
Era aproximativ de o lună în Oratoriu, când, văzând modul de viață al celorlalţi copii
și constatând acea adevărătă
bucurie şi prietenie a colegilor săi, a intrat în criză, care a manifestat-o
prin plictiseală faţă de joc şi mai mult prin tristețe.
Un coleg de-al său l-a întrebat: “ Ce s-a întâmplat cu tine?... ".
Michele a răspuns cu
aceste cuvinte pline de amărăciune:
"Văd pe colegii
mei care iau parte la practicele de pietate
iar apoi sunt atât de fericiţi. Mă
încântă să le văd aşa veseli şi că se roagă, că se apropie la Spovadă şi că se
împărtăşesc; dar acesta îmi provoacă tristeţe continuă, pentru că eu nu pot s-o
fac; eu sunt într-o încurcătură de constiinţă.”
Și plângea.
Don Bosco, care se
îngrijea de el şi îl urma cu dragoste, îl chemă la sine și îl
întrebă despre motivul pentru care a spus
că era într-o “încurcătură de conştiinţă”.
Magone îi explicase
că conștiința lui era împiedicată de greşelile făcute şi
că nu găsea o cale de ieșire.
Don Bosco i-a
sugerat:
"Mărturiseşte
păcătele! Şi dacă e necesar fă o spovadă generală a vieţii tale.”
Și așa a făcut.
...Dar, după spovadă,
băiatul care înainte a spus că îi părea
să aibă "o mie de demoni în corp," s-a schimbat total şi exclamă:
" Oh, cât sunt de
fericit! - şi a adăugat! - Doamne, nu vreau niciodată să
păcătuiesc! "
A păstrat cuvântul
şi viaţa lui a devenit plină de pace a inimii sale şi de bucurie, chiar şi sfântă.
A fost cu adevărat
aşa.
Prin exemplu acesta
înţelegem valoare mare pe care are forma educativă a lui Don Bosco.
Don Bosco a vrut ca acea
atmosferă care l-a ajutat pe Magone Michele să îi schimbe viaţa şi care a susţinut
formarea şi maturizarea băieţilor sfinţi, să se realizeze în fiecare Oratoriu
şi casă Salesiană, adică ca să fie în
fiecare casă saleziană un climat de credință,
de rugăciune însoțit de fapte bune şi de apostolat printre prietenii propri, de devotament
faţă de Dumnezeu, trăit în liniște, cu pace, fără exces, fără scrupule şi
plin de bucurie, ceea care se na;te din inima în pace cu Dumnezeu.
Acest climat, a dat
naștere la o metodă de învățământ
şi de formare capabilă să îndrume la maturitate, ba chiar şi la sfinţenie!
Aceasta este acea
metodă care se cheamă Sistem preventiv şi care este prezentă în fiecare casă a
Salezienilor.
Nouă ne rămâne
datoria
de a mulţumi lui Dumnezeu
şi la Maica
Domnului pentru acest stil de viaţă şi de a educa, de care ne-a dat exemplu Sfântul
Ioan Bosco; şi de a profita de carisma sa pentru binele al tineretului.
.........................
(1) Piero Stella, Don Bosco ,
mentalitatea "religioasă și spirituală", vol. II, Pas
Verlag, 1969, Zurich, p.345).
(2)MB9, 708: P. Stella, op.cit,
p. 345.
(3)P.Stella, op.cit,
Pp.342.343... 346.
(4) (P. Stella op.cit.., P.
356).
(5) P. Stella, op. cit, vol.2.,
p.. 357.
(6) Don Bosco, Michele Magone, Viaţa tinerilor, LAS, Roma, 2011, pp.120
