martedì 17 febbraio 2015

Postul Mare Quaresima 2015




POSTUL MARE



Acum începe Postul mare, acea periodă foarte importantă, care ne pregăteşte la moment cel mai important din anul întreg: Paştele.
Acest timp de har special ni-l dă Biserica pentru a înţelege mai bine misterul de credinţa care este moartea şi învierea Lui Isus.
Moartea şi Învierea a Lui Isus sunt două evenimente extrqaaordinare, pentru că ne dau certitudinea îndelebilă de Iubirea pe care Dumnezeu are către fiecare dintre noi. „Fiecare dintre noi Îi interesează;
Iubirea sa nu Îi permite să fie indiferent la acadimentele noastre…
Din cauză faptului al Întrupării, al Vieţii sale pamânteşti, al Morţii şi Învierii ale Fiului lui Dumnezeu,
s-a deschis definitiv Poarta Cerului intre Dumnezeu şi omul, intre Cerul şi pământul”(Papa Francisc).
Acum, în Postul Mare, trebuie că noi să experimentăm deasupră pielei noastre de ce fel de iubire noi vorbim: acela de Dumnezeu este o iubire care se face prieten, care participă de fiecare viaţă, care se face vecinul nostru, care ne consolează în suferinţele noastre, pentru că şi El a trăit aceaşi viaţa a noastră şi a suferit din cauza durerii şi din cauza morţii  de experienţa propria. Este aşa  ca a deschis o poartă intre Cerul şi  Pământ, intre El şi noi.
Dar noi?...” Se întâmplă uşor că când noi ne simţim bine, suntem în aer nostru, comozi, cu siguranţa uităm de ceilalţi ( ce pe care Dumnezu Tatăl niciodată face ), nu ne intereseayă de problemele lor, de suferinţele lor, de nedreptăţiilor pe care ei suferă…atunci inima noastră alunecă în indiferenţa: în timp ce eu stau relativ bine şi comod, uit de cei care nu stau bine. Aceasta atitudine de indiferenţa a luat astazi o dimensiune mondială…Este o situaţia rea pe care noi Creştini trebuie s-o înfruntăm”,
s-o înfrângem.
Pentru aceasta Postul Mare devine timpul de andrenământ, în care fiecare dintre noi învaţă de la Isus să se apropieze din cet în cet mai mult la realităţiile de suferinţă şi de durere mai mult îndepartate, sau mai puţin departe de locul unde el trăieşte.
Trebuie să se simtă responsabil de fraţi săi de aproape sau de departe şi trebuie să se gândească
Ca şi el poate să făcă ceva pentru binele, ajutorul, alinare altora; pentru a nu rămâne indiferent:
Dumnezeu nu a fost şi nu este niciodata indiferent în faţă oamenilor, mai mult dacă sunt săraci, asbandonaţi, fără aparare, suferinzi.
În aceste zile de Postul Mare, noi vom învaţa să deschidem inima noastră iubirii pe care Dumnezeu ne dăruieşte în Isus  şi aşa vom învaţa să deschidem ochii pentru a ne dă seamă cât de mare este nevoie pe care are lumea de ajutorul Lui Dumnezeu şi de noi pentru elibera pe fraţii noştri de situaţii de săracie său de oprimare. Vor fi zile de har pentru a descoperi câte persoane şi de aceeaşi vârstă de a noastră şi poate lângă noi care suferă din cauză singuratăţii, săraciei, boli pentru a ne simţi solidali cu ei. Vor fi zile de har pentru a vedea pe ceilalţi cu ochii buni: cu ochii  de Dumnezeu, cu ochii de Isus.
Iată atunci cum timpul de Postul Mare să devină timpul de a ne comporta în manieră nouă, cu adevărat o perioadă de har de Dumnezeu.
Pentru această in Postul Mare ne apropiem la Isus prin ascultare Cuvântului Lui Dumnezeu, prin Sacramentele, ne rugăm pentru noi şi pentru ceilalţii, renunţăm la ceva pentru a învaţa să iubim mai mult. Aşa vom putea face loc în inimă noatră cuiva, care este poate lângă noi şi cere ajutor, dar nu este considerat nici văzut.
Dacă vom face aşa vom învaţa să cunoaştem iubirea Lui Dumnezeu către noi şi vom trăi iubirea această şi iubirea această ne va umple de bucuria mare, aceea care vom descoperi în ziuă Paştelui.


O poveştioară
pentru a înţelege
Postul Mare
Cei trei fii
Şi gesturi mici arată iubirea, pe care avem.




Într-un sat, trei femei voiau să aducă apă de la fântână. Nu departe de acest loc stătea un înţelept şi ascultă cum cele trei femei îşi lăudau fiii. •
„Fiul meu, spuse prima, este aşa de atletic, încât îi lasă în urmă pe toţi ceilalţi".
„Fiul meu, spuse a doua, cântă aşa de frumos ca o privighetoare. Nici un alt băiat nu are o voce aşa de frumoasă ca cea a fiului meu".
„Iar tu, de ce nu-ţi lauzi băiatul?", o întrebă una pe cea de-a treia femeie. „Fiul meu nu are nimic deosebit în el, nu l-aş putea lăuda pentru ceva. El nu-i decât un băiat obişnuit ca toţi ceilalţi".
Femeile îşi umplură găleţile şi plecară spre casă.
Înţeleptul merse încet după ele.
Găleţile fiind grele, ele se opriră să se odihnească.
Atunci veniră în întâmpinarea lor tocmai fiii lor.
Primul făcu o săritură, veni pe mâini şi aşa începu să meargă.
Femeile strigară: „Ce băiat deştept!"
Al doilea începu să cânte ca o privighetoare şi femeile îl ascultară cu entu-ziasm şi cu lacrimi de bucurie strigără:” Ce cântareţ extraordinar!”
Al treilea băiat veni la mama sa, îi luă găleata din mână şi o duse acasă.
Atunci femeile îl întrebară pe înţelept: „Ce spui despre fiii noştri?"
„Unde sunt fiii voştri? le răspunse bătrânul. Am văzut doar un singur fiu".(1)

Copilul ălă a văzut oboseală mamei sale şi a ajutat-o.
A văzut-o…a ajutat-o. Aceasta este adevărată iubire pe care vom învaţa în timpul Postului mare.
------------------------
(1)cfr. Fr D. Ciobanu, Să educăm prin pilde şi povestioare.Presa Buna Iaşi 1999.