lunedì 11 giugno 2018

8 giugno Beato Martire Sandor Istvan



Pentru a nu-l uita.
Sandor Istvan (Ștefan) A fost un Coadiutor Salezian.
Un model pentru toți Animatorii Salezieni.


***---




Viaţa unui Martir al Evangheliei Bucuriei

FERICITUL ŞTEFAN SANDOR
SDB

















Salezieni Bacău   
2018





1-Premisă

Această scurtă biografie este o elaborare a cărții scrise de către Părintele Pierluigi Cameroni, salezian, Postulator al cauzelor sfinților din Familia Saleziană.
De la el am primit acordul de a traduce şi a elabora această carte:
“Stefano Sandor. Martire del Vangelo della Gioia” Ed. Don Bosco Kiado’, Budapest, Ungheria 2013, pp.200.  Broșura mea este o mică anticipare a traducerii integrale a acestei cărți; o “premisă” a lucrării care se va realiza mai târziu.




Despre Fericitul Ştefan Sandor SDB, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Cardinalul Angelo Amato, SDB, a spus:
"Fericitul martir Ştefan ne lasă nouă, tuturor confraților salezieni, un triplu mesaj:
• în primul rând fidelitatea totală, până la sfârșit, faţă de vocaţia la care ne-a chemat Domnul;
• în al doilea rând, angajarea generoasă în misiunea de educaţie a tinerilor, care trebuie să fie formați în spiritul Evangheliei;
• în al treilea rând, îndemnul de a fi mărturisitori buni şi credibili ai lui Isus şi ai Cuvântului Său de speranță şi caritate;
Fericitul Ştefan Sandor ne încredințează profeţia importanței educației tinerilor, pentru a lupta împotriva unei culturi care adeseori combate valorile vieţii, carității, sârguinței, iertării şi fraternității".








Dorinţa mea este ca aceste descoperiri să devină izvor de viaţă mai bună şi generoasă în fiecare cititor al acestei broșuri.
D.S.



2- Corespondenţa cu redactorii şi autorii biografiei Fericitului Istvan (Ştefan) Sandor

„Bacău 29 febbraio 2016.
Rev.mo  Postulatore delle cause dei Santi, Don Luigi Cameroni,
sono un Salesiano, Sergio Dall'Antonia. Tempo fa durante gli Esercizi spirtuali a Monteortone le avevo chiesto di permettermi di tradurre il testo della biografia del Beato Stefano Sandor.
Un primo lavoro l'ho fatto, ma non e' la traduzione del libro, e' la traduzione e ampliamento della lettera dell'Ispettore che scrive sul Beato Stefano Sandor Don Làszlò °Adàm. Si potrebbe intanto editare questo piccolo lavoretto, dopo averlo arricchito di qualche foto e della cronologia e della preghiera finale, attendendo traduttori migliori  per tutto il libro, per l'avvenire. Che ne dice?...
Augurandole un buon apostolato e successo a gloria del Signore per il suo compito tanto importante nella Chiesa e nella Congregazione, porgo i miei rispettosi saluti e mi affido alla sua preghiera.
Cordialmente.
D. Sergio Dall'Antonia”.

***
1 marzo 2016
Caro don Sergio,
 grazie per la sua comunicazione.
Sono molto contento dell’iniziativa.
Da parte mia non c’è alcuna difficoltà.
È necessario che provvediate voi sul posto per la stampa.
Per ogni aiuto resto a vostra disposizione
 Buon cammino verso la Pasqua
Don Pierluigi
***
 Roma, 27 febbraio 2014
Carissimo don Sergio!
In questo momento sono al Capitolo Generale 27 qui a Roma alla Casa Generalizia.
Naturalmente concedo in modo gratuito la possibilitá di tradurre e pubblicare in lingua rumena la vita del confratello coadiutore Stefano Sándor.
Anzi la trovo una bellissima occasione, per farla conoscere in lingua rumena a tutti gli abitanti della Romania.
Sono riconoscente e grato se questo progetto potrá andare in porto.
Porto nel mio cuore questa nazione. Spesse volte sono stato e vado in Romania, è vero solo nella parte in cui si parla ancora la lingua ungherese. Io come, italiano, lavoro ormai da tanti anni in Ungheria nell'ispettoria. Mi sono trovato a contatto con la Romania quando mi sono occupato con un altro sacerdote di tre cause di beatificazione e canonizzazione in Romania. Da allora mi reco molte volte. Per questo concedo con grande gioia questa possibilitá.
Nella speranza di poterci incontrare personalmente un giorno le faccio i miei auguri di ogni bene. Le chiedo solamente di poter ricevere alcune copie del libretto stampato per poterlo mettere anche noi in archivio.
Un saluto e una preghiera vicendevole. 
P. Depaula Flavio.




Ştefan Sandor sdb
Salezian coadiutor consacrat
Martir şi Fericit


  

Elaborare a cărții
Don Pierluigi Cameroni „Stefano Sandor, Martire del Vangelo della gioia
Ed. Don Bosco Kiado’, 2013.
Direttore editoriale  Flavio Depaula
 --------------            
Redactor:  D. Sergio Dall’Antonia SDB
Salezienii lui Don Bosco
Str. Tazlăului nr. 9 Bacău/ România
Tel.: 0040. 0234 . 582.330

AMDG



Capitolul 1
•            Sandor Ștefan între martiri

După al Doilea Război Mondial, în timpul comunismului înființat cu violenţa şi sub directivele puterii bolșevice, numeroasă este ceata martirilor care în Estul Europei, în zona Balcanilor, în multe ţări precum România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, fosta Iugoslavie… și-au vărsat sângele pentru credinţă. Între acești martiri trebuie să-l amintim pe Ştefan Sandor, călugăr salezian. El a fost victima represiunii împotrivă religiei, care a izbucnit în timpul regimului comunist în Ungaria și care a fost  condusă într-o manieră deosebit de dură şi sângeroasă între anii 1946-1963.




Monument în onoare victimelor comunismului şi tabloul cu fotografia Fericitului Ştefan Sandor.
La Budapesta-Răkospalota



 .        Dar cine este Ştefan Sandor?



Ştefan Istvan Sandor s-a născut la Szolnok, în Ungaria, pe 26 octombrie 1914, fiind primul copil al familiei; părinții se numeau: Ştefan Sandor şi Maria Fekete.
Tatăl său era căldărar într-un mare șantier de construcţii mecanice al Căilor ferate. Mama sa era casnică. Tatăl şi mama dăruiseră fiilor o profundă educație religioasă.
Cei doi fraţi ai lui Stefan erau Ioan şi Ladislau.
Ştefan a frecventat școala până la clasa a opta, apoi a făcut patru ani la Institutul tehnic metalurgic în orașul său natal.
Încă din copilărie era stimat de colegii săi; era vesel, generos, gentil, surâzător şi amabil. Era scund de statură și îi plăcea să joace îndeosebi fotbal.




Prietenii săi din vecinătate se adunau la el, iar dânsul îi îndruma cu multă libertate. Când erau prea mulți, îi lăsa să se joace între ei, iar el făcea de obicei pe arbitrul; astfel se jucau respectuos, respectând regulamentul.
Pe frații săi, Ioan şi Ladislau, îi ajuta să studieze şi să se roage, dând el însuși  exemplu bun. În familie, ca într-un Sanctuar domestic, Ştefan conducea rugăciunile înainte şi după masă, inclusiv rugăciunea de seara.                                                                          



Familia Sandor 


 

Încă din copilărie o ajuta pe mama sa la treburile casei, şi era foarte respectuos față de rudele sale.
Dacă din întâmplare frații săi ar fi făcut ceva neplăcut, el, imitând-ul pe sfântul Dominic Savio, încerca să rezolve micile lor greșeli sau accepta pedeapsa în locul lor.
Copil fiind, se bucura să meargă la întâlnirile Micilor Paji ai Inimii lui Isus; zilnic mergea bucuros pentru a ministra în biserica franciscanilor; se împărtășea şi, în mod regulat, se spovedea.                                       


Când a primit Sfântul Mir, în data de 11 mai 1925, a vrut să adauge la numele său pe cel de Petru, iubitul martir şi model al vieţii sale, pentru a imita exemplul lui de statornicie în credinţă şi ardoare apostolică. A cerut și a obținut să fie înscris în Societatea Preasfântului Nume al lui Isus, secția tinerilor (CRED).
Cunoscându-i bine pe frații franciscani ca duhovnici evlavioși, a dorit să facă parte din familia lor, primind cordonul Săracului Francisc (terțiar).
Mai târziu, fascinat de spiritualitatea sfântului Ioan Bosco, de metoda sa pedagogică şi pastorală, orientată spre mântuirea integrală a tinerilor, a decis să renunțe la munca în domeniul metalurgic pentru a intra, cu acordul părinților, în Institutul Salezienilor ca postulant; dar, inițial, părinții nu au fost de acord. Docil, ca de obicei, Ștefan a plecat capul şi a rămas acasă, sigur fiind, că Dumnezeu îi va pregăti calea favorabilă pentru a realiza dorința sa la timpul potrivit.




Ștefan când era student


 A început să muncească ca strungar, dar și turnător de cupru, în diferite localității, inclusiv în șantierul Căilor Ferate. Între timp ținea totuși legătura cu directorul casei saleziene din Budapesta- Răkospalota.

                                           

                                              Casa inspectorială din Budapesta –Răkospalota.

Răspunsurile la scrisorile sale nu soseau acasă la părinţi, pentru a nu-i supăra, ci la mănăstirea franciscană. Acolo, părintele Policarpo Lazlo, parohul, părintele Cazimir Kollăr, vicar, și teologul Mihail Vaszari, secretar episcopal, îi erau de mare ajutor. Țineau legătura cu el și cu părinții lui cu respect şi rezolvau cu demnitate generoasă dificultățile care se ridicau în faţă acestui tânăr demn.
În februarie 1936, primind acordul părinților, Ștefan, cu nemărginită bucurie în inimă, a putut să facă parte din Familia saleziană. A fost atunci primit în casa saleziană din Budapesta, la Clarisseum.
Aici, în doi ani, la tipografia Don Bosco, a frecventat cursurile de școală tehnică tipografică și a trăit experiența postulandatului. Din februarie până în mai, a lucrat ca începător la tipăriturile din tipografia “Don Bosco”, demonstrând bună voință, spirit de muncă, evlavie şi un suflet apostolic. La fel de harnic şi generos era în activitatea duminicală a Oratoriului. În același timp, în sacristie era de ajutor prețios pentru salezianul responsabil.

Capela la Clarisseum 

După trei luni, în luna mai, a cerut să meargă în Noviciat. Dar cererea lui a fost respinsă pentru că timpul de pregătire la Noviciat nu era terminat şi era necesar ca el să-și completeze formarea tehnică de tipograf. Experiența sa de pregătire la Noviciat a fost atunci prelungită pentru o a doua perioadă. Tânărul Ştefan, cu seninătate îngerească, a acceptat şi a continuat formarea sa religioasă și profesională.
 În luna martie din anul 1938, când a terminat cursul de tipografie, a devenit muncitor calificat și a reînnoit cererea pentru Noviciat, care a fost acceptată.



Sandor a intrat cu elan în Noviciat.


Mezonyarad- Noviciat salezian

Spunea un prieten de-al său, Màtyàs Székely:
 „În Noviciat, Ștefan se ruga aproape mereu; și
acolo a arătat un caracter vesel, foarte cordial şi primitor prin care reușea să se împrietenească imediat”.
Același prieten povestea că lui Sandor  i-a fost dată sarcina de a se îngriji de infirmerie și că atunci s-a întâmplat un fapt chiar ciudat, dar care, de fapt, era un semn al temperamentului său bine dispus,vesel. ”S-a întâmplat că o dată un coleg de-al său a făcut o luxație, care trebuia tratată cu tărâțe încălzite, puse deasupra părții rănite. Totul a mers bine, numai că tărâțele au luat foc, iar Ștefan comentase în glumă:
- …Acum trebuie să chemăm pompierii!”                                          
Dar piedicile nu se terminau: când a început Noviciatul a fost constrâns să-l întrerupă, pentru că a fost chemat în armată pentru serviciul militar. Ștefan a plecat capul și a mers în armată.



Dar ca soldat a continuat viața spirituală şi activitatea de apostolat ca un salezian, convins că trebuia să se implice în acea aventură cu stilul apostolic și educativ al lui Don Bosco, pentru Cristos. Pentru aceasta el păstra o legătură epistolară cu Inspectorul salezian şi cu Maestrul de Noviciat și zilele libere le petrecea în casa saleziană la Clarisseum.
Când primea câțiva bani de salariu ca militar, prompt îi trimitea Superiorilor, cum este datoria confraților salezieni.
Timpul serviciului în armată a fost un timp de probă, care a marcat istoria vocațională a lui Ștefan: ciocnirea cu un ambient, care era deseori împotriva demnității umane şi creștine, a întărit în acest tânăr decizia de a-l urma pe Isus şi de a fi fidel în alegerea sa vocațională, oricât l-ar fi costat. În-adevăr nu există un discernământ mai dur şi mai exigent decât acela pe care l-a trăit, probat şi cercetat în tranșee în timpul vieții militare.
 A trăit zilele respective cu nostalgia şi dorința de a se reîntoarce cât mai repede într-o casă saleziană. Într-o scrisoare mărturisea inspectorului salezian, părintele Janos Antal: „Încerc să mă mențin bun şi să mă abțin de la orice rău. Mă rog pentru a fi cât mai repede eliberat de acest mod de viață, îngrijindu-mă de a mă păstra un fidel fiu de-al lui Don Bosco şi de a îndeplini promisiunile făcute la începutul vieții saleziene.”
Terminând armata, în anul 1939, a intrat din nou în Noviciat pentru a-l completa sub îngrijirea părintelui Bela Bali; şi l-a terminat cu prima profesiune religioasă (trienală): era 8 septembrie 1940.
De atunci a trăit o intensă şi filială devoțiune către Maria Maica Domnului, devoțiune pe care a învățat-o la școala mamei sale şi care găsește o manifestare foarte semnificativă în acea zi de opt septembrie, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului şi ziua primei profesiuni cu voturile călugărești. De fapt așa scrisese într-o scrisoare către părinții săi:
„La 8 septembrie, prin harul lui Dumnezeu şi cu ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, m-am hotărât să-l iubesc şi să-l slujesc pe Dumnezeu. În sărbătoare Sfintei Fecioare Maria am făcut profesiunea religioasă; lui Isus i-am promis, prin cele trei voturi, să fiu al Său; să nu mă dezlipesc niciodată de El şi să perseverez în fidelitatea față de El până la moarte.”
Cuvinte care dezvăluiau înaltă maturitate sufletească şi care pare că arătau încă de pe atunci care va fi sfârșitul acestei profesiuni religioase, pe care o va pecetlui cu sângele său (1).
(1)Rectorul Major al Salezienilor Don Pascual Chavez Villanueva într-o scrisoare către Superioara generală a Surorilor Maria             Ajutorul Creștinilor.



•         Ştefan Sandor în activitatea de salezian

Trimis la Clarisseum, s-a dedicat trup şi suflet la tripla sa slujire: tipăritor şi învăţător în cursuri de tipografie, slujirea în Sanctuar şi animator la Oratoriu.


                                                 

                                                       Cu ministranții în față casei inspectoriale


În Ungaria, cu mult timp înainte de anul 1940, au fost organizate primele asociații ale Tinerilor Catolici Muncitori (KIOE) care îl aveau ca protector pe sfântul Ioan Bosco.
A fost normal ca Salezienii să deschidă aceste asociații și în institutele lor.
La Clarisseum, Ştefan Sandor, ca salezian coadiutor, a fost sufletul cel mai arzător şi neobosit în a realiza aceste asociații. Grupul său asociativ era cel mai bun şi un model pentru ceilalți. Cu spiritul lui Don Bosco, Ștefan promova în acest grup catehismul, meditațiile religioase, conferințele apologetice sau argumentele sociale, ore de adorație, novene, excursii sub forma pelerinajelor, activități plăcute, sport... totul trăit cu bucurie. Tinerii, venind la Oratoriu, se integrau foarte bine şi nu mai plecau din grupul în care Ștefan era cel mai bun prieten al lor. Dar... Ştefan a fost chemat din nou în armată.        


Era anul 1942 când a fost chemat încă o dată în serviciul militar. Îl găsim pe frontul oriental lângă fluviu Don în Rusia ca și caporal responsabil de serviciul radio-telegrafic. În acel timp primise câteva decorații pentru servicii îndeplinite în mod excepțional şi o medalie de argint pentru eroismul militar, despre care nu vorbea niciodată; cel care a povestit despre această medalie a fost fratele său cel mai mic, Ioan, cu care s-a întâlnit pe malul fluviului Don.                     

                                                                        Carte poștală către părinţi, 1941

Încerca să transforme tranșeea într-un loc de apostolat, un Oratoriu duminical, în care el acționa în mod salezian, încurajându-i pe colegii săi. Își iubea colegii şi era iubit cu mare cordialitate. Împărțea cu ei propria hrană zilnică.
 Dacă cineva murea pe câmpul de luptă, el strângea documentele răposatului pentru a-i înștiința cu amabilitate pe părinți sau rude, voind să-i consoleze.                                                                             




 Stefan Sandor în anii 1943-1944


Se îngrijea şi de a scrie câteva rânduri despre răposatul, înmulţind paginile
scrise, când era nevoie de a alina cu mai multă delicatețe marea suferință
a părinților... În acele pagini scria faptele de eroism ale decedatului.


În anul 1943, când a obținut o lună de concediu, s-a întors la Clarisseum şi a cerut reînnoirea voturilor. Superiorii, cunoscând maturitatea sa excepțională, au acceptat cererea lui şi i-au propus să facă voturile perpetue, pentru toată viață. Ştefan s-a grăbit să ajungă la Casa de formare, Sfântă Cruce, pentru a face exercițiile spirituale cu confrații săi. Dar nu s-a hotărât pentru voturile perpetue. Pe data de 16 august 1943 a reînnoit pentru trei ani voturile de viață consacrată în Familia saleziană. S-a întors apoi în prima linie de război.
În anul 1944, fiind rânit, a fost din nou în concediu (cum spunea Pr. Janos Szoke); însănătoșindu-se, s-a întors în armată în toamna aceluiași an.

La sfârșitul anului 1944, brigada de care aparținea s-a retras spre Vest, trecând prin Slovacia.  Atunci a fost făcut prizonier de către armata americană şi mutat în Germania. De acolo s-a întors în Ungaria, în vara anului 1945 (Pr. Làszlò Adam).

În timpul acela, cu lacrimi, el povestea cum mulţi colegi de-ai săi, tați de familie, au fost uciși în timp ce erau aproape de el în tranşee. Spunea că nu reușea să înțeleagă de ce Dumnezeu l-a cruțat numai pe el. „Probabil - zicea surâzând -, pentru că Dumnezeu mă păstrează pentru o altă moarte…”(mărturisirea Părintelui Janos Szoke)








Capitolul 2  





•          Opera de reconstruire.



1945.
Societatea şi lumea era schimbată total, pe neașteptate. Războiul produsese consecințe nedorite şi nesănătoase.
Dărâmături uriașe pretutindeni; lumea cu chipuri posomorâte, palide şi îndoielnice; lipsă de moralitate... Era necesar ca viaţa să reînceapă, chiar de la zero!
Aşa a fost pentru Salezienii în Ungaria: a trebuit să se reia totul de la început…
Privirea era îndreptată spre Dumnezeu, spre Divina Providență, cu mare încredere în Sfânta Fecioară Maria Ajutorul Creștinilor, al cărei ajutor a fost deja experimentat în timpul asediului armatelor inamice.


-      S-a început reconstruirea

În această situație, Sandor s-a dedicat cu toate puterile pentru a reclădi realitatea materială, dar și pentru a reconstrui valorile sociale ale societății. În mod particular s-a îngrijit de tinerii cei mai săraci, pe care, adunându-i, îi educa şi-i învăța o meserie.
Era maistru tipograf dar şi formator pentru viața. Experiența sa de viață de pietate şi de uniune cu Dumnezeu însuflețea toată activitatea sa de tipograf şi de educator, suscitând uimire, prețuire şi respect între tinerii ucenici.
Întotdeauna a demonstrat ca fiind un suflet plin de spirit de inițiativă şi curaj. Iată un exemplu:
Un tânăr, vrând să se urce în tramvaiul care trecea pe lângă casa saleziană, a calculat greșit mișcarea sa şi a căzut sub tramvai. O roată l-a rănit profund la o coapsă.  


      
Tipografia Don Bosco din Budapesta-Ràkospalota.           

Multă lume s-a adunat acolo pentru a observa, dar nimeni nu făcea nimic. Tânărul căzut pierdea tot mai mult sânge. În acel moment, s-a deschis poarta casei Salezienilor, şi „Pista”- aşa îl numeau prietenii pe Ştefan – a alergat acolo cu o targă pliantă sub braț. Și-a aruncat pe jos haina, s-a strecurat sub tramvai, l-a tras afară cu multă prudență pe băiat și a oprit cu o curea sângerarea coapsei; după aceea, a pus rănitul pe targă. În acel moment a ajuns ambulanța. Lumea l-a aplaudat cu elan pe Sandor, care s-a înroșit la față, dar era plin de bucurie, pentru că a scăpat de la moarte pe acel tânăr.
-         Sandor ca educator salezian

Ștefan avea circa șaizeci de tineri şi studenți sub directa sa îngrijire formativă.
Când preda religie era foarte concret. Completa lecțiile cu povestirea întâmplărilor sale din timpul războiului pe frontul rusesc, iar tinerii erau foarte atenți. Tinerii se apropiau de el numeroși, încântați şi respectuoși; întotdeauna reușea să păstreze disciplina, dar și prietenia cu elevii.
Prezența sa, pur şi simplu, trezea ascultarea şi respectul cuvenit. El era convins că tinerii nu aveau nevoie doar de a învăța o meserie, ci mai ales de o formare spirituală.

O dată un tânăr salezian îi spuse:
 „Sunt uimit de tine pentru că grupul tău este cel mai disciplinat din tot colegiul!”.
Şi el i-a răspuns:
„Dragul meu, dacă băieții înțeleg că tu îi iubești, şi ei vor dori să te iubească!”

De fapt el era un animator neobosit și pentru jocurile din timpul pauzei la școală, iar fiind un bun sportiv atrăgea la sine simpatia tinerilor.
Autoritatea sa de învățător se hrănea din carisma lui Don Bosco; stilul său „oratoric” era plin de atenție către tineri. Ştefan era un exemplu viu de muncă, de credință şi iubire. Formarea pe care o transmitea era cea a sistemului preventiv salezian: rațiune, religie şi bunăvoință care iubește.
 În modul său de a educa, credința profundă, îmbogățită de speranță şi iubire evidentă, îi procura o putere deosebită spre un succes garantat, care suscita uimire; în sfârșit, purtarea sa exemplară favoriza în mulți tineri dorința de a-l urma în viața saleziană.

Cu acest stil de educator și formator a continuat după război pentru a reclădi realitatea materială, pentru a reconstrui valorile sociale şi creștine în societatea sa, îndeosebi între tineri.

Ca formator al tinerilor, urmându-l pe Bunul Pastor, strânsese la sine şi tinerii cunoscuți cu mult timp în urma. Dar unde putea să se întâlnească cu ei ?... Unde reușea!...În aer liber sau în săli fără ferestre sau care aveau geamurile sparte; totuși  acolo făcea întâlniri săptămânale sau momente serale de studiu.
Erau timpuri noi, probleme noi, în care trebuiau metode noi, dar acest adevărat apostol al tinerilor nu s-a dat înapoi.
Învăța pe cont propriu, lua notițe, făcea scheme descoperind cunoștințe noi de la cei care știau mai mult decât el şi, frământându-le prin filtrul sufletului său, și le însușea; apoi le preda, adaptându-le pentru inimile ascultătoare ale tinerilor, prietenii săi.
În ciuda propagandei comuniștilor, numărul din grupul său creștea tot mai mult; se simțeau ca o singură inimă şi un singur suflet.
Ştefan, ca un adevărat salezian, se ocupa de tineri neîncetat, dar fără a a se sustrage datoriilor sale de tipograf şi sacristan.

Pe 24 iulie 1946, după câteva zile de reculegere, în bucuria inimii sale de salezian, s-a unit pentru toată viaţă cu familia lui Don Bosco prin voturile perpetue. În cererea de a fi salezian pentru totdeauna, scria: „Simt înăuntrul meu aceleași sentimente de afecțiune şi mulțumire pe care le aveam în ziua primei profesiuni, când primisem medalia de coadiutor salezian. Alegerea şi trăirea respectivă s-a reînnoit. De aceea, lăsând omul cel vechi cu operele sale, iau realitatea omenească nouă, cea făcută de Dumnezeu în sfințenie, şi mă îmbrac permanent cu Cristos, sub forma carismei lui Don Bosco”.
În același timp frecventase cursurile profesionale de perfecționare.
În toamna anului 1948 și-a dat examenele de profesor tipograf calificat, obținând rezultate maxime.
Respectuos față de colegi, își iubea fără măsură ucenicii.
Într-o zi, un elev de-al său, Ferenc Hollai, se îmbolnăvi grav de febră tifoidă. Sandor merse la spitalul de U’jpest, unde era internat băiatul şi cu mare generozitate s-a oferit în a-i dărui sânge, dacă era nevoie.
Pentru a educa prin exemplul vieţii, vorbea des cu elevii săi despre Don Bosco, Dominic Savio, Mama Margareta.

Stefan, fără îndoială avea mare elan pentru munca sa profesională.
Tipăriturile făcute de el erau realizate cu grijă şi conștiinciozitate; toate îndatoriile sale, în acest domeniu, erau împlinite cu meticulozitate.
Tipografia Don Bosco era mai mult o școală decât un loc de muncă şi comerț. A devenit foarte renumită în toată țară pentru calitatea sa religioasă, ascetică, recreativă, dar şi pentru formarea profesională foarte bună oferită elevilor. Acești elevi, după obținerea diplomei, erau primiți cu preferință în cele mai renumite tipografii ale capitalei şi ale statului. Astfel, se înțelege de ce, după colapsul din 1945, tipografia Salezienilor a devenit ținta persecuțiilor comuniste mai mult decât toate celelalte tipografii; din păcate, chiar atunci, activitatea începu să se împuțineze tot mai mult.

 Spre jertfirea totală de sine.


Urmând exemplul lui Don Bosco, Ștefan mergea în cartierele sărace din oraș pentru a întâlni băieții străzii şi pentru a-i ajuta; iar ei îi deveneau prieteni.
Această muncă pastorală s-a amplificat după război, căutându-i pe tinerii care se ascundeau între molozuri sau în vagoanele stricate lângă liniile feroviare Ràkospalota-U’jpest. Îi convingea să vină în Oratoriu pentru a se juca şi pentru a învăța o meserie. Astfel a intrat în contact personal cu mulţi tineri, care au devenit ucenicii săi şi buni prieteni. În același timp s-a făcut membru al unei asociații care semăna cu Acțiunea Catolică: asociația KIOE, adică Asociația Națională de Ucenici Muncitori Catolici. Cu trecerea timpului a devenit sufletul şi ghidul acestei asociații în casa saleziană unde se formase un grup de 40 de tineri. Acest grup se aduna de două ori pe săptămână: joia şi duminica, când se celebra şi Sfânta Liturghie. În aceste întâlniri se vorbea de argumente religioase şi se organizau conferințe, diferite activități, excursii şi celebrări religioase. Nu era vorbă de politică.

Când asociația a fost desființată de către guvern (2 noiembrie 1946), s-a reînființat cu un nume diferit, împreună cu munca parohială, care pe atunci era încă posibilă. Sandor continua să se întâlnească cu foștii săi elevi şi cu câțiva prieteni la Clarisseum sau în apartamente private. La Clarisseum era posibil să facă acest apostolat pentru că folosea o posibilitate obținută de cardinalul Mindszenty; cardinalul declarase, cu permisiunea guvernului, că erau parohii toate bisericile şi capelele semi-publice ale Ordinelor şi Congregațiilor religioase.
Sandor era sacristan la capela Clarisseum; putea astfel să adune tinerii pentru catehism.
Profitând de această permisiune el ținea legătura până și chiar cu tinerii muncitori care erau în serviciu militar la miliția politică şi îmbrăcau uniforma albastră.



În anul 1949, Ungaria, sub puterea lui  Màtyàs RàKoşi, a sechestrat bunurile ecleziastice, a început persecuțiile împotriva congregațiilor religioase şi a școlilor catolice; dintr-odată persoanele consacrate s-au trezit fără nimic: fără casă, fără muncă, fără comunitate. Mulți au trebuit să trăiască în clandestinitate și să se mulțumească în a face de toate: gunoieri, țărani, zilieri, ajutori de zilieri, hamali, slujitori etc.

În timpul anului 1950, când Ordinele religioase au fost interzise şi desființate, după ce a închiriat o cameră într-un apartament privat, lângă casa Salezienilor, a continuat să rămână în contact cu tinerii, care mergeau să-l caute acolo. Sandor se îngrijea de ei prin predarea materiilor științifice şi prin formarea lor, pregătindu-și lecțiile chiar şi în timpul nopții.
Acest lucru era foarte riscant și Sandor știa bine riscul la care se expunea, dar era convins că aceea era datoria lui de creștin.
Meditațiile şi catehismul explicat cu ajutorul Sfintei Scripturi erau conversațiile cele mai importante. Vorbeau despre viața creștină şi valorile pe care le puteau realiza în viața de zi cu zi, despre sacramente, despre cununie și alegerea soțului sau soției conform cu credința creștină și despre spiritualitatea matrimonială ; rareori câteva discursuri se opreau asupra tematicilor politice. Grupul nu era mare: în jur de opt sau zece persoane. Fiecare putea să se exprime cu libertate şi cine dorea putea să vorbească despre problemele sale pentru a primi un sfat, un sprijin etc.
Erau atenți să nu facă gălăgie, să vorbească pe un ton scăzut, să nu facă zgomot, pentru ca nimeni să nu-și dea seama de prezența lor acolo. Erau întâlniri care îi îmbogățeau pe participanți, care se cunoșteau bine şi erau prieteni între ei. Scopul lor era de a îmbunătăți credința şi de a o  întări.
În cazul unui eventual control din partea miliției, erau pregătiți să declare că întâlnirea lor era pentru a sărbători ziua de naștere sau ziua onomastică a unuia dintre ei.

S-a văzut clar tendința anti-religioasă şi anti-catolică a regimului comunist; voința acestuia era de a supune complet Biserica catolică față de aparatele statului, de a merge spre o anulare progresivă a Bisericii până la distrugerea totală a ei.
La început procedeul era sechestrarea bunurilor, urma desființarea organizațiilor și asociațiilor tinerilor; școlile erau consemnate statului și în sfârșit urma naționalizarea tuturor bunurilor.

Sandor trebuia să salveze munca pastorală realizată. Chiar şi în această acțiune, nu economisea nici timp, nici trudă, nu se preocupa de sine însuși.
În lună februarie a anului 1950, surprins în această realizare, a trebuit să caute refugiu în casa Noviciatului.







Ştefan Sandor la Exercițiile Spirituale pentru coadiutorii salezieni
 la Pélifòldszentkereszt pe 10 septembrie 1949.
El este primul de sus, stânga.






Capitolul 3  





         Munca sa în timpul persecuţiei
Spre sfârșitul toamnei lui 1950, regimul comunist a desființat aproape toate ordinile călugărești şi congregațiile religioase. În același timp începea o persecuție impresionantă împotriva ierarhiei ecleziale şi a cetățenilor ce se opuneau noului regim comunist. Ştefan a trebuit să se ascundă, părăsind de tot tipografia.
Cum s-a întâmplat și pentru ceilalți călugări, a rămas singur, pe drumuri. Dar în fața noii situații, tânărul salezian nu s-a descurajat. Nu a reacționat după logica umană, ci după sufletul său de creștin: cu docilitate fată de Duhul Sfânt, înfruntând plin de curaj şi tărie bătălia decisivă a vieții sale.



Documente ale lui Sandor Istvan

S-a hotărât să continue munca de educator, urmându-l pe Don Bosco, în ciuda circumstanțelor năprasnice. Munca sa era aceea de a preda catehismul, în propria sa casă sau într-un loc potrivit. Dar regimul comunist considera predarea religioasă ca o activitate politică şi dorea ca educația să fie numai a statului. Unele persoane religioase, în acele momente grele, au abandonat propriul angajament; Ştefan împreună cu alții au încercat să continue munca lor pentru mântuirea sufletelor, sperând ca dictatura regimului comunist nu ar fi durat mult. Pentru a-și asigura traiul şi pentru a continua apostolatul său, mulțumită instrucției sale de tipograf, a găsit de muncă într-o tipografie din orașul său natal, la Szolnok. Aici locuia la casa parohială a părintelui Jozsef Mezòfény, muncind ca sacristan. În anul 1951 i-a pregătit atât de bine pe cei care doreau să primească Sfântul Mir şi a pregătit aşa de bine biserica, încât episcopul l-a lăudat foarte mult în cuvintele de mulțumire. Mai târziu, autoritățile locale l-au ales pe Sandor pentru un institut de educație statală. Partidul comunist îi strângea de fapt pe copiii şi pe tinerii orfani pentru a-i educa în școli conduse de profesori pregătiți şi aleși de către partid.

Ştefan era un bun educator, dar nu ascundea valorile creștine şi încerca să-i educe pe tineri, să-i formeze după principiile religiei, folosind cărți de literatură potrivite, organizând reprezentări teatrale, adunări, conversații şi colocvii personale. Activitatea sa a fost apreciată şi a avut o recunoaștere oficială din partea autorităților prin conferirea titlul de „educator al poporului”.
Dar în același timp, miliţia secretă (AVO) a încercat să se mărească, căutând adepți printre orfani şi muncitori, considerându-i ca fiind persoane de încredere pentru sistemul securității… Cei mai capabili au fost pregătiți pentru a fi gardă de corp, pentru a proteja șefii partidului. Câțiva tineri care urmau grupul formativ al lui Ştefan au intrat în cadrul miliției, dar au păstrat prietenia cu foștii lor profesori salezieni. Printre ei au fost şi unii oficiali din miliție care i-au convins pe colegii lor să îmbrățișeze credința creştină.


Între timp, munca unui laic, care se ocupa de educarea şi formarea tinerilor, dar care era un laic călugăr, a ajuns la urechile autorităților comuniste. Sandor Ştefan a trebuit atunci să fugă pentru a nu fi arestat. Ascuns câteva luni, Ștefan Sandor, după ce și-a schimbat numele cu un pseudonim, a găsit de muncă într-o fabrică de detergenți din Budapesta; noul său nume era: Ştefan Kiss. Acolo a muncit din martie 1951 până în iulie 1952, dar continuă opera sa de apostolat între tineri, curajos, fără frică, chiar fiind conștient că acea operă de apostolat era strict interzisă.

Dar tinerii din grupul lui Ştefan au comis o greşeală.
Pe strada principală, U’jpest, în acele zile s-a deschis o nouă cârciumă cu numele de „Crama iadului”. Lângă ea se afla această indicație: „Intrați în Iad”; această inscripție a fost pusă pentru a-și bate joc de religie. În dimineața următoare, prietenii lui Ștefan au acoperit cu petrol acea inscripție. Proprietarii acelui local au dat de știre Miliției AVO. Câinii au condus miliția la Clarisseum. Acolo au arestat-o pe Hajnal Hegedùs, în vârstă de 15 ani, elevă, care ajunsese la sediu chiar în acel moment. Prin tortură au smuls din gura ei numele celorlalți componenți ai grupului şi numele călugărului care îi însuflețea.

Unele persoane din partid nu erau rău intenționate: când a fost trimis ordinul de arestare pentru Ștefan, i-au dat de știre şi l-au avertizat de faptul că se cunoșteau toate activităţile sale.
El a mers atunci la Inspectorul său, superiorul Salezienilor, pr. Làszlo’ Ădàm şi i-a spus situația.
Acesta l-a sfătuit să plece din țară. Cu ajutorul pr. Kăroly Szitkez, a început pregătirile pentru a-și face pașaportul şi a adăugat o scrisoare pentru Salezienii din Austria. Pr. Laszlo’ Ădàm a găsit pe cineva care îl putea conduce pe Ştefan în clandestinitate spre graniță, dacă nu ar fi primit pașaportul.

Dar Ştefan s-a găsit în față unei decizii importante:… „Oare tinerii nu trebuie să fie formați? Trebuie să abandonez educația tinerilor fugind în străinătate?... Ce ar fi făcut Don Bosco? ... Ar abandona Ungaria? ... Trebuie să lăsăm ca ideile comunismului să domine țara fără să facem ceva pentru societate, şi mai ales pentru tineri? Eu nu vreau să devin un trădător al credinței, nici un fugar!... viața mea este pentru tineri.”
          Conștient de hotărârea sa, a scris un mesaj pentru superiorul său, pr. Lăzlo’ Ădăm, şi l-a dat părintelui Jòzsef Kavin. Spunea că el prefera să înfrunte martiriul decât să abandoneze tineretul țării sale. A refuzat posibilitatea de a fugi, a dat înapoi banii şi documentele primite.

Klàra Szàntò îi propuse să lase de o parte activitățile cu tinerii şi să se ascundă, pentru că scopul nu era ca toți să devină martiri: „Dacă am fi toţi martiri, cine ar mai rămâne pentru a reîncepe educația tineretului când se va sfârși pericolul comunist?”...
Din contra, el a dezaprobat ideea, zicând că, pentru situaţia în care se aflau tinerii în acea perioadă nu putea să-i abandoneze.
Ştefan Sandor, cu multă încredere în Bunul Dumnezeu, a luat hotărârea de a continua drumul martiriului, dorind să ajute tinerii să păstreze valorile creștine.


•          Spre Golgota.

 -  La Budapesta.
Rămânând în Budapesta, a locuit într-un apartament în care se afla un salezian, student la teologie, Tibor Daniel. Acest tânăr salezian l-a primit cu plăcere pe Sandor, sigur de a-l putea ajuta; pentru a fi mai liniștit îi dăduse un pseudonim. Sandor și-a lăsat să crească mustața, purta ochelari de soare, şi-a schimbat şi modul de a se îmbrăca astfel încât înfăţişarea sa nu permitea să fie recunoscut ușor. A reușit să aibă un document cu acel nume nou pe care-l avea.
A fost chemat să fie naș pentru un Botez și a semnat cu numele nou pe registrul de Botez.

Din această locuință, Ştefan se întâlnea constant cu foștii săi elevi şi cu prietenii lor, îngrijindu-se de problemele lor sufletești şi educaționale. În același timp se  pregăteau împreună pentru a se apăra în fața propagandei anticlericale a regimului comunist şi pentru a-i ajuta şi pe alții să fie statornici în credință.
Se organizau adorații lunare, pelerinaje în zi de duminică şi de sărbători spre sanctuarele care se aflau lângă Budapesta. Organiza exerciții spirituale de obicei de trei zile.
În toate acestea nu vorbea despre argumente sau tendinţe politice; dar munca sa pastorală îl conducea, într-adevăr, spre Golgota.


 -  Vecinul trădător…: cineva care ştia ceva….
  Într-o zi care Ştefan a fost dus la închisoare.
Stăpâna casei unde Ştefan şi Tibor locuiau era o doamnă foarte curioasă; soțul ei făcea parte din miliția politică. Doamna aceea și-a dat seamă că Ştefan primea multe scrisori. Pentru el era ceva normal, având șase grupuri cu care ținea contact; pentru ea, nu. Stăpâna, primind poșta, își permitea să deschidă plicurile și apoi notifica conținutul soțului ei; și el trimitea copia scrisorilor șefilor lui, chiar dacă în corespondență nu era nici-o conspirație politică și niciun argument politic. Sandor primea numai întrebări despre viaţa spirituală pe care tinerii ar fi vrut să o îmbunătățească, şi el răspundea la aceste cerințe. Dar pentru politicieni acest apostolat era politică împotrivă statului...

Sistemul de spionaj al comuniștilor era bine organizat şi nimic nu scăpa din activitatea celor doi salezieni. Când miliția a crezut că avea probele pentru a-i acuza, a luat hotărârea de a-i aresta.




Capitolul 4





  Tribunalul Militar, Budapesta



                                                                                                               
                                                                                 
Arestarea şi martiriul. 
                                                              
Era pe 28 iulie din anul 1952.
Dimineața, Ştefan a fost prins în timp ce încerca să salveze de la sechestru niște mașini de tipărit şi a fost dus la închisoare.
După amiază, Tibor Daniel a fost arestat când intra în camera sa, primind o palmă puternică. Tibor Daniel va muri în anul 1956, după detenție, din cauza torturilor din închisoare.
Motivul arestului lui Sandor a fost acesta: complot împotriva statului, pentru că aduna tinerii şi le preda o educație conformă cu perspectiva creștină. Din aceea zi, Sandor Ştefan nu a mai fost  văzut de confrații salezieni, decât în fața tribunalului, cu cei întemnițați. Atunci el se ruga; o dată le-a cerut scuze, poate crezându-se vinovat de arestarea lor.
Cazul lui Ştefan a fost judecat prima dată la Tribunalul Militar din Budapesta împreună cu alte 16 persoane. Printre cei acuzați se aflau şi alți patru salezieni: pr. Lăzlo’ Ădăm - inspector al Salezienilor, pr. Karolz Szitkey - directorul tipografiei, pr. Aladăr Varga -econom, teologul Tibor Daniel - student. Erau acuzați drept conspiratori care s-au organizat pentru a distruge regimul comunist, şi care, încrezători în victoria americanilor, ar fi vrut să preia puterea.
Acești cinci Salezieni au fost judecați de tribunalul comunist ca cetățeni laici, pentru a nu înțelege populația, mai ales pentru Sandor Ştefan, că se lupta împotrivă Bisericii şi a-i face apoi martiri.
Prin sistemul experimentat de câtva timp, Sandor a fost supus la niște interogatorii peste puterile omului: la torturi groaznice şi la tipice spălări de creier, pentru a da declarații false şi nedrepte, de nepriceput, îndreptate împotriva lui.                                                                                                                                 Acestea se refereau la uneltiri împotriva sistemului, la înaltă trădare a patriei, la activități împotriva Statului şi la altele activități de apostolat socotite drept delicte…, toate conducând la pedeapsa capitală.




   În închisoare.


Închisoarea în care a fost Ştefan Sandor era Tribunalul Militar din Budapesta pe strada Fo”, dar nu se cunoaște cu siguranță locul de detenție de la 30 octombrie 1952 până la 8 iunie 1953; e posibil că să fi fost în același Tribunal Militar unde a fost încarcerat pe 28 iulie 1952. Evenimentele se cunosc numai din mărturisirea arestaților supraviețuitori care au fost eliberați şi care au fost în celulă împreună cu el.
Se știe că deținuții stăteau la închisoare într-o încăpere strâmtă cu 30-40 de persoane. Împreună cu prizonierii erau şi unele persoane infiltrate pentru a smulge informații secrete, ce puteau fi folosite împotriva lor. De aceea, deținuții vorbeau rar, în șoaptă, prin semne; trebuiau să fie atenți când se rugau: toți erau strict supravegheați.

    Jertfirea de sine

Sandor, în acele momente și în acel loc, nu s-a descurajat, ci a continuat să fie un apostol. În special cei care erau condamnați la moarte găseau în el o persoană care îi îmbărbăta din punct de vedere spiritual şi uman. Hrana era insuficientă, dar Ștefan oferea des mâncarea sa celor care erau bolnavi sau mai slabi din punct de vedere fizic. Gestul de a da propria pâine altora era foarte greu pentru că, cantitatea zilnică era foarte mică şi prizonierii slăbeau pe zi ce trecea. Sandor, în acest gest de dăruire, a revelat o mare iubire, izvorâtă din credința sa.
Pe lângă aceasta, în ciuda neliniștii interioare izvorâtă din convingerea că va
fi ucis, mereu trezea speranță în colegii săi de detenție. Aceasta o făcea prin

sfaturi pline de credință creștină, prin rugăciunea sa şi mai mult prin Rozariul pe care el îl recita în fiecare zi cu colegii de detenție. Se rugau numărând rugăciunea „Bucură-te Maria” pe degete, pentru a nu da de bănuit spionilor lor, după cum ei înșiși au povestit. Şi Maica Domnului îl susținea pe acest fiu al său, care găsea în ea ocrotire şi consolare pentru sine şi pentru ceilalți.


Jànos Pokorni, coleg de detenție şi mai apoi eliberat, vorbind despre Sandor, spunea:
„Ultima noastră întâlnire a fost pe 12 martie 1953, în ziua în care Sandor a fost condamnat de Tribunalul Suprem Militar. În timp ce ne duceau în altă parte, în lanțuri, Sandor s-a uitat la mine şi la ceilalți cu o ultimă privire de adio. A fost un moment pentru mine de neuitat!”.
Un alt coleg de închisoare al lui Ştefan Sandor a fost părintele Jòzsef Szabò.
Pr. Jòzsef  vorbise de multe ori cu Sandor. Pr. Jòzsef povestește că el a fost împreună cu Ştefan Sandor în celula nr. 32 din secţia chemată „Înaltă trădare”, în închisoarea militară din Budapesta. El a știut ca Sandor era salezian, dar zicea că Ştefan niciodată nu spusese ceva despre spiritualitatea saleziană: era periculos pentru  cei care vorbeau despre chestiuni religioase, dar mai ales pentru cei care îi ascultau. După eliberarea sa, părintele Jòzsef Szabò povestea că, după „procesul înscenare” şi după sentința de condamnare, Ştefan a fost dus în celula de izolare pentru a petrece ultimele ore din viaţă. Părintele Jòzsef a povestit că, cu câteva zile înainte de a fi executat, Ştefan îi ceruse dezlegarea.
Pe 23 mai 1953 s-a terminat procesul cu condamnarea a 16 persoane: 11 tineri şi 5 educatori; printre ei Sandor deja condamnat şi alți trei care au fost și ei condamnați la moarte.
Se păstrează un document oficial cu declarația finală, din data de 25 mai 1953, care certifică procesul juridic, sentinţa Tribunalului Militar Suprem şi condamnarea lui Ştefan la moarte (prin spânzurare).




Scrisoarea Tribunalului Militar care certifică familiei condamnarea
şi executarea la moarte a lui Ştefan Sandor, 23 octombrie 1959.


Din sentința şi din modul în care a fost realizat procesul apare evident că unicul motiv pentru a-l pedepsi cu moartea pe Ştefan Sandor a fost apostolatul, religiozitatea, credința lui.
Când Ştefan a știut despre condamnarea sa – așa cum au mărturisit colegii de închisoare – a păstrat seninătatea şi tăria în credință a sa şi a îmbărbătat și pe ceilalți.
După ce a refuzat cererea de iertare, ce ar fi fost urmată de recunoașterea de trădare a statului, pedeapsa a fost executată pe 8 iunie 1953.
Ştefan Sandor, la ora 21.10, își  încredința sufletul său Tatălui ceresc, încrezându-se în Isus Mântuitorul.
În acest mod el a făcut profesiunea sa de credinţă, de fidelitate către Isus Cristos şi către țara sa și de iubire către tineri, cărora s-a dăruit până la moarte.
Cu siguranta Don Bosco l-a însoțit pe Sandor salezian în Paradis. 
    
 Spre gloria altarului.

Caracteristica predominantă a lui Ştefan Sandor în jertfirea de sine, în timpul încercării sale, a fost neclintita credinţă şi clara voinţă de a accepta misterul Crucii şi al martiriului din iubire către Isus Domnul şi către Evanghelia. Dorinţa sa de a mărturisi credinţa până la moarte pentru binele tinerilor şi al țării se afla evident în decizia lui de a nu abandona nici tinerii şi nici patria sa. În plus, a fost evidentă şi constatabilă acceptarea neclintită şi voluntară a martiriului, abandonarea plină de încredere în Dumnezeu şi în Maica Domnului, devotament pe care el îl arăta printr-o rugăciune intensă în timpul detenției sale. Rugăciunea sa era exprimată des prin recitarea zilnică a Rozariului, prin evlavia către Calea Sfintei Cruci şi prin dorința profundă de a se oferi ca ispășire pentru tinerii săi. Documentele interogatoriului lui Sandor arată intenția sa clară de a apăra credința creștină împotriva ateismului. Chiar pentru această coerentă şi curajoasă profesiune de credinţă, Ştefan Sandor era conștient că ar fi putut fi ucis. A fost condamnat la moarte pentru activitatea sa pastorală realizată printre tineri. Executarea lui demonstrează cu evidenţă voinţa comunismului de a distruge credinţa şi Biserica lui Isus Cristos, prezentă în Ungaria; și aceasta mai ales în timpul dictaturii lui Matzas Rakosi (1950-1953).

             Concluzie

Din trăsăturile vieții lui Ștefan Sandor izvorăște creșterea sa progresivă în credință.
Începând chiar din copilărie, Sandor Ștefan a parcurs un drum de creștere umană şi de sfințenie deosebit, chiar prin harul lui Dumnezeu.
Acest drum a devenit mai robust prin profesiunea sa religioasă în Congregația saleziană conform carismei lui Don Bosco.
Viaţa sa a fost plină de iubire pentru tinerii şi generoasă în căutarea mântuirii sufletelor. Exemplul său a fost unul plin de elan şi eroic în trăirea vieții consacrate. Perioada serviciului militar din timpul războiului n-a micșorat deloc integritatea comportamentului moral şi religios al tânărului călugăr salezian. Credința exemplară, profundă şi solidă, rugăciunea neîncetată, dăruirea de sine şi apostolatul, munca generoasă făcută cu grijă, iubirea eroică şi fidelă către Dumnezeu, către aproapele şi către patria sa, în mod special către tineri, încrederea în Isus şi în Maica Domnului, speranța creștină... acestea au fost baza spirituală şi morală pe care Ştefan Sandor și-a întemeiat răspunsul său pozitiv şi total al martiriului, fără nici un regret, fără nici o îndoială.
Biserica Catolică l-a declarat Fericit şi Martir, sâmbătă 19 octombrie 2013, la Budapesta.

Despre testamentul spiritual al Fericitului Ştefan Sandor SDB, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, cardinalul Angelo Amato SDB, a spus:
 "Fericitul martir Ştefan ne lasă nouă, tuturor confraților salezieni, un triplu mesaj:
în primul rând fidelitatea totală, până la sfârșit, faţă de vocaţia la care ne-a chemat Domnul;
în al doilea rând, angajarea generoasă în misiunea educaţiei tinerilor, pentru a fi formați în spiritul Evangheliei;
în al treilea rând, îndemnul de a fi mărturisitori buni şi credibili ai lui Isus şi ai Cuvântului Său de speranță şi caritate.
Fericitul Ştefan Sandor ne încredințează profeţia importanței educației tinerilor, pentru a lupta împotriva unei culturi care deseori combate valorile vieţii, carității, sârguinței, iertării şi fraternității".
 (Catholica.ro 19.10.2013).
  După dictatura comunismului stalinist, guvernul din Ungaria a recunoscut nedreptatea impusă lui  Ştefan Sandor şi a colegilor săi; a declarat prin legea parlamentară  XXVI  / 1990 anularea acuzațiilor şi sentinței de condamnare prin procesul nedrept împotriva lui Ştefan Sandor şi a colegilor săi... și a cerut iertare.





Cimitirul public unde probabil a fost înmormântat Fericitul
Ştefan Sandor: zona 301 a cimitirului de Rakoskeresztur

Merită citită o amintire mărturisită de Klàra Szàntò, care l-a cunoscut pe Fericitul Ştefan.
Cu două zile înainte de moartea lui, a avut un vis. L-a văzut pe Ştefan într-o pajiște plină de flori. Chipul lui era senin şi extraordinar de frumos, luminos şi surâzător. Când ea a vrut să se apropie, el a făcut semn ca dânsa să se oprească, zicând: „ Klara, dumneavoastră nu puteți să veniți încă aici!”
Acum Sandor Istvan (Ştefan) este cu adevărat în Paradis.




Declarat Fericit
Sâmbătă 19 octombrie 2013, la Budapesta












         Rugăciune în cinstea Fericitului Ștefan Sandor


Dumnezeule atotputernic și veșnic,
Care i-ai dăruit fericitului martir Ștefan
Harul de a-și oferi viața pentru binele tinerilor,
Înfruntând cu credință încercările și persecuțiile,
prin mijlocirea lui, dăruiește-ne harul să lucrăm
mereu în slujba adevărului, pentru a face cunoscut tuturor Evanghelia Bucuriei.
Prin Cristos Domnul nostru. Amin




''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''




 REPERE CRONOLOGICE:
Fericitul Ştefan Sandor
Baptisteriul unde a fost botezat Ștefan Sandor

  

                                                                                                                    
n. Szolnok 26 octombrie 1914                               
+  Budapesta 8 iunie 1953
*   Declarat Fericit la Budapesta 19 octombrie 2013
-----------------------------------------
26 octombrie 1914                  Naşterea lui Ștefan la Szolnok (Ungaria)
29      „           1914                Botezul în Biserica închinată Sfintei Inimii a lui Isus.
11 mai 1925                                     Primește Mirul la Szolnok (Ungaria).
Iunie  1928                             Termină şcoala obligatorie
1931                                       Primeşte diploma de metalurgist.
1932                                       Depune cererea de a deveni salezian; dar părinţii săi nu sunt de acord.
1932-1935                              Lucrează într-o fabrică ca topitor de cupru şi ca strungar.
23 decembrie 1935                  A două cerere pentru a deveni salezian.
12 februarie 1936                    Soseşte la Budapesta în casa saleziană Clarisseum în cartierul Răkos-palota.
28 mai 1936                            Cere să intre în Noviciat; dar cererea a fost amânată.
18 septembrie 1937                 Se mută în casa Salezienilor din Mezoyărăd.
1938-1939                              Intrarea în Noviciat şi chemarea la serviciul militar.
30 august  1939                      Continuă Noviciatul la Mezoyărăd.
8 septembrie 1939                       Prima profesiune şi consacrarea sa ca salezian coadiutor.
22 iunie 1941                          Ungaria intră în al doilea război mondial prin alianţa cu Germania.
16 august 1943                       Reînnoirea voturilor vieţii consacrate.
1944                                       Chemarea în armată ca telegrafist.
                                               Prizonier al Americanilor.
                                               Mutarea lui în Germania, apoi reîntoarcerea în Ungaria.
5 noiembrie 1945                    Diplomă de asistent tipograf.
24 iulie 1946                           Profesiunea religioasă perpetuă la Răkos–palota (Budapesta).
16 iunie 1948                          Naţionalizarea şcolilor Bisericii.
20 ianuarie                              Primeşte diploma de tipograf.
1946-1949                              Asociațiile catolice din Ungaria sunt desfiinţate de către Stat.
Vara 1949                               Tipografia „Don Bosco” din Budapesta – Răkos-palota este confiscată şi închisă.
1950                                       Închiderea Congregațiilor religioase.
1950-1951                              Sandor se mută la Mezonyorăd şi apoi în oraşul natal.
1951-1952                              Cu numele de Ştefan Kiss, lucrează la Budapesta într-o fabrică de detergenți, dar continuă activitatea apostolică cu foștii elevi din Budapesta-Răkos-palota.
28 iulie 1952                           Este arestat şi dus la închisoarea Tribunalului Militar; acolo va fi torturat şi supus la interogatorii epuizante şi istovitoare.
28-30 octombrie 1952             Va fi dus la proces cu gradul întâi, acuzația fiind cea de
                                                   înaltă trădare.
12 martie 1953                        Condamnarea la moarte.
23 mai 1953                            Curțea Supremă Militare refuză iertarea..
8 iunie 1953                            Execuţia condamnării la moarte.

1989                                       Ungaria reintră în libertate şi termină lunga perioadă de dictatură comunistă.
1990                                       Pe baza legii XXVI din 1990, sentinţa de condamnare la moarte este declarată nulă.

1999                                       Guvernul Ungariei declară şi acordă un semn special de merit pentru Sandor Ştefan.

24 mai 2006- 8 dec.2007        Procesul diecezan pentru cauza de beatificare a lui Sandor Ştefan.

27 martie 2007                        „Nihil obstat” din parte a Sfântului Scaun.

8 decembrie 2007                    Se închide procesul diecezan.

14 noiembrie 2008                  Sfântul Scaun declară validitatea cercetării diecezane.

27 aprilie 2011                        Livrarea de „Pozițio” a Sfântului Scaun.

25 octombrie 2011                  Ședința Consilierilor istorici şi aprobarea.

3 iulie 2011                             Ședința Consilierilor teologici şi aprobarea.

15 ianuarie 2013                     Adunarea ordinară a Cardinalilor şi Episcopilor.

27 martie 2013                        Suveranul Pontif Papa Francisc dă acordul favorabil pentru promulgarea decretului de martir a lui Sandor Ştefan.

19 octombrie 2013                  Solemnă beatificare a lui Ştefan Sandor la Budapesta.