Pentru a nu-l uita.
Sandor Istvan (Ștefan) A fost un Coadiutor Salezian.
Un model pentru toți Animatorii Salezieni.
***---
Viaţa
unui Martir al Evangheliei Bucuriei
FERICITUL
ŞTEFAN SANDOR
SDB
Salezieni
Bacău
2018
1-Premisă
Această
scurtă biografie este o elaborare a cărții scrise de către Părintele Pierluigi
Cameroni, salezian, Postulator al cauzelor sfinților din Familia Saleziană.
De
la el am primit acordul de a traduce şi a elabora această carte:
“Stefano
Sandor. Martire del Vangelo della Gioia” Ed. Don Bosco Kiado’, Budapest,
Ungheria 2013, pp.200. Broșura mea este
o mică anticipare a traducerii integrale a acestei cărți; o “premisă” a lucrării
care se va realiza mai târziu.
Despre
Fericitul Ştefan Sandor SDB, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor,
Cardinalul Angelo Amato, SDB, a spus:
"Fericitul
martir Ştefan ne lasă nouă, tuturor confraților salezieni, un triplu mesaj:
• în
primul rând fidelitatea totală, până la sfârșit, faţă de vocaţia la care ne-a
chemat Domnul;
• în
al doilea rând, angajarea generoasă în misiunea de educaţie a tinerilor, care
trebuie să fie formați în spiritul Evangheliei;
• în
al treilea rând, îndemnul de a fi mărturisitori buni şi credibili ai lui Isus
şi ai Cuvântului Său de speranță şi caritate;
Fericitul
Ştefan Sandor ne încredințează profeţia importanței educației tinerilor, pentru
a lupta împotriva unei culturi care adeseori combate valorile vieţii,
carității, sârguinței, iertării şi fraternității".
Dorinţa
mea este ca aceste descoperiri să devină izvor de viaţă mai bună şi generoasă
în fiecare cititor al acestei broșuri.
D.S.
2-
Corespondenţa cu redactorii şi autorii biografiei Fericitului Istvan (Ştefan)
Sandor
„Bacău 29 febbraio 2016.
Rev.mo
Postulatore delle cause dei Santi, Don Luigi Cameroni,
sono un Salesiano, Sergio Dall'Antonia. Tempo
fa durante gli Esercizi spirtuali a Monteortone le avevo chiesto di permettermi
di tradurre il testo della biografia del Beato Stefano Sandor.
Un primo lavoro l'ho fatto, ma non e' la
traduzione del libro, e' la traduzione e ampliamento della lettera
dell'Ispettore che scrive sul Beato Stefano Sandor Don Làszlò °Adàm. Si
potrebbe intanto editare questo piccolo lavoretto, dopo averlo arricchito di
qualche foto e della cronologia e della preghiera finale, attendendo traduttori
migliori per tutto il libro, per
l'avvenire. Che ne dice?...
Augurandole un buon apostolato e successo a
gloria del Signore per il suo compito tanto importante nella Chiesa e nella
Congregazione, porgo i miei rispettosi saluti e mi affido alla sua preghiera.
Cordialmente.
D. Sergio Dall'Antonia”.
***
1 marzo 2016
Caro don Sergio,
grazie
per la sua comunicazione.
Sono molto contento dell’iniziativa.
Da parte mia non c’è alcuna difficoltà.
È necessario che provvediate voi sul posto
per la stampa.
Per ogni aiuto resto a vostra disposizione
Buon
cammino verso la Pasqua
Don Pierluigi
***
Roma,
27 febbraio 2014
Carissimo don Sergio!
In questo momento sono al Capitolo Generale
27 qui a Roma alla Casa Generalizia.
Naturalmente concedo in modo gratuito la
possibilitá di tradurre e pubblicare in lingua rumena la vita del confratello
coadiutore Stefano Sándor.
Anzi la trovo una bellissima occasione, per
farla conoscere in lingua rumena a tutti gli abitanti della Romania.
Sono riconoscente e grato se questo progetto
potrá andare in porto.
Porto nel mio cuore questa nazione. Spesse
volte sono stato e vado in Romania, è vero solo nella parte in cui si parla
ancora la lingua ungherese. Io come, italiano, lavoro ormai da tanti anni in
Ungheria nell'ispettoria. Mi sono trovato a contatto con la Romania quando mi
sono occupato con un altro sacerdote di tre cause di beatificazione e
canonizzazione in Romania. Da allora mi reco molte volte. Per questo concedo
con grande gioia questa possibilitá.
Nella speranza di poterci incontrare
personalmente un giorno le faccio i miei auguri di ogni bene. Le chiedo
solamente di poter ricevere alcune copie del libretto stampato per poterlo
mettere anche noi in archivio.
Un saluto e una preghiera vicendevole.
P. Depaula Flavio.
Ştefan
Sandor sdb
Salezian
coadiutor consacrat
Martir
şi Fericit
Elaborare
a cărții
Don
Pierluigi Cameroni „Stefano Sandor, Martire del Vangelo della gioia”
Ed.
Don Bosco Kiado’, 2013.
Direttore
editoriale Flavio Depaula
--------------
Redactor: D. Sergio Dall’Antonia SDB
Salezienii lui Don Bosco
Str. Tazlăului nr. 9 Bacău/ România
Tel.: 0040. 0234 . 582.330
AMDG
Capitolul
1
• Sandor Ștefan între martiri
După al Doilea Război Mondial, în timpul
comunismului înființat cu violenţa şi sub directivele puterii bolșevice, numeroasă
este ceata martirilor care în Estul Europei, în zona Balcanilor, în multe ţări precum
România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, fosta Iugoslavie… și-au vărsat sângele pentru
credinţă. Între acești martiri trebuie să-l amintim pe Ştefan Sandor, călugăr
salezian. El a fost victima represiunii împotrivă religiei, care a izbucnit în
timpul regimului comunist în Ungaria și care a fost condusă într-o manieră deosebit de dură şi
sângeroasă între anii 1946-1963.
Monument în onoare victimelor comunismului şi tabloul
cu fotografia Fericitului Ştefan Sandor.
La Budapesta-Răkospalota
.
Dar cine este Ştefan Sandor?
Ştefan
Istvan Sandor s-a născut la Szolnok, în Ungaria, pe 26 octombrie 1914, fiind
primul copil al familiei; părinții se numeau: Ştefan Sandor şi Maria Fekete.
Tatăl
său era căldărar într-un mare șantier de construcţii mecanice al Căilor ferate.
Mama sa era casnică. Tatăl şi mama dăruiseră fiilor o profundă educație religioasă.
Cei
doi fraţi ai lui Stefan erau Ioan şi Ladislau.
Ştefan
a frecventat școala până la clasa a opta, apoi a făcut patru ani la Institutul
tehnic metalurgic în orașul său natal.
Pe
frații săi, Ioan şi Ladislau, îi ajuta să studieze şi să se roage, dând el însuși exemplu bun. În familie, ca într-un Sanctuar
domestic, Ştefan conducea rugăciunile înainte şi după masă, inclusiv rugăciunea
de seara.
 |
| Familia Sandor |
Încă
din copilărie o ajuta pe mama sa la treburile casei, şi era foarte respectuos față
de rudele sale.
Dacă
din întâmplare frații săi ar fi făcut ceva neplăcut, el, imitând-ul pe sfântul
Dominic Savio, încerca să rezolve micile lor greșeli sau accepta pedeapsa în
locul lor.
Copil
fiind, se bucura să meargă la întâlnirile Micilor Paji ai Inimii lui Isus;
zilnic mergea bucuros pentru a ministra în biserica franciscanilor; se
împărtășea şi, în mod regulat, se spovedea.
Când
a primit Sfântul Mir, în data de 11 mai 1925, a vrut să adauge la numele său pe
cel de Petru, iubitul martir şi model al vieţii sale, pentru a imita exemplul
lui de statornicie în credinţă şi ardoare apostolică. A cerut și a obținut să
fie înscris în Societatea Preasfântului Nume al lui Isus, secția tinerilor
(CRED).
Cunoscându-i
bine pe frații franciscani ca duhovnici evlavioși, a dorit să facă parte din
familia lor, primind cordonul Săracului Francisc (terțiar).
Mai
târziu, fascinat de spiritualitatea sfântului Ioan Bosco, de metoda sa
pedagogică şi pastorală, orientată spre mântuirea integrală a tinerilor, a
decis să renunțe la munca în domeniul metalurgic pentru a intra, cu acordul
părinților, în Institutul Salezienilor ca postulant; dar, inițial, părinții nu au
fost de acord. Docil, ca de obicei, Ștefan a plecat capul şi a rămas acasă,
sigur fiind, că Dumnezeu îi va pregăti calea favorabilă pentru a realiza
dorința sa la timpul potrivit.
 |
Ștefan când era student |
A început să muncească ca strungar, dar și
turnător de cupru, în diferite localității, inclusiv în șantierul Căilor
Ferate. Între timp ținea totuși legătura cu directorul casei saleziene din
Budapesta- Răkospalota.
Casa inspectorială
din Budapesta –Răkospalota.
Răspunsurile
la scrisorile sale nu soseau acasă la părinţi, pentru a nu-i supăra, ci la
mănăstirea franciscană. Acolo, părintele Policarpo Lazlo, parohul, părintele
Cazimir Kollăr, vicar, și teologul Mihail Vaszari, secretar episcopal, îi erau
de mare ajutor. Țineau legătura cu el și cu părinții lui cu respect şi rezolvau
cu demnitate generoasă dificultățile care se ridicau în faţă acestui tânăr demn.
Aici,
în doi ani, la tipografia Don Bosco, a frecventat cursurile de școală tehnică
tipografică și a trăit experiența postulandatului. Din februarie până în mai, a
lucrat ca începător la tipăriturile din tipografia “Don Bosco”,
demonstrând bună voință, spirit de muncă, evlavie şi un suflet apostolic. La fel
de harnic şi generos era în activitatea duminicală a Oratoriului. În același
timp, în sacristie era de ajutor prețios pentru salezianul responsabil.
 |
| Capela la Clarisseum |
După
trei luni, în luna mai, a cerut să meargă în Noviciat. Dar cererea lui a fost
respinsă pentru că timpul de pregătire la Noviciat nu era terminat şi era
necesar ca el să-și completeze formarea tehnică de tipograf. Experiența sa de
pregătire la Noviciat a fost atunci prelungită pentru o a doua perioadă.
Tânărul Ştefan, cu seninătate îngerească, a acceptat şi a continuat formarea sa
religioasă și profesională.
În luna martie din anul 1938, când a terminat
cursul de tipografie, a devenit muncitor calificat și a reînnoit cererea pentru
Noviciat, care a fost acceptată.
Sandor
a intrat cu elan în Noviciat.
 |
| Mezonyarad- Noviciat salezian |
Spunea
un prieten de-al său, Màtyàs Székely:
„În Noviciat, Ștefan se ruga aproape mereu; și
Același
prieten povestea că lui Sandor i-a fost
dată sarcina de a se îngriji de infirmerie și că atunci s-a întâmplat un fapt chiar
ciudat, dar care, de fapt, era un semn al temperamentului său bine dispus,vesel.
”S-a întâmplat că o dată un coleg de-al său a făcut o luxație, care trebuia
tratată cu tărâțe încălzite, puse deasupra părții rănite. Totul a mers bine,
numai că tărâțele au luat foc, iar Ștefan comentase în glumă:
-
…Acum trebuie să chemăm pompierii!”
Dar
piedicile nu se terminau: când a început Noviciatul a fost constrâns să-l întrerupă,
pentru că a fost chemat în armată pentru serviciul militar. Ștefan a plecat
capul și a mers în armată.
Dar
ca soldat a continuat viața spirituală şi activitatea de apostolat ca un
salezian, convins că trebuia să se implice în acea aventură cu stilul apostolic
și educativ al lui Don Bosco, pentru Cristos. Pentru aceasta el păstra o legătură
epistolară cu Inspectorul salezian şi cu Maestrul de Noviciat și zilele libere
le petrecea în casa saleziană la Clarisseum.
Când
primea câțiva bani de salariu ca militar, prompt îi trimitea Superiorilor, cum
este datoria confraților salezieni.
A trăit zilele respective cu nostalgia şi
dorința de a se reîntoarce cât mai repede într-o casă saleziană. Într-o
scrisoare mărturisea inspectorului salezian, părintele Janos Antal: „Încerc să
mă mențin bun şi să mă abțin de la orice rău. Mă rog pentru a fi cât mai repede
eliberat de acest mod de viață, îngrijindu-mă de a mă păstra un fidel fiu de-al
lui Don Bosco şi de a îndeplini promisiunile făcute la începutul vieții
saleziene.”
Terminând
armata, în anul 1939, a intrat din nou în Noviciat pentru a-l completa sub
îngrijirea părintelui Bela Bali; şi l-a terminat cu prima profesiune religioasă
(trienală): era 8 septembrie 1940.
De
atunci a trăit o intensă şi filială devoțiune către Maria Maica Domnului,
devoțiune pe care a învățat-o la școala mamei sale şi care găsește o
manifestare foarte semnificativă în acea zi de opt septembrie, sărbătoarea
Nașterii Maicii Domnului şi ziua primei profesiuni cu voturile călugărești. De
fapt așa scrisese într-o scrisoare către părinții săi:
„La
8 septembrie, prin harul lui Dumnezeu şi cu ocrotirea Sfintei Fecioare Maria,
m-am hotărât să-l iubesc şi să-l slujesc pe Dumnezeu. În sărbătoare Sfintei
Fecioare Maria am făcut profesiunea religioasă; lui Isus i-am promis, prin cele
trei voturi, să fiu al Său; să nu mă dezlipesc niciodată de El şi să perseverez
în fidelitatea față de El până la moarte.”
Cuvinte
care dezvăluiau înaltă maturitate sufletească şi care pare că arătau încă de pe
atunci care va fi sfârșitul acestei profesiuni religioase, pe care o va
pecetlui cu sângele său (1).
(1)Rectorul Major
al Salezienilor Don Pascual Chavez Villanueva într-o scrisoare către Superioara
generală a Surorilor Maria Ajutorul
Creștinilor.
•
Ştefan Sandor în activitatea de salezian
Trimis
la Clarisseum, s-a dedicat trup şi suflet la tripla sa slujire: tipăritor şi
învăţător în cursuri de tipografie, slujirea în Sanctuar şi animator la
Oratoriu.
Cu ministranții în față casei inspectoriale
În
Ungaria, cu mult timp înainte de anul 1940, au fost organizate primele
asociații ale Tinerilor Catolici Muncitori (KIOE) care îl aveau ca protector pe
sfântul Ioan Bosco.
A
fost normal ca Salezienii să deschidă aceste asociații și în institutele lor.
La
Clarisseum, Ştefan Sandor, ca salezian
coadiutor, a fost sufletul cel mai arzător şi neobosit în a realiza aceste
asociații. Grupul său asociativ era cel mai bun şi un model pentru ceilalți. Cu
spiritul lui Don Bosco, Ștefan promova în acest grup catehismul, meditațiile
religioase, conferințele apologetice sau argumentele sociale, ore de adorație,
novene, excursii sub forma pelerinajelor, activități plăcute, sport... totul trăit
cu bucurie. Tinerii, venind la Oratoriu, se integrau foarte bine şi nu mai plecau
din grupul în care Ștefan era cel mai bun prieten al lor. Dar... Ştefan a fost
chemat din nou în armată.
Carte
poștală către părinţi, 1941
Încerca
să transforme tranșeea într-un loc de apostolat, un Oratoriu duminical, în care
el acționa în mod salezian, încurajându-i pe colegii săi. Își iubea colegii şi
era iubit cu mare cordialitate. Împărțea cu ei propria hrană zilnică.
Dacă cineva murea pe câmpul de luptă, el
strângea documentele răposatului pentru a-i înștiința cu amabilitate pe părinți
sau rude, voind să-i consoleze.
Stefan Sandor în anii 1943-1944
Se
îngrijea şi de a scrie câteva rânduri despre răposatul, înmulţind paginile
scrise,
când era nevoie de a alina cu mai multă delicatețe marea suferință
a părinților...
În acele pagini scria faptele de eroism ale decedatului.
În
anul 1943, când a obținut o lună de concediu, s-a întors la Clarisseum şi a cerut reînnoirea
voturilor. Superiorii, cunoscând maturitatea sa excepțională, au acceptat
cererea lui şi i-au propus să facă voturile perpetue, pentru toată viață.
Ştefan s-a grăbit să ajungă la Casa de formare, Sfântă Cruce, pentru a face
exercițiile spirituale cu confrații săi. Dar nu s-a hotărât pentru voturile
perpetue. Pe data de 16 august 1943 a reînnoit pentru trei ani voturile de viață
consacrată în Familia saleziană. S-a întors apoi în prima linie de război.
În
anul 1944, fiind rânit, a fost din nou în concediu (cum spunea Pr. Janos Szoke);
însănătoșindu-se, s-a întors în armată în toamna aceluiași an.
La
sfârșitul anului 1944, brigada de care aparținea s-a retras spre Vest, trecând prin
Slovacia. Atunci a fost făcut prizonier
de către armata americană şi mutat în Germania. De acolo s-a întors în Ungaria,
în vara anului 1945 (Pr. Làszlò Adam).
În
timpul acela, cu lacrimi, el povestea cum mulţi colegi de-ai săi, tați de
familie, au fost uciși în timp ce erau aproape de el în tranşee. Spunea că nu
reușea să înțeleagă de ce Dumnezeu l-a cruțat numai pe el. „Probabil - zicea
surâzând -, pentru că Dumnezeu mă păstrează pentru o altă moarte…”(mărturisirea
Părintelui Janos Szoke)
În
această situație, Sandor s-a dedicat cu toate puterile pentru a reclădi
realitatea materială, dar și pentru a reconstrui valorile sociale ale
societății. În mod particular s-a îngrijit de tinerii cei mai săraci, pe care,
adunându-i, îi educa şi-i învăța o meserie.
Capitolul 2
• Opera de reconstruire.
1945.
Societatea
şi lumea era schimbată total, pe neașteptate. Războiul produsese consecințe nedorite
şi nesănătoase.
Dărâmături
uriașe pretutindeni; lumea cu chipuri posomorâte, palide şi îndoielnice; lipsă
de moralitate... Era necesar ca viaţa să reînceapă, chiar de la zero!
Aşa
a fost pentru Salezienii în Ungaria: a trebuit să se reia totul de la început…
Privirea
era îndreptată spre Dumnezeu, spre Divina Providență, cu mare încredere în Sfânta
Fecioară Maria Ajutorul Creștinilor, al cărei ajutor a fost deja experimentat
în timpul asediului armatelor inamice.
-
S-a
început reconstruirea
Era
maistru tipograf dar şi formator pentru viața. Experiența sa de viață de
pietate şi de uniune cu Dumnezeu însuflețea toată activitatea sa de tipograf şi
de educator, suscitând uimire, prețuire şi respect între tinerii ucenici.
Întotdeauna
a demonstrat ca fiind un suflet plin de spirit de inițiativă şi curaj. Iată un
exemplu:
Un
tânăr, vrând să se urce în tramvaiul care trecea pe lângă casa saleziană, a calculat
greșit mișcarea sa şi a căzut sub tramvai. O roată l-a rănit profund la o
coapsă.
Tipografia
Don Bosco din Budapesta-Ràkospalota.
Multă lume s-a adunat acolo
pentru a observa, dar nimeni nu făcea nimic. Tânărul căzut pierdea tot mai mult
sânge. În acel moment, s-a deschis poarta casei Salezienilor, şi „Pista”- aşa
îl numeau prietenii pe Ştefan – a alergat acolo cu o targă pliantă sub braț. Și-a
aruncat pe jos haina, s-a strecurat sub tramvai, l-a tras afară cu multă prudență
pe băiat și a oprit cu o curea sângerarea coapsei; după aceea, a pus rănitul pe
targă. În acel moment a ajuns ambulanța. Lumea l-a aplaudat cu elan pe Sandor,
care s-a înroșit la față, dar era plin de bucurie, pentru că a scăpat de la moarte
pe acel tânăr.
-
Sandor
ca educator salezian
Ștefan
avea circa șaizeci de tineri şi studenți sub directa sa îngrijire formativă.
Când
preda religie era foarte concret. Completa lecțiile cu povestirea întâmplărilor
sale din timpul războiului pe frontul rusesc, iar tinerii erau foarte atenți.
Tinerii se apropiau de el numeroși, încântați şi respectuoși; întotdeauna reușea
să păstreze disciplina, dar și prietenia cu elevii.
Prezența
sa, pur şi simplu, trezea ascultarea şi respectul cuvenit. El era convins că
tinerii nu aveau nevoie doar de a învăța o meserie, ci mai ales de o formare
spirituală.
O dată
un tânăr salezian îi spuse:
„Sunt uimit de tine pentru că grupul tău este
cel mai disciplinat din tot colegiul!”.
Şi
el i-a răspuns:
„Dragul
meu, dacă băieții înțeleg că tu îi iubești, şi ei vor dori să te iubească!”
De
fapt el era un animator neobosit și pentru jocurile din timpul pauzei la școală,
iar fiind un bun sportiv atrăgea la sine simpatia tinerilor.
Autoritatea
sa de învățător se hrănea din carisma lui Don Bosco; stilul său „oratoric” era
plin de atenție către tineri. Ştefan era un exemplu viu de muncă, de credință
şi iubire. Formarea pe care o transmitea era cea a sistemului preventiv
salezian: rațiune, religie şi bunăvoință care iubește.
În modul său de a educa, credința profundă,
îmbogățită de speranță şi iubire evidentă, îi procura o putere deosebită spre
un succes garantat, care suscita uimire; în sfârșit, purtarea sa exemplară
favoriza în mulți tineri dorința de a-l urma în viața saleziană.
Cu
acest stil de educator și formator a continuat după război pentru a reclădi realitatea
materială, pentru a reconstrui valorile sociale şi creștine în societatea sa, îndeosebi
între tineri.
Ca
formator al tinerilor, urmându-l pe Bunul Pastor, strânsese la sine şi tinerii
cunoscuți cu mult timp în urma. Dar unde putea să se întâlnească cu ei ?... Unde
reușea!...În aer liber sau în săli fără ferestre sau care aveau geamurile
sparte; totuși acolo făcea întâlniri
săptămânale sau momente serale de studiu.
Erau
timpuri noi, probleme noi, în care trebuiau metode noi, dar acest adevărat
apostol al tinerilor nu s-a dat înapoi.
Învăța
pe cont propriu, lua notițe, făcea scheme descoperind cunoștințe noi de la cei
care știau mai mult decât el şi, frământându-le prin filtrul sufletului său, și
le însușea; apoi le preda, adaptându-le pentru inimile ascultătoare ale
tinerilor, prietenii săi.
În
ciuda propagandei comuniștilor, numărul din grupul său creștea tot mai mult; se
simțeau ca o singură inimă şi un singur suflet.
Ştefan,
ca un adevărat salezian, se ocupa de tineri neîncetat, dar fără a a se sustrage
datoriilor sale de tipograf şi sacristan.
Pe
24 iulie 1946, după câteva zile de reculegere, în bucuria inimii sale de
salezian, s-a unit pentru toată viaţă cu familia lui Don Bosco prin voturile
perpetue. În cererea de a fi salezian pentru totdeauna, scria: „Simt înăuntrul
meu aceleași sentimente de afecțiune şi mulțumire pe care le aveam în ziua
primei profesiuni, când primisem medalia de coadiutor salezian. Alegerea şi trăirea
respectivă s-a reînnoit. De aceea, lăsând omul cel vechi cu operele sale, iau
realitatea omenească nouă, cea făcută de Dumnezeu în sfințenie, şi mă îmbrac
permanent cu Cristos, sub forma carismei lui Don Bosco”.
În
același timp frecventase cursurile profesionale de perfecționare.
În
toamna anului 1948 și-a dat examenele de profesor tipograf calificat, obținând
rezultate maxime.
Respectuos
față de colegi, își iubea fără măsură ucenicii.
Într-o
zi, un elev de-al său, Ferenc Hollai, se îmbolnăvi grav de febră tifoidă.
Sandor merse la spitalul de U’jpest, unde era internat băiatul şi cu mare
generozitate s-a oferit în a-i dărui sânge, dacă era nevoie.
Pentru
a educa prin exemplul vieţii, vorbea des cu elevii săi despre Don Bosco, Dominic
Savio, Mama Margareta.
Stefan,
fără îndoială avea mare elan pentru munca sa profesională.
Tipăriturile
făcute de el erau realizate cu grijă şi conștiinciozitate; toate îndatoriile
sale, în acest domeniu, erau împlinite cu meticulozitate.
Tipografia
Don Bosco era mai mult o școală decât un loc de muncă şi comerț. A devenit
foarte renumită în toată țară pentru calitatea sa religioasă, ascetică, recreativă,
dar şi pentru formarea profesională foarte bună oferită elevilor. Acești elevi,
după obținerea diplomei, erau primiți cu preferință în cele mai renumite
tipografii ale capitalei şi ale statului. Astfel, se înțelege de ce, după
colapsul din 1945, tipografia Salezienilor a devenit ținta persecuțiilor
comuniste mai mult decât toate celelalte tipografii; din păcate, chiar atunci,
activitatea începu să se împuțineze tot mai mult.
Spre
jertfirea totală de sine.
Urmând
exemplul lui Don Bosco, Ștefan mergea în cartierele sărace din oraș pentru a
întâlni băieții străzii şi pentru a-i ajuta; iar ei îi deveneau prieteni.
Această
muncă pastorală s-a amplificat după război, căutându-i pe tinerii care se
ascundeau între molozuri sau în vagoanele stricate lângă liniile feroviare
Ràkospalota-U’jpest. Îi convingea să vină în Oratoriu pentru a se juca şi
pentru a învăța o meserie. Astfel a intrat în contact personal cu mulţi tineri,
care au devenit ucenicii săi şi buni prieteni. În același timp s-a făcut membru
al unei asociații care semăna cu Acțiunea Catolică: asociația KIOE, adică
Asociația Națională de Ucenici Muncitori Catolici. Cu trecerea timpului a
devenit sufletul şi ghidul acestei asociații în casa saleziană unde se formase
un grup de 40 de tineri. Acest grup se aduna de două ori pe săptămână: joia şi
duminica, când se celebra şi Sfânta Liturghie. În aceste întâlniri se vorbea de
argumente religioase şi se organizau conferințe, diferite activități, excursii
şi celebrări religioase. Nu era vorbă de politică.
Când
asociația a fost desființată de către guvern (2 noiembrie 1946), s-a reînființat
cu un nume diferit, împreună cu munca parohială, care pe atunci era încă
posibilă. Sandor continua să se întâlnească cu foștii săi elevi şi cu câțiva
prieteni la Clarisseum sau în
apartamente private. La Clarisseum
era posibil să facă acest apostolat pentru că folosea o posibilitate obținută de
cardinalul Mindszenty; cardinalul declarase, cu permisiunea guvernului, că erau
parohii toate bisericile şi capelele semi-publice ale Ordinelor şi
Congregațiilor religioase.
Sandor
era sacristan la capela Clarisseum; putea
astfel să adune tinerii pentru catehism.
Profitând
de această permisiune el ținea legătura până și chiar cu tinerii muncitori care
erau în serviciu militar la miliția politică şi îmbrăcau uniforma albastră.
În
anul 1949, Ungaria, sub puterea lui
Màtyàs RàKoşi, a sechestrat bunurile ecleziastice, a început
persecuțiile împotriva congregațiilor religioase şi a școlilor catolice;
dintr-odată persoanele consacrate s-au trezit fără nimic: fără casă, fără
muncă, fără comunitate. Mulți au trebuit să trăiască în clandestinitate și să
se mulțumească în a face de toate: gunoieri, țărani, zilieri, ajutori de
zilieri, hamali, slujitori etc.
În
timpul anului 1950, când Ordinele religioase au fost interzise şi desființate,
după ce a închiriat o cameră într-un apartament privat, lângă casa Salezienilor,
a continuat să rămână în contact cu tinerii, care mergeau să-l caute acolo.
Sandor se îngrijea de ei prin predarea materiilor științifice şi prin formarea
lor, pregătindu-și lecțiile chiar şi în timpul nopții.
Acest
lucru era foarte riscant și Sandor știa bine riscul la care se expunea, dar era
convins că aceea era datoria lui de creștin.
Meditațiile
şi catehismul explicat cu ajutorul Sfintei Scripturi erau conversațiile cele
mai importante. Vorbeau despre viața creștină şi valorile pe care le puteau realiza
în viața de zi cu zi, despre sacramente, despre cununie și alegerea soțului sau
soției conform cu credința creștină și despre spiritualitatea matrimonială ;
rareori câteva discursuri se opreau asupra tematicilor politice. Grupul nu era
mare: în jur de opt sau zece persoane. Fiecare putea să se exprime cu libertate
şi cine dorea putea să vorbească despre problemele sale pentru a primi un sfat,
un sprijin etc.
Erau
atenți să nu facă gălăgie, să vorbească pe un ton scăzut, să nu facă zgomot, pentru
ca nimeni să nu-și dea seama de prezența lor acolo. Erau întâlniri care îi îmbogățeau
pe participanți, care se cunoșteau bine şi erau prieteni între ei. Scopul lor
era de a îmbunătăți credința şi de a o întări.
În
cazul unui eventual control din partea miliției, erau pregătiți să declare că
întâlnirea lor era pentru a sărbători ziua de naștere sau ziua onomastică a
unuia dintre ei.
S-a
văzut clar tendința anti-religioasă şi anti-catolică a regimului comunist; voința
acestuia era de a supune complet Biserica catolică față de aparatele statului, de
a merge spre o anulare progresivă a Bisericii până la distrugerea totală a ei.
La
început procedeul era sechestrarea bunurilor, urma desființarea organizațiilor și
asociațiilor tinerilor; școlile erau consemnate statului și în sfârșit urma
naționalizarea tuturor bunurilor.
Sandor
trebuia să salveze munca pastorală realizată. Chiar şi în această acțiune, nu economisea
nici timp, nici trudă, nu se preocupa de sine însuși.
În
lună februarie a anului 1950, surprins în această realizare, a trebuit să caute
refugiu în casa Noviciatului.
Ştefan
Sandor la Exercițiile Spirituale pentru coadiutorii salezieni
la
Pélifòldszentkereszt pe
10 septembrie 1949.
El
este primul de sus, stânga.
Capitolul 3
Munca sa în timpul persecuţiei
Spre
sfârșitul toamnei lui 1950, regimul comunist a desființat aproape toate ordinile
călugărești şi congregațiile religioase. În același timp începea o persecuție impresionantă
împotriva ierarhiei ecleziale şi a cetățenilor ce se opuneau noului regim
comunist. Ştefan a trebuit să se ascundă, părăsind de tot tipografia.
Cum
s-a întâmplat și pentru ceilalți călugări, a rămas singur, pe drumuri. Dar în
fața noii situații, tânărul salezian nu s-a descurajat. Nu a reacționat după
logica umană, ci după sufletul său de creștin: cu docilitate fată de Duhul
Sfânt, înfruntând plin de curaj şi tărie bătălia decisivă a vieții sale.
 |
| Documente ale lui Sandor Istvan |
S-a
hotărât să continue munca de educator, urmându-l pe Don Bosco, în ciuda
circumstanțelor năprasnice. Munca sa era aceea de a preda catehismul, în propria
sa casă sau într-un loc potrivit. Dar regimul comunist considera predarea
religioasă ca o activitate politică şi dorea ca educația să fie numai a
statului. Unele persoane religioase, în acele momente grele, au abandonat propriul
angajament; Ştefan împreună cu alții au încercat să continue munca lor pentru
mântuirea sufletelor, sperând ca dictatura regimului comunist nu ar fi durat
mult. Pentru a-și asigura traiul şi pentru a continua apostolatul său, mulțumită
instrucției sale de tipograf, a găsit de muncă într-o tipografie din orașul său
natal, la Szolnok. Aici locuia la casa parohială a părintelui Jozsef Mezòfény,
muncind ca sacristan. În anul 1951 i-a pregătit atât de bine pe cei care doreau
să primească Sfântul Mir şi a pregătit aşa de bine biserica, încât episcopul
l-a lăudat foarte mult în cuvintele de mulțumire. Mai târziu, autoritățile
locale l-au ales pe Sandor pentru un institut de educație statală. Partidul
comunist îi strângea de fapt pe copiii şi pe tinerii orfani pentru a-i educa în
școli conduse de profesori pregătiți şi aleși de către partid.
Ştefan
era un bun educator, dar nu ascundea valorile creștine şi încerca să-i educe pe
tineri, să-i formeze după principiile religiei, folosind cărți de literatură
potrivite, organizând reprezentări teatrale, adunări, conversații şi colocvii
personale. Activitatea sa a fost apreciată şi a avut o recunoaștere oficială
din partea autorităților prin conferirea titlul de „educator al poporului”.
Dar
în același timp, miliţia secretă (AVO) a încercat să se mărească, căutând adepți
printre orfani şi muncitori, considerându-i ca fiind persoane de încredere
pentru sistemul securității… Cei mai capabili au fost pregătiți pentru a fi
gardă de corp, pentru a proteja șefii partidului. Câțiva tineri care urmau
grupul formativ al lui Ştefan au intrat în cadrul miliției, dar au păstrat
prietenia cu foștii lor profesori salezieni. Printre ei au fost şi unii
oficiali din miliție care i-au convins pe colegii lor să îmbrățișeze credința
creştină.
Între
timp, munca unui laic, care se ocupa de educarea şi formarea tinerilor, dar care
era un laic călugăr, a ajuns la urechile autorităților comuniste. Sandor Ştefan
a trebuit atunci să fugă pentru a nu fi arestat. Ascuns câteva luni, Ștefan
Sandor, după ce și-a schimbat numele cu un pseudonim, a găsit de muncă într-o
fabrică de detergenți din Budapesta; noul său nume era: Ştefan Kiss. Acolo a
muncit din martie 1951 până în iulie 1952, dar continuă opera sa de apostolat
între tineri, curajos, fără frică, chiar fiind conștient că acea operă de
apostolat era strict interzisă.
Dar
tinerii din grupul lui Ştefan au comis o greşeală.
Pe
strada principală, U’jpest, în acele zile s-a deschis o nouă cârciumă cu numele
de „Crama iadului”. Lângă ea se afla această indicație: „Intrați în Iad”; această
inscripție a fost pusă pentru a-și bate joc de religie. În dimineața următoare,
prietenii lui Ștefan au acoperit cu petrol acea inscripție. Proprietarii acelui
local au dat de știre Miliției AVO. Câinii au condus miliția la Clarisseum. Acolo au arestat-o pe Hajnal
Hegedùs, în vârstă de 15 ani, elevă, care ajunsese la sediu chiar în acel
moment. Prin tortură au smuls din gura ei numele celorlalți componenți ai
grupului şi numele călugărului care îi însuflețea.
Unele
persoane din partid nu erau rău intenționate: când a fost trimis ordinul de
arestare pentru Ștefan, i-au dat de știre şi l-au avertizat de faptul că se
cunoșteau toate activităţile sale.
El
a mers atunci la Inspectorul său, superiorul Salezienilor, pr. Làszlo’ Ădàm şi i-a
spus situația.
Acesta
l-a sfătuit să plece din țară. Cu ajutorul pr. Kăroly Szitkez, a început pregătirile
pentru a-și face pașaportul şi a adăugat o scrisoare pentru Salezienii din
Austria. Pr. Laszlo’ Ădàm a găsit pe cineva care îl putea conduce pe Ştefan în clandestinitate
spre graniță, dacă nu ar fi primit pașaportul.
Dar
Ştefan s-a găsit în față unei decizii importante:… „Oare tinerii nu trebuie să
fie formați? Trebuie să abandonez educația tinerilor fugind în străinătate?... Ce
ar fi făcut Don Bosco? ... Ar abandona Ungaria? ... Trebuie să lăsăm ca ideile comunismului
să domine țara fără să facem ceva pentru societate, şi mai ales pentru tineri?
Eu nu vreau să devin un trădător al credinței, nici un fugar!... viața mea este
pentru tineri.”
Conștient de hotărârea sa, a scris un
mesaj pentru superiorul său, pr. Lăzlo’ Ădăm, şi l-a dat părintelui Jòzsef
Kavin. Spunea că el prefera să înfrunte martiriul decât să abandoneze tineretul
țării sale. A refuzat posibilitatea de a fugi, a dat înapoi banii şi
documentele primite.
Klàra
Szàntò îi propuse să lase de o parte activitățile cu tinerii şi să se ascundă,
pentru că scopul nu era ca toți să devină martiri: „Dacă am fi toţi martiri,
cine ar mai rămâne pentru a reîncepe educația tineretului când se va sfârși
pericolul comunist?”...
Din
contra, el a dezaprobat ideea, zicând că, pentru situaţia în care se aflau
tinerii în acea perioadă nu putea să-i abandoneze.
Ştefan
Sandor, cu multă încredere în Bunul Dumnezeu, a luat hotărârea de a continua
drumul martiriului, dorind să ajute tinerii să păstreze valorile creștine.
• Spre Golgota.
- La Budapesta.
Rămânând
în Budapesta, a locuit într-un apartament în care se afla un salezian, student la
teologie, Tibor Daniel. Acest tânăr salezian l-a primit cu plăcere pe Sandor,
sigur de a-l putea ajuta; pentru a fi mai liniștit îi dăduse un pseudonim.
Sandor și-a lăsat să crească mustața, purta ochelari de soare, şi-a schimbat şi
modul de a se îmbrăca astfel încât înfăţişarea sa nu permitea să fie recunoscut
ușor. A reușit să aibă un document cu acel nume nou pe care-l avea.
A
fost chemat să fie naș pentru un Botez și a semnat cu numele nou pe registrul
de Botez.
Din
această locuință, Ştefan se întâlnea constant cu foștii săi elevi şi cu
prietenii lor, îngrijindu-se de problemele lor sufletești şi educaționale. În
același timp se pregăteau împreună
pentru a se apăra în fața propagandei anticlericale a regimului comunist şi
pentru a-i ajuta şi pe alții să fie statornici în credință.
Se
organizau adorații lunare, pelerinaje în zi de duminică şi de sărbători spre
sanctuarele care se aflau lângă Budapesta. Organiza exerciții spirituale de obicei
de trei zile.
În
toate acestea nu vorbea despre argumente sau tendinţe politice; dar munca sa
pastorală îl conducea, într-adevăr, spre Golgota.
- Vecinul trădător…: cineva care ştia ceva….
Într-o
zi care Ştefan a fost dus la închisoare.
Stăpâna
casei unde Ştefan şi Tibor locuiau era o doamnă foarte curioasă; soțul ei făcea
parte din miliția politică. Doamna aceea și-a dat seamă că Ştefan primea multe
scrisori. Pentru el era ceva normal, având șase grupuri cu care ținea contact;
pentru ea, nu. Stăpâna, primind poșta, își permitea să deschidă plicurile și apoi
notifica conținutul soțului ei; și el trimitea copia scrisorilor șefilor lui,
chiar dacă în corespondență nu era nici-o conspirație politică și niciun
argument politic. Sandor primea numai întrebări despre viaţa spirituală pe care
tinerii ar fi vrut să o îmbunătățească, şi el răspundea la aceste cerințe. Dar
pentru politicieni acest apostolat era politică împotrivă statului...
Sistemul
de spionaj al comuniștilor era bine organizat şi nimic nu scăpa din activitatea
celor doi salezieni. Când miliția a crezut că avea probele pentru a-i acuza, a
luat hotărârea de a-i aresta.
Tribunalul Militar, Budapesta
Arestarea şi martiriul.
Era
pe 28 iulie din anul 1952.
Dimineața,
Ştefan a fost prins în timp ce încerca să salveze de la sechestru niște mașini
de tipărit şi a fost dus la închisoare.
După
amiază, Tibor Daniel a fost arestat când intra în camera sa, primind o palmă
puternică. Tibor Daniel va muri în anul 1956, după detenție, din cauza
torturilor din închisoare.
Motivul
arestului lui Sandor a fost acesta: complot împotriva statului, pentru că aduna
tinerii şi le preda o educație conformă cu perspectiva creștină. Din aceea zi,
Sandor Ştefan nu a mai fost văzut de
confrații salezieni, decât în fața tribunalului, cu cei întemnițați. Atunci el
se ruga; o dată le-a cerut scuze, poate crezându-se vinovat de arestarea lor.
Cazul
lui Ştefan a fost judecat prima dată la Tribunalul Militar din Budapesta
împreună cu alte 16 persoane. Printre cei acuzați se aflau şi alți patru
salezieni: pr. Lăzlo’ Ădăm - inspector al Salezienilor, pr. Karolz Szitkey - directorul
tipografiei, pr. Aladăr Varga -econom, teologul Tibor Daniel - student. Erau
acuzați drept conspiratori care s-au organizat pentru a distruge regimul
comunist, şi care, încrezători în victoria americanilor, ar fi vrut să preia
puterea.
Acești
cinci Salezieni au fost judecați de tribunalul comunist ca cetățeni laici,
pentru a nu înțelege populația, mai ales pentru Sandor Ştefan, că se lupta
împotrivă Bisericii şi a-i face apoi martiri.
Prin
sistemul experimentat de câtva timp, Sandor a fost supus la niște interogatorii
peste puterile omului: la torturi groaznice şi la tipice spălări de creier, pentru
a da declarații false şi nedrepte, de nepriceput, îndreptate împotriva
lui.
Acestea
se refereau la uneltiri împotriva sistemului, la înaltă trădare a patriei, la
activități împotriva Statului şi la altele activități de apostolat socotite drept
delicte…, toate conducând la pedeapsa capitală.
În închisoare.
Închisoarea
în care a fost Ştefan Sandor era Tribunalul Militar din Budapesta pe strada
Fo”, dar nu se cunoaște cu siguranță locul de detenție de la 30 octombrie 1952
până la 8 iunie 1953; e posibil că să fi fost în același Tribunal Militar unde
a fost încarcerat pe 28 iulie 1952. Evenimentele se cunosc numai din
mărturisirea arestaților supraviețuitori care au fost eliberați şi care au fost
în celulă împreună cu el.
Se
știe că deținuții stăteau la închisoare într-o încăpere strâmtă cu 30-40 de
persoane. Împreună cu prizonierii erau şi unele persoane infiltrate pentru a
smulge informații secrete, ce puteau fi folosite împotriva lor. De aceea,
deținuții vorbeau rar, în șoaptă, prin semne; trebuiau să fie atenți când se
rugau: toți erau strict supravegheați.
Jertfirea de sine
Sandor,
în acele momente și în acel loc, nu s-a descurajat, ci a continuat să fie un
apostol. În special cei care erau condamnați la moarte găseau în el o persoană care
îi îmbărbăta din punct de vedere spiritual şi uman. Hrana era insuficientă, dar
Ștefan oferea des mâncarea sa celor care erau bolnavi sau mai slabi din punct
de vedere fizic. Gestul de a da propria pâine altora era foarte greu pentru că,
cantitatea zilnică era foarte mică şi prizonierii slăbeau pe zi ce trecea.
Sandor, în acest gest de dăruire, a revelat o mare iubire, izvorâtă din
credința sa.
Pe
lângă aceasta, în ciuda neliniștii interioare izvorâtă din convingerea că va
fi
ucis, mereu trezea speranță în colegii săi de detenție. Aceasta o făcea prin
sfaturi
pline de credință creștină, prin rugăciunea sa şi mai mult prin Rozariul pe
care el îl recita în fiecare zi cu colegii de detenție. Se rugau numărând rugăciunea
„Bucură-te Maria” pe degete, pentru a nu da de bănuit spionilor lor, după cum
ei înșiși au povestit. Şi Maica Domnului îl susținea pe acest fiu al său, care
găsea în ea ocrotire şi consolare pentru sine şi pentru ceilalți.
Jànos
Pokorni, coleg de detenție şi mai apoi eliberat, vorbind despre Sandor, spunea:
„Ultima
noastră întâlnire a fost pe 12 martie 1953, în ziua în care Sandor a fost
condamnat de Tribunalul Suprem Militar. În timp ce ne duceau în altă parte, în
lanțuri, Sandor s-a uitat la mine şi la ceilalți cu o ultimă privire de adio. A
fost un moment pentru mine de neuitat!”.
Un alt coleg de închisoare al lui
Ştefan Sandor a fost părintele Jòzsef Szabò.
Pr. Jòzsef vorbise de multe ori cu Sandor. Pr. Jòzsef
povestește că el a fost împreună cu Ştefan Sandor în celula nr. 32 din secţia
chemată „Înaltă trădare”, în închisoarea militară din Budapesta. El a știut ca
Sandor era salezian, dar zicea că Ştefan niciodată nu spusese ceva despre
spiritualitatea saleziană: era periculos pentru cei care vorbeau despre chestiuni religioase,
dar mai ales pentru cei care îi ascultau. După eliberarea sa, părintele Jòzsef
Szabò povestea că, după „procesul înscenare” şi după sentința de condamnare,
Ştefan a fost dus în celula de izolare pentru a petrece ultimele ore din viaţă.
Părintele Jòzsef a povestit că, cu câteva zile înainte de a fi executat, Ştefan
îi ceruse dezlegarea.
Pe 23 mai 1953 s-a terminat procesul
cu condamnarea a 16 persoane: 11 tineri şi 5 educatori; printre ei Sandor deja
condamnat şi alți trei care au fost și ei condamnați la moarte.
Se păstrează un document oficial cu
declarația finală, din data de 25 mai 1953, care certifică procesul juridic,
sentinţa Tribunalului Militar Suprem şi condamnarea lui Ştefan la moarte (prin
spânzurare).
Scrisoarea Tribunalului Militar care certifică
familiei condamnarea
şi executarea la moarte a lui Ştefan
Sandor, 23 octombrie 1959.
Din sentința şi din modul în care a
fost realizat procesul apare evident că unicul motiv pentru a-l pedepsi cu
moartea pe Ştefan Sandor a fost apostolatul, religiozitatea, credința lui.
Când Ştefan a știut despre
condamnarea sa – așa cum au mărturisit colegii de închisoare – a păstrat seninătatea
şi tăria în credință a sa şi a îmbărbătat și pe ceilalți.
După ce a refuzat cererea de iertare,
ce ar fi fost urmată de recunoașterea de trădare a statului, pedeapsa a fost
executată pe 8 iunie 1953.
Ştefan Sandor, la ora 21.10, își încredința sufletul său Tatălui ceresc,
încrezându-se în Isus Mântuitorul.
În acest mod el a făcut profesiunea
sa de credinţă, de fidelitate către Isus Cristos şi către țara sa și de iubire către
tineri, cărora s-a dăruit până la moarte.
Cu siguranta Don Bosco l-a însoțit pe
Sandor salezian în Paradis.
Spre
gloria altarului.
Caracteristica
predominantă a lui Ştefan Sandor în jertfirea de sine, în timpul încercării
sale, a fost neclintita credinţă şi clara voinţă de a accepta misterul Crucii
şi al martiriului din iubire către Isus Domnul şi către Evanghelia. Dorinţa sa
de a mărturisi credinţa până la moarte pentru binele tinerilor şi al țării se
afla evident în decizia lui de a nu abandona nici tinerii şi nici patria sa. În
plus, a fost evidentă şi constatabilă acceptarea neclintită şi voluntară a
martiriului, abandonarea plină de încredere în Dumnezeu şi în Maica Domnului, devotament
pe care el îl arăta printr-o rugăciune intensă în timpul detenției sale.
Rugăciunea sa era exprimată des prin recitarea zilnică a Rozariului, prin evlavia
către Calea Sfintei Cruci şi prin dorința profundă de a se oferi ca ispășire
pentru tinerii săi. Documentele interogatoriului lui Sandor arată intenția sa
clară de a apăra credința creștină împotriva ateismului. Chiar pentru această
coerentă şi curajoasă profesiune de credinţă, Ştefan Sandor era conștient că ar
fi putut fi ucis. A fost condamnat la moarte pentru activitatea sa pastorală
realizată printre tineri. Executarea lui demonstrează cu evidenţă voinţa comunismului
de a distruge credinţa şi Biserica lui Isus Cristos, prezentă în Ungaria; și
aceasta mai ales în timpul dictaturii lui Matzas Rakosi (1950-1953).
Concluzie
Din
trăsăturile vieții lui Ștefan Sandor izvorăște creșterea sa progresivă în
credință.
Începând
chiar din copilărie, Sandor Ștefan a parcurs un drum de creștere umană şi de
sfințenie deosebit, chiar prin harul lui Dumnezeu.
Acest
drum a devenit mai robust prin profesiunea sa religioasă în Congregația
saleziană conform carismei lui Don Bosco.
Viaţa
sa a fost plină de iubire pentru tinerii şi generoasă în căutarea mântuirii
sufletelor. Exemplul său a fost unul plin de elan şi eroic în trăirea vieții
consacrate. Perioada serviciului militar din timpul războiului n-a micșorat deloc
integritatea comportamentului moral şi religios al tânărului călugăr salezian.
Credința exemplară, profundă şi solidă, rugăciunea neîncetată, dăruirea de sine
şi apostolatul, munca generoasă făcută cu grijă, iubirea eroică şi fidelă către
Dumnezeu, către aproapele şi către patria sa, în mod special către tineri,
încrederea în Isus şi în Maica Domnului, speranța creștină... acestea au fost
baza spirituală şi morală pe care Ştefan Sandor și-a întemeiat răspunsul său
pozitiv şi total al martiriului, fără nici un regret, fără nici o îndoială.
Biserica
Catolică l-a declarat Fericit şi Martir, sâmbătă 19 octombrie 2013, la
Budapesta.
Despre
testamentul spiritual al Fericitului Ştefan Sandor SDB, Prefectul Congregației
pentru Cauzele Sfinților, cardinalul Angelo Amato SDB, a spus:
"Fericitul martir Ştefan ne lasă nouă,
tuturor confraților salezieni, un triplu mesaj:
în
primul rând fidelitatea totală, până la sfârșit, faţă de vocaţia la care ne-a
chemat Domnul;
în
al doilea rând, angajarea generoasă în misiunea educaţiei tinerilor, pentru a
fi formați în spiritul Evangheliei;
în
al treilea rând, îndemnul de a fi mărturisitori buni şi credibili ai lui Isus
şi ai Cuvântului Său de speranță şi caritate.
Fericitul
Ştefan Sandor ne încredințează profeţia importanței educației tinerilor, pentru
a lupta împotriva unei culturi care deseori combate valorile vieţii, carității,
sârguinței, iertării şi fraternității".
(Catholica.ro 19.10.2013).
Cimitirul public unde probabil a fost înmormântat
Fericitul
Ştefan Sandor: zona 301 a cimitirului de
Rakoskeresztur
Merită
citită o amintire mărturisită de Klàra Szàntò, care l-a cunoscut pe Fericitul Ştefan.
Cu
două zile înainte de moartea lui, a avut un vis. L-a văzut pe Ştefan într-o
pajiște plină de flori. Chipul lui era senin şi extraordinar de frumos, luminos
şi surâzător. Când ea a vrut să se apropie, el a făcut semn ca dânsa să se
oprească, zicând: „ Klara, dumneavoastră nu puteți să veniți încă aici!”
Acum
Sandor Istvan (Ştefan) este cu adevărat în Paradis.
Declarat
Fericit
Sâmbătă
19 octombrie 2013, la Budapesta
Rugăciune în cinstea Fericitului Ștefan Sandor
Dumnezeule
atotputernic și veșnic,
Care
i-ai dăruit fericitului martir Ștefan
Înfruntând
cu credință încercările și persecuțiile,
prin
mijlocirea lui, dăruiește-ne harul să lucrăm
mereu
în slujba adevărului, pentru a face cunoscut tuturor Evanghelia Bucuriei.
Prin
Cristos Domnul nostru. Amin
''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''
REPERE CRONOLOGICE:
Fericitul Ştefan Sandor
 |
Baptisteriul unde a fost botezat Ștefan Sandor
|
n.
Szolnok 26 octombrie 1914
+ Budapesta 8 iunie 1953
* Declarat Fericit la Budapesta 19 octombrie
2013
-----------------------------------------
26
octombrie 1914 Naşterea
lui Ștefan la Szolnok (Ungaria)
29 „
1914 Botezul în Biserica închinată Sfintei Inimii a lui
Isus.
11
mai 1925 Primește Mirul la Szolnok (Ungaria).
Iunie 1928 Termină
şcoala obligatorie
1931 Primeşte
diploma de metalurgist.
1932 Depune cererea
de a deveni salezian; dar părinţii săi nu sunt de acord.
1932-1935 Lucrează într-o
fabrică ca topitor de cupru şi ca strungar.
23
decembrie 1935 A două
cerere pentru a deveni salezian.
12
februarie 1936 Soseşte
la Budapesta în casa saleziană Clarisseum
în cartierul Răkos-palota.
28
mai 1936 Cere să
intre în Noviciat; dar cererea a fost amânată.
18
septembrie 1937 Se mută în
casa Salezienilor din Mezoyărăd.
1938-1939 Intrarea în
Noviciat şi chemarea la serviciul militar.
30
august 1939 Continuă Noviciatul la Mezoyărăd.
8
septembrie 1939
Prima profesiune şi consacrarea sa ca salezian coadiutor.
22
iunie 1941 Ungaria
intră în al doilea război mondial prin alianţa cu Germania.
16
august 1943 Reînnoirea
voturilor vieţii consacrate.
1944 Chemarea
în armată ca telegrafist.
Prizonier
al Americanilor.
Mutarea
lui în Germania, apoi reîntoarcerea în Ungaria.
5
noiembrie 1945 Diplomă
de asistent tipograf.
24
iulie 1946 Profesiunea
religioasă perpetuă la Răkos–palota (Budapesta).
16
iunie 1948 Naţionalizarea
şcolilor Bisericii.
20
ianuarie Primeşte
diploma de tipograf.
1946-1949 Asociațiile
catolice din Ungaria sunt desfiinţate de către Stat.
Vara
1949 Tipografia
„Don Bosco” din Budapesta – Răkos-palota este confiscată şi închisă.
1950 Închiderea
Congregațiilor religioase.
1950-1951 Sandor se mută la
Mezonyorăd şi apoi în oraşul natal.
1951-1952 Cu numele de
Ştefan Kiss, lucrează la Budapesta într-o fabrică de detergenți, dar continuă
activitatea apostolică cu foștii elevi din Budapesta-Răkos-palota.
28
iulie 1952 Este
arestat şi dus la închisoarea Tribunalului Militar; acolo va fi torturat şi
supus la interogatorii epuizante şi istovitoare.
28-30
octombrie 1952 Va fi dus la
proces cu gradul întâi, acuzația fiind cea de
înaltă trădare.
12
martie 1953 Condamnarea
la moarte.
23
mai 1953 Curțea
Supremă Militare refuză iertarea..
8
iunie 1953 Execuţia
condamnării la moarte.
1989 Ungaria reintră
în libertate şi termină lunga perioadă de dictatură comunistă.
1990 Pe baza
legii XXVI din 1990, sentinţa de condamnare la moarte este declarată nulă.
1999 Guvernul
Ungariei declară şi acordă un semn special de merit pentru Sandor Ştefan.
24
mai 2006- 8 dec.2007 Procesul diecezan
pentru cauza de beatificare a lui Sandor Ştefan.
27
martie 2007 „Nihil obstat” din parte a Sfântului
Scaun.
8
decembrie 2007 Se
închide procesul diecezan.
14
noiembrie 2008 Sfântul
Scaun declară validitatea cercetării diecezane.
27
aprilie 2011 Livrarea
de „Pozițio” a Sfântului Scaun.
25
octombrie 2011 Ședința
Consilierilor istorici şi aprobarea.
3
iulie 2011 Ședința
Consilierilor teologici şi aprobarea.
15
ianuarie 2013 Adunarea
ordinară a Cardinalilor şi Episcopilor.
27
martie 2013 Suveranul
Pontif Papa Francisc dă acordul favorabil pentru promulgarea decretului de
martir a lui Sandor Ştefan.
19
octombrie 2013 Solemnă
beatificare a lui Ştefan Sandor la Budapesta.