DON BOSCO educator.
Evanghelia (Mc,4,26-34) ne vorbeşte despre împărăţia lui
Dumnezeu care creşte şi se răspândeşte în inimile oamenilor prin opera minunată
şi tainică de Dumnezeu.
Creşterea a Împărăţiei adică a credinţei şi a vieţii
creştine se aseamănă la un ogor în care sămânţă creşte şi tu nu-l ştii cum. Cel
care operă este Dumnezeu cui bunăvoinţa oamenilor dă ascultare. La lucrul
acesta aseamănă cu educaţia şi o
cuprinde. Dumnezeu pentru Împărăţia sa foloseşte lucruri mici şi face opera
mare.
Şi educatorul ( tatăl, mama, învăţătorul…) se foloseşte de
lucruri mici şi Dumnezeu cu puterea sa de Tatăl le face roditoare cauză de
opera de mare valoare: persoane binecrescute şi Fii ai Lui Dumnezeu.
Într-o zi cinstitul scriitor G.K. Chesterton întrebă pe un
student:
- Pentru a-l învăţa latina pe Johnny, ce trebuie să cunoşti mai întâi?
- Latina, desigur- spunea studentul.
-
NU! - răspunse acesta zâmbind - trebuie să-l cunoşti
mai întâi pe Johnny!
Acest
răspuns ar servi bine şi drept formulă sintetică pentru a exprima esenţa
pedagogiei lui Don Bosco. El pleca de la cunoaşterea băieţilor aşa cum erau ei
aievea, pentru a -i face să devină aşa cum îi dorea. Aceasta înseamnă ca educă numai cel
care cunoaşte fiul şi fiica, elevul sau eleva şi, cunoscându-l cum se află îl
conduce din ce în ce spre o ţinta mai mare şi proporţionată.
Dar aşa cum o casă nu e bine construită decât în măsura în
care constructorii urmează fidel şi execută întocmai planurile arhitectului,
tot astfel:
„Omul trebuie
construit după un model prestabilit. Trebuie
să fim cu luare aminte asupra acestui lucru, din clipa în care astăzi domneşte
o completă anarhie în ceea ce priveşte scopul însuşi pe care şi-l fixează educatorii.”
Cu alte cuvinte, educaţia nu e educaţie decât atunci când
are cunoştinţa de subiectul şi procedează prin un plan universal valabil. Şi aceea care îi dă
validitatea este pentru Don Bosco,
credinţa, religie.
Un fapt clarifică tot
acesta.
Lordul Palmerson, ministrul Reginei Victoria a Angliei,
venind la
Torino , în 1880, el vizită şi Oratoriul lui Don Bosco. într-o
sală imensă erau aşezaţi la studiu vreo două sute de băieţi. El se minună
văzând o atare mulţime de tineri studiind în cea mai desăvârşită tăcere, deşi
fără supraveghetori. Mirarea îi spori şi mai mult când i se spuse că nu este
ceva întâmplător, că în întregul an Superiorii nu aveau să se plângă de un
moment de gălăgie sau să fie nevoiţi a recurge la pedepse.
- Dar cum se poate obţine atâta tăcere şi o aşa disciplină? Spuneţi-ne -
zise el - şi nouă. Apoi întorcându-se spre secretarul său adăugă: ia notiţe
amănunţite despre tot ce ne va spune.
- Excelenţă, mijlocul care se foloseşte la noi nu poate fi întrebuinţat
şi la dumneavoastră.
- Şi de ce nu?
- Fiindcă sunt secrete cunoscute numai nouă, catolicilor.
- Şi care sunt acestea?
- E Spovadă şi Împărtăşanie frecventă şi Sfânta Liturghie zilnică, bine
ascultată.
- Aveţi într-adevăr dreptate; nouă ne lipsesc aceste puternice mijloace
educative... Dar totuşi n-ar putea fi ele înlocuite cu altele?
- Nu! Dacă nu se folosesc aceste elemente ale Religiei, de alte procedee
nici nu se poate vorbi. Trebuie să se recurgă la ameninţări şi la băţ.
Lordul rămase îngândurat, apoi, dând preocupat din
cap, spuse:
- Ei, da, aşa e. Religia sau băţul...
Religia sau băţul... Da, da, o voi spune şi la Londra.
Este chiar: când îi dai mai întâi lui Dumnezeu ceea
ce este al Său, se îngrijeşte El ca tot restul să se adauge pe deasupra. Şi atunci aceea care ei dă
validitate educaţiei este pentru Don
Bosco, credinţa, religia.
Al doilea lucru
pentru Don Bosco a educa înseamnă a rupe viaţă din propria viaţă, a da exemplu
viu din propria trăire, a împărtăşi virtute din propria virtute, a dărui suflet
din propriul suflet, şi a le dărui pe toate prin iubire şi sub semnul bucuriei.
El învăţa ca
educatorul trebuie să fie mereu cu tinerii, să ia parte la jocurile lor, să i
asiste, fără a avea aerul de a o face, a-i pune,într-un cuvânt, în
imposibilitatea morală de a păcătui.
Educă cel care
planifică opera sa educativă că o dăruire şi o dăruire de sine sub semnul
crucii lui Isus; dar cu zâmbetul pururi pe buze şi inalterabila bucurie în
suflet.
Din cauza această
pentru Don Bosco educaţia este chestia de inimă, adică educă cel care iubeşte
şi primeşte tânărul cu amabilitate şi bucurie aşa încât şi tânărul se dea seamă
ca este iubit.
Don Bosco
înfăptuia aceasta suscitând în tânărul uimire, încredere, descoperirea de a fi
iubit şi voinţa de a corespunde afecţiunii primite.
Don Bosco într-o
scrisoarea de anul 1884 , scriind de la
Roma spunea:
„Tinerii nu
trebuie numai să fie iubiţi, ci ca ei înşişi să ştie că sunt iubiţi.
Educatori,
participând la lucrurile plăcute tinerilor, fiind iubiţi în toate acestea, vor
trebui să înveţe să vadă dragostea chiar şi în acele lucruri care în mod normal
nu le plac, cum ar fi: disciplina, studiul, mortificaţia. Şi să înveţe să facă
aceste lucruri cu iubire. „
Într-adevăr” Nu
se poate construi nimic în tinerii decât
prin iubire.” Si ceea ce faci prin iubire şi cu iubire devine uşoara,
posibilă, nu mai este aşa grea cum părea.
Şi ce nu poate să facă un educator intre
tineri când ştie să se facă iubit?
Cu iubirea sa
sfântă, aureolată de nimbul bucuriei, Don Bosco fascina pe tineri.
Prezenţa lui Don
Bosco era pentru cei din jur ca o primăvară.
Inimile tuturor, mai ales a celor mai mici, îi
primeau directivele aşa cum brazda aşteaptă în primăvara sămânţa cea mai bună,
pentru a rodi din belşug. Şi Cerul
însuşi, prin darul credinţei, şi prin semne sacramentale şi prin inspiraţiile
sale, îşi asuma sarcina de a asigura calitatea seminţei şi rodul final.
Acest sistem de
viaţa dăruită de Dumnezeu pentru a i ajuta pe copii şi tineri, continua în operele,
casele şi Oratorii aparţinând mişcărilor saleziene întemeiate de câtre Don
Bosco. Iubirea Lui Don Bosco continua aşa din Cer, dar prin fii Lui Salezieni se face prezentă în
fiecare colţ din lumea. Este sarcina lor de a arata tinerilor iubirea a Lui Isus, care spunea:
lăsaţi ca copii vina la mine, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.
Este drumul acela,
drumul simplu dar în urma crucii Lui Isus, spre care vine la noi Împărăţia Lui
Dumnezeu!
.
