mercoledì 25 gennaio 2012

A educa cum a făcut Don Bosco.



DON BOSCO educator. 

Evanghelia (Mc,4,26-34) ne vorbeşte despre împărăţia lui Dumnezeu care creşte şi se răspândeşte în inimile oamenilor prin opera minunată şi tainică de Dumnezeu.
Creşterea a Împărăţiei adică a credinţei şi a vieţii creştine se aseamănă la un ogor în care sămânţă creşte şi tu nu-l ştii cum. Cel care operă este Dumnezeu cui bunăvoinţa oamenilor dă ascultare. La lucrul acesta aseamănă cu educaţia  şi o cuprinde. Dumnezeu pentru Împărăţia sa foloseşte lucruri mici şi face opera mare.
Şi educatorul ( tatăl, mama, învăţătorul…) se foloseşte de lucruri mici şi Dumnezeu cu puterea sa de Tatăl le face roditoare cauză de opera de mare valoare: persoane binecrescute şi Fii ai Lui Dumnezeu.
Într-o zi cinstitul scriitor G.K. Chesterton întrebă pe un student:
- Pentru a-l învăţa latina pe Johnny, ce trebuie să cunoşti mai întâi?
-  Latina, desigur- spunea studentul.
-  NU! - răspunse acesta zâmbind - trebuie -l cunoşti mai întâi pe Johnny!
Acest răspuns ar servi bine şi drept formulă sintetică pentru a exprima esenţa pedagogiei lui Don Bosco. El pleca de la cunoaşterea băieţilor aşa cum erau ei aievea, pentru a -i face să devină aşa cum îi dorea. Aceasta înseamnă ca educă numai cel care cunoaşte fiul şi fiica, elevul sau eleva şi, cunoscându-l cum se află îl conduce din ce în ce spre o ţinta mai mare şi proporţionată.
Dar aşa cum o casă nu e bine construită decât în măsura în care constructorii urmează fidel şi execută întocmai planurile arhitectului, tot astfel:
 „Omul trebuie construit după un model prestabilit.  Trebuie să fim cu luare aminte asupra acestui lucru, din clipa în care astăzi domneşte o completă anarhie în ceea ce priveşte scopul însuşi pe care şi-l fixează educatorii.”
Cu alte cuvinte, educaţia nu e educaţie decât atunci când are cunoştinţa de subiectul şi procedează prin un plan  universal valabil. Şi aceea care îi dă validitatea  este pentru Don Bosco, credinţa, religie.
 Un fapt clarifică tot acesta.
Lordul Palmerson, ministrul Reginei Victoria a Angliei,
venind la Torino, în 1880, el vizită şi Oratoriul lui Don Bosco. într-o sală imensă erau aşezaţi la studiu vreo două sute de băieţi. El se minună văzând o atare mulţime de tineri studiind în cea mai desăvârşită tăcere, deşi fără supraveghetori. Mirarea îi spori şi mai mult când i se spuse că nu este ceva întâmplător, că în întregul an Superiorii nu aveau să se plângă de un moment de gălăgie sau să fie nevoiţi a recurge la pedepse.
-  Dar cum se poate obţine atâta tăcere şi o aşa disciplină? Spuneţi-ne - zise el - şi nouă. Apoi întorcându-se spre secretarul său adăugă: ia notiţe amănunţite despre tot ce ne va spune.
-  Excelenţă, mijlocul care se foloseşte la noi nu poate fi întrebuinţat şi la dumneavoastră.
-  Şi de ce nu?
-  Fiindcă sunt secrete cunoscute numai nouă, catolicilor.
-  Şi care sunt acestea?
-  E Spovadă şi Împărtăşanie frecventă şi Sfânta Liturghie zilnică, bine ascultată.
-  Aveţi într-adevăr dreptate; nouă ne lipsesc aceste puternice mijloace educative... Dar totuşi n-ar putea fi ele înlocuite cu altele?
-  Nu! Dacă nu se folosesc aceste elemente ale Religiei, de alte procedee nici nu se poate vorbi. Trebuie să se recurgă la ameninţări şi la băţ.
Lordul rămase îngândurat, apoi, dând preocupat din cap, spuse:
-        Ei, da, aşa e. Religia sau băţul... Religia sau băţul... Da, da, o voi spune şi la Londra.
Este chiar: când îi dai mai întâi lui Dumnezeu ceea ce este al Său, se îngrijeşte El ca tot restul să se adauge pe deasupra. Şi atunci aceea care ei dă validitate educaţiei   este pentru Don Bosco, credinţa, religia.

Al doilea lucru pentru Don Bosco a educa înseamnă a rupe viaţă din propria viaţă, a da exemplu viu din propria trăire, a împărtăşi virtute din propria virtute, a dărui suflet din propriul suflet, şi a le dărui pe toate  prin iubire şi sub semnul bucuriei.
El învăţa ca educatorul trebuie să fie mereu cu tinerii, să ia parte la jocurile lor, să i asiste, fără a avea aerul de a o face, a-i pune,într-un cuvânt, în imposibilitatea morală de a păcătui.
Educă cel care planifică opera sa educativă că o dăruire şi o dăruire de sine sub semnul crucii lui Isus; dar cu zâmbetul pururi pe buze şi inalterabila bucurie în suflet.
Din cauza această pentru Don Bosco educaţia este chestia de inimă, adică educă cel care iubeşte şi primeşte tânărul cu amabilitate şi bucurie aşa încât şi tânărul se dea seamă ca este iubit.
Don Bosco înfăptuia aceasta suscitând în tânărul uimire, încredere, descoperirea de a fi iubit şi voinţa de a corespunde afecţiunii primite.
Don Bosco într-o scrisoarea de anul 1884 , scriind de la Roma spunea:
„Tinerii nu trebuie numai să fie iubiţi, ci ca ei înşişi să ştie că sunt iubiţi.
Educatori, participând la lucrurile plăcute tinerilor, fiind iubiţi în toate acestea, vor trebui să înveţe să vadă dragostea chiar şi în acele lucruri care în mod normal nu le plac, cum ar fi: disciplina, studiul, mortificaţia. Şi să înveţe să facă aceste lucruri cu iubire. „
Într-adevăr” Nu se poate construi nimic în tinerii decât  prin iubire.” Si ceea ce faci prin iubire şi cu iubire devine uşoara, posibilă, nu mai este aşa grea cum părea.
 Şi ce nu poate să facă un educator intre tineri când ştie să se facă  iubit?
Cu iubirea sa sfântă, aureolată de nimbul bucuriei, Don Bosco fascina pe tineri.
Prezenţa lui Don Bosco era pentru cei din jur ca o primăvară.
 Inimile tuturor, mai ales a celor mai mici, îi primeau directivele aşa cum brazda aşteaptă în primăvara sămânţa cea mai bună, pentru a rodi din belşug.  Şi Cerul însuşi, prin darul credinţei, şi prin semne sacramentale şi prin inspiraţiile sale, îşi asuma sarcina de a asigura calitatea seminţei şi rodul final.
Acest sistem de viaţa dăruită de Dumnezeu pentru a i ajuta pe copii şi tineri, continua în operele, casele şi Oratorii aparţinând mişcărilor saleziene întemeiate de câtre Don Bosco. Iubirea Lui Don Bosco continua aşa din Cer, dar  prin fii Lui Salezieni se face prezentă în fiecare colţ din lumea. Este sarcina lor de a arata  tinerilor iubirea a Lui Isus, care spunea: lăsaţi ca copii vina la mine, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.
Este drumul acela, drumul simplu dar în urma crucii Lui Isus, spre care vine la noi Împărăţia Lui Dumnezeu!
.