giovedì 27 gennaio 2011
DON BOSCO Crainicul bucuriei.
Mc 4,21-25
‘’Fiţi atenţi la ceea ce auziţi. Cu aceeaşi măsură cu care veţi măsura voi, vi se va măsura şi vouă; ba încă vi se va da în plus. Căci celui care are i se va mai da, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce are.’’
Omenirea în Adam şi Eva în Eden a fost în deplinătate fericirii fireşti. În inima omului atunci răsuna ecoul imnului de Bucurie al infinitului însuşi.
Când omul a păcătuit şi cântecul bucuriei s-a transformat în vaier de durere:
’’ De fapt noi ştim - spune sfântul Paul – toată creaţia suspină şi suferă durerile unei naşteri până în timpul de acum, dar nu numai ea, ci şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând înfierea şi răscumpărarea trupului nostru, căci în speranţă am fost mântuiţi’’ (Rom 8,22-24).
Dar Dumnezeu nu s-a lăsat învins de păcat ci a decis să regăsească ceea ce era pierdut pentru a da o bucurie mai mare.
Înainte de a veni, El s-a făcut dorit şi aşteptat fierbinte. Iar, la plinirea vremii, Arhanghelul Gavril a fost trimis la Nazaret , să binevestească Mariei, şi astfel cântecul de jale se preface iarăşi într-un imn al Bucuriei:
‚’Măreşte suflete al meu pe Domnul!’’.
Şi din cauza Lui Isus bucuria se coborâse din nou pe pământ.
’’ Se va bucura inima voastră – ne promite Isus – şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi’’ (In 16,22).
Bucuria aceasta apostolul neamurilor, Paul, o va lansa peste veacuri drept poruncă pentru toate generaţiile:
’’ Bucuraţi - vă fraţilor întru Domnul, iarăşi zic, bucuraţi-vă!’’
(Fil 4,4).
Această bucurie este aceeaşi cu Iubirea Lui Dumnezeu primită şi trăită în viaţa creştinilor. Adică nu este plăcerea egoistă, ci fericirea de a se şti iubiţi de către Dumnezeu, este fericirea spirituală, altruistă, universală şi dornică de a-i face pe toţi fericiţi.
’’ Fericiţi cei săraci cu duhul, spune Isus. Fericiţi cei care plâng. Fericiţi cei blânzi, cei însetaţi de dreptate, cei curaţi cu inima,…’’.
Fericiţi!... pentru că Dumnezeu este Providenţa, Mângâierea, Prezenţa ocrotitoare şi mântuitoare.
Şi “dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră…?”
Toate acestea fac aşa încât viaţa creştinilor să aibă ca stare sufletească, continuă şi necesară, bucuria.
Am primit fericirea.
Am pierdut-o.
Am primit-o încă o dată.
Nu mai trebuie s-o pierdem!
Este misterul răscumpărării. Iubirea Lui Dumnezeu s-a aplecat spre noi şi continuă să se aplece pentru a ne mântui pe toţi. Iubirea Lui Dumnezeu care a creat pe om în fericire şi pentru fericirea, nu se oboseşte, ci, prin Isus, Fiul său preaiubit, ne reda în continuu iertarea sa, şi ne îndrumă prin Cruce spre fericirea veşnică a Învierii sale.
Creaţi pentru Bucurie, răscumpăraţi pentru Bucurie, suntem călăuziţi de către Iubirea Lui Dumnezeu la Bucuria veşnică.
Acest gând s-a înfipt in convingerea Lui Don Bosco care a făcut motoul vieţii sale: ’’ Dă-mie, Dumnezeule, mântuirea sufletelor şi ia toate celelalte!’’ dar lângă acest slogan al vieţii sale a făcut propria îndrumarea constantă la BUCURIE , aşa încât a fost chemat „Crainicul bucuriei”.
Spunea de fapt mereu: ’’ Să fiţi veseli, dar foarte mult veseli!’’
Pentru aceasta, locuinţa lui Don Bosco nu se va chema mănăstire ci Casa, comunitatea căruia aparţin elevii şi copiii nu este cămin, ci Familia sau Oratoriul în care te rogi, cauţi o familie , înveţi, dar mereu eşti vesel prieten între prieteni.
Don Bosco a fost Crainicul Bucuriei.
Dar de care bucurie?
Aceasta este bucuria care vine de la începutul Lumii, fericirea despre care vorbeşte Isus de pe munte Fericirilor, fericirea care este bucuria Maicii Domnului şi Apostolilor după Înviere, fericirea Tatălui către Fiul său Isus. (Mt 3, 17; Mt 17,5)
Pentru aceasta Don Bosco, ca un Tată bun, va învăţa tinerii sa devină sfinţi prin veselie care se naşte din inima bucuroasă, pentru că, primind Iubirea Lui Dumnezeu, sunt în pace cu Dumnezeu, cu sine şi cu aproapele lor.
Don Bosco, Crainicul Bucuriei
şi Tată al tinerilor,…
roagă-te pentru noi…
