Voi sunteţi ai Lui Cristos! 1 Cor.3,23.
Viaţa este o vocaţiă
sau un apel de Dumnezeu cu care El ne cheamă prin iubirea sa la iubirea desavărşită.
‘’Aţi auzit că s-a spus....’’
După prezentarea "discursului de pe munte", Matei a adunat multe învăţături ale lui Isus, care manifestă modul prin care discipolii trebuie să înţeleagă şi să răspundă la apelul lui Dumnezeu. Isus ni dă exemple pentru a ilumina comportamentul practic şi zilnic al discipolilor.
"Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", era legea Vechiului Testament; o formulă care punea capătul răzbunărilor exagerate. Isus se pune pe un plan diferit. Nu ne cere să ne comportăm în mod superficial şi să acceptăm în mod pasiv nedreptatea şi violenţa, însă afirmă cu hotărâre: ’’ să fiţi în orice situaţie făcători de pace şi de reconciliere, chiar făcând gesturi neobişnuite’’
’’Domnul i-a vorbit lui Moise zicând….’’
Cartea Leviticului interzice ura şi răzbunarea, justificând că trebuie "să fim sfinţi pentru că Domnul este sfânt". Isus este revelaţia supremă a acestei sfinţenii şi a acestei iubiri infinite a lui Dumnezeu. Trimis în lume, El, cel drept, a oferit viaţa proprie pe cruce pentru mântuirea păcătoşilor. Suprema înţelepciune şi puterea lui Dumnezeu, prin iubirea sa, prin răscumpărarea lui Isus face din noi templul său locuit de Duhul Sfânt. ’’ Fraţilor, nu uitaţi ca sunteţi templul lui Dumnezeu…’’
Noi, sfinţiţi de către Duhul Sfânt, devenim din ce în ce mai asemănători cu Isus, Fii ai lui Dumnezeu. Asemănarea noastră cu Dumnezeu se înfăptuieşte pe deplin când noi nu numai primim pe Isus, ci devenim Isus:’’ nu numai eu trăiesc, ci Isus trăieşte în mine’’ - spune Sf. Paul. . Aşa se întâmplă că fiind Isus Cuvântul Lui Dumnezeu care a creat lumea, şi fiind noi în El şi El în noi toate devin ale noastre şi noi ne unim şi între noi într-o comuniune vitală, Trupul mistic al lui Isus.
Totul este al nostru , noi aparţinem lui Cristos şi Cristos lui Dumnezeu. Din pricina
acestui plan minunat de iubire a Lui Dumnezeu, noi nu putem să nu ne îndreptăm la
sfinţenie. Pentru aceasta Dumnezeu ne spune în prima lectură: "Eu sunt Domnul fiţi
sfinţi pentru că eu, Domnul şi Dumnezeul vostru, sunt sfânt!".
Şi Dumnezeu ne oferă poruncile sale să le respectăm şi să participăm astfel la
sfinţenia lui.
Ce înseamnă pentru noi tot acesta?
Semnifică că viaţa de fiecare om este o Vocaţia un apel, sau un dialog între Dumnezeu şi omul.
Spune de fapt Sf. Scriptura:
‘’Iată, eu stau la uşa şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine.’’ (Apoc. 3,20)
Istoria fiecărei vieţii "este povestea unui dialog inexprimabil între Dumnezeu şi om, între dragostea lui Dumnezeu care cheamă şi libertatea indivizilor care răspundla Dumnezeu
Istoria fiecărei vieţii "este povestea unui dialog inexprimabil între Dumnezeu şi om, între dragostea lui Dumnezeu care cheamă şi libertatea indivizilor care răspund
Aceasta este valid pentru fiecare persoană: preoţi, religioase, credincioşi laici.
Către orice persoană Dumnezeu începe un dialog personal plin de iubire şi tăndreze; pentru El noi suntem o valoare mare.
Dar începutul dialogului vine de la Dumnezeu , care ne solicită, adică iniţiativa este a Lui.
Atunci toate existenţele umane, trebuiesă dău un răspuns la Dumnezeu. Şi El se face simţit cu toata iubirea sa către fiecare persoană în câteva ocazii particulare: când dăruieşte omului darul vieţii, când omul primeşte Botezul şi devine membru viu al Biserici, când Isus îi se dă ca hrană spirituală, când Dumnezeu arată îngrijirea să de Tata prin Providenţa sa, şi înca in diferite alte situaţii ale vieţii personale pe care numai fiecare om cunoaşte, şi ultim Dumneyeu se face simţit când, în ceasul morţii, îi dă omului apelul final de a intra în comuniune cu Sine .
Toata viaţa este atunci un dialog plin de iubire de Dumnezeu cu fiecare om.
Dacă Dumnezeu ne iubeşte, nu putem să nu-l iubim şi noi pe EL.
Şi dacă noi suntem din Familia Lui Dumnezeu, nu putem să nu încercam în fiecare zi să devenim şi noi sfinţi că Tatăl nostru ceresc..
Aceasta este şi va deveni fericirea noastră.
În fiecare zi aminteştete atunci că Isus îţi spune:
‘’Iată, eu stau la uşa şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine.’’ (Apoc. 3,20)
Şi atunci deschide Lui uşa inimi tale.
Maria, Maica lui Isus şi noastră ne ajute în acest drum.