JOI din s. IIIa Advântului
Is 54,10; Ps 29; Lc 7,24-30
Putem să ne întrebăm:
„Pentru ce cel mai mic
în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât Ioan?"
Răspunsul îl avem din cuvintele lui Isaia: prin naşterea lui
Isus s-a întâmplat o nouă creaţie!
Spune Isaia: „Veseleşte-te, tu, cea
sterilă, care n-ai avut copii; căci femeia părăsită va avea mai mulţi copii
decât cea care are bărbat, spune Domnul".
El vrea să spună că o realitate nouă s-a
întâmplat. Semnul de aceasta nouă realitate este fecunditatea a Mariei,
fecioară şi mamă. Fecunditatea naturală în ea este transfigurată şi devine o
nouă creaţie: zămislirea neprihănită a Măriei este începutul unei noi lumi. Şi
ea, aleasă de către Dumnezeu va naşte pe Isus.
Dumnezeu intră în istoria şi în
comunitatea omenească prin Fiul său care devin Fiul Mariei, aşa încât Isus Fiul Măriei este şi Fiul lui Dumnezeu.
Dăruindu-i Mariei aceasta fecunditate
superioară, Dumnezeu, în Isus, primeşte natura omenească pe care o făcuse.
Acest fapt ridică omenirea în situaţia nouă
cum ar fi fost o creaţia nouă de toata
omenirea, întrucât fiecare om poate să devină Fiul Lui Dumnezeu prin Isus.
Adică, totul acesta înseamnă că la aceeaşi
filiaţie suntem cu toţii chemaţi să participăm. Condiţia este de a recunoaşte
că Isus este izvor de acest dar gratuit, un dar mai minunat decât prima creaţie
realizată din nimic, în timp ce noua creaţie se realizează dintr-o situaţie de
păcat.
Pentru această, fără să se scadă nimic de
mărimea lui Ioan Botezătorul, “ (…între cei născuţi din femeie nu este cineva
mai mare decât Ioan…), cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare
decât el”. Şi explicaţia este în noua creaţie.
Împărăţia
lui Dumnezeu adusă de Cristos înseamnă o schimbare radicală: cine intră în ea
trăieşte o viaţă nouă, nu numai la nivel uman, dar trăieşte viaţa fiilor lui
Dumnezeu. Aceasta este minunea care ni se dă. Fiul lui Dumnezeu ne face să
participăm la filiaţia sa: este un dar gratuit, oferit în mod paradoxal,
împotriva tuturor capacităţilor umane.
Povesteşte o veche istorioară:
Un misionar observă de departe acţiunile
şi comportamentul unui beduin. Aceasta se întindea deseori pe nisip şi, cu
urechea lipită de pământ, era parcă într-o poziţie de ascultare atentă. Mirat
misionarul se apropie de el şi îl întrebă:
-
Ce faci aici?
Beduinul se ridică liniştit şi-i spuse: - Ascult, prietene!
Ascult cum plânge deşertul.
Ar vrea să fie o grădină!
Şi noi avem într-o inima dorinţa profundă de a fi Fii ai Lui
Dumnezeu; dar nu putem s-o realizăm fără Isus. Pentru aceasta inima noastră
plânge până când nu-l vom găsi pe Isus.
„Pe Tine ne ai făcut, Doamne - spune sf. Augustin - şi inima
noastră nu are pace până când nu se odihneşte în Tine!”
Să potolim setea noastră profundă!
Să potolim setea noastră profundă!
Pentru aceasta ne îndreptăm
la Crăciun
aşteptându-l pe Isus care ne va face Fii
ai Lui Dumnezeu şi va rămâne cu noi!
Să
sporim admiraţia şi recunoştinţa noastră cu bucuria pentru darul care vom primi de către
Dumnezeu şi să-i cerem Măriei să ne ajute să apreciem nu numai marile lucrări
pe care Domnul le-a realizat în ea, ci şi marile lucrări pe care vrea să le
realizeze în noi şi în fiecare membru al familiei sau comunităţii noastre…
.