Bucurie

Il Pensiero del giorno: (Catehismul Bisericii Catolice, Bucureşti 1993, n. 2606 şi 
 Gândul zilei                                       A. Vannoye, Painea yilnică a Cuvântului, Iaşi 2003)

Toate nenorocirile omenirii din toate timpurile, roabă a păcatului şi a morţii, toate cererile şi mijlocirile din istoria mântuirii se află cuprinse în acest strigăt al Cuvântului întrupat. Iată că Tatăl le primeşte la sine şi că, dincolo de orice speranţă, le îndeplineşte înviindu-l pe Fiul său. Astfel se împlineşte şi se consumă drama rugăciunii în economia creaţiei şi a mântuirii. Cartea psalmilor ne dă cheia ei în Cristos. Căci în veşnicul Astăzi al învierii spune Tatăl: «Fiul meu eşti Tu, eu astăzi te-am născut. Cere-mi şi-ţi voi da moştenire neamurile şi în stăpînirea ta marginile pământului!» (Ps 2, 7-8).

Scrisoarea către Evrei exprimă în termeni dramatici cum rugăciunea lui Isus împlineşte izbânda mântuirii: «în zilele vieţii sale pământeşti a înălţat cu strigăt mare şi cu lacrimi rugăciuni şi cereri către Cel care-l putea izbăvi de moarte şi a fost ascultat pentru cucernicia sa; deşi era Fiu, a deprins ascultarea din cele ce a suferit şi, fiind dus la desăvârşire, a devenit pentru toţi cei ce ascultă de El izvor de mântuire veşnică» (Evr 5, 7-9).

Cum a fost pentru Abraham, va şi pentru noi.

Ce a făcut Abraham?

„Abraham, tatăl vostru, a tresăltat de bucurie în speranţa că va vedea ziua mea; a văzut-o şi s-a bucurat".(In 8,56)

Şi noi suntem chemaţi să vedem ziua lui Isus şi să ne bucurăm( Rom 4,23-25).

Ce înseamnă acest lucru: „Abraham, tatăl vostru, a tresăltat în spe­ranţa că va vedea ziua mea"?

Ziua lui Cristos este ziua învierii şi Abraham a văzut-o, evident, ca prefigurare, adică participând la evenimentele care făceau să se între­vadă planul divin de înviere al lui Cristos.
Sunt două evenimente în care Abraham a văzut în figura, în special, învierea lui Cristos:

naşterea lui Isaac 

şi sacrificiul lui Isaac.

Deja naşterea lui Isaac este prezentată de sfântul Paul ca o victorie asupra morţii. „(Abraham) fără a slăbi în credinţa"  - scrie sfântul Paul - "văzând deja ca mort trupul său şi al Sarei".( Rom 4,19) El a crezut în Dum­nezeu care învie morţii, şi astfel, s-a născut Isaac, pentru credinţa lui Abraham în promisiunea lui Dumnezeu, o credinţă capabilă să învingă moartea. Este, pentru Abraham, o experienţă a învierii, şi el „s-a bucurat".

Spunând „s-a bucurat", Isus face şi aluzie la numele însuşi al lui Isaac, care în ebraică înseamnă „el a râs". 

Abraham, deci, prin credinţa sa, a participat la victoria lui Cristos asupra morţii şi s-a bucurat de aceasta.

Al doilea eveniment în care Abraham a văzut anticipat anunţul învi­erii este cel cunoscut ca fiind jertfa lui Isaac, care a fost încă o victorie asupra morţii. Abraham îşi oferă propriul fiu, acel fiu prin care Dum­nezeu îi promisese să-l binecuvânteze pe Abraham şi toate popoarele. Dacă Isaac moare, promisiunea lui Dumnezeu este deşartă, pare anulată. Dar Abraham are credinţă că Dumnezeu va afla modul prin care va găsi victima pentru sacrificiu, fără ca ea să aducă cu sine moartea lui Isaac. Şi Isaac coboară viu de pe munte.

 A fost, într-un oarecare sens, jertfit şi a rămas viu, devenind figura învierii lui Cristos.

Evident, este o prefigurare imperfectă, ca toate prefigurările, Isaac nu a învins realmente moartea, pentru că nu a fost realmente sacrificat. Dar Abraham în acest eveniment a putut vedea deja ziua sacrificiului real al lui Cristos, premisă a învierii la o viaţă mai frumoasă şi perfectă: a văzut-o şi s-a bucurat.

 Şi ca recompensă pentru credinţa sa, Dum­nezeu îşi reînnoieşte promisiunea fecundităţii, a ţării promise, a moşte­nirii veşnice.

Şi noi suntem chemaţi să trăim în credinţa în învierea lui Cristos, să învingem mereu puterea morţii şi să ne bucurăm pentru că victoria lui Cristos va deveni victoria noastră priveşte însăşi moartea noastră şi durerile şi angoasele noastre, anume că încă de pe acum putem fi învingători de pacatul, de suferinţele, de moartea noastră oferindu-le ca o participare la patimirea şi moartea lui Isus.

Dar mai mult, este adevărat pentru fiecare zi din viaţa noastră, în care putem să fim victorioşi asupra puterilor morţii, adică asupra a tot ceea ce ne conduce la tristeţe, la pesimism, la descurajare, cu alte cuvinte, asupra a tot ceea ce ne poate face să capitulăm în faţa dificultăţilor.

E necesar, asemenea lui Abraham, să avem credinţă în înviere. 

Nici o dificultate nu a fost mai mare decât crucea lui Cristos, şi el a învins:

 „Aveţi încredere, eu am învins lumea" (In 15,33).

Să cerem să avem întotdeauna înaintea ochilor noştri această victorie a lui Cristos, 

să avem prezentă învierea sa, 

să ne bucurăm de ea acum, 

şi pentru a ne putea bucura în veşnicie  

şi atunci 

când vom fi

părtaşi 

la Bucuria veşnică.