Dio e' Amore

O poveste de dragoste.

Ca orice mama, atunci când Karen a ştiut că un alt fiu s-ar fi născut,  a pregătit cu grijă, pe micul Gerald  ca să-l accepte pe copilul. Apoi, o ecografie mai atentă a sugerat că se va naşte o fetiţă. O fiica, atât de asteptată şi deja extrem de iubită, merita un nume mare, înainte de a se naşte, un nume dulce, adică  Amanda, aceasta înseamnă o fetita mica de mult demnă de a fi iubită.

Gerald începu ,că  un obicei, de a cânta către sora sa  Amanda,  cu faţa sa apropiată de pântecele mamei sale: “Tu eşti soarele meu, unicul meu soare. Tu îmi dai fericirea şi când cerul este întunecat!”

 El a iubit pe sora lui mai mică, înainte ca ea s-a născut.
Sarcina a fost liniştită şi normală.  Dar în ultima săptămână de aşteptare, iată, s-au întâmplat  contractii bruste la fiecare cinci minute, apoi la fiecare trei, apoi la fiecare minut. Soţul ei a putut s-o ducă la spital la timp. Suferinţa de a naşte a fost lungă şi dificilă.
În cele din urmă, Amanda s-a născut. Dar a trebuit să se o ducă imediat  de urgenţa la terapia intensivă. Au petrecut două zile. Nouă-nascută mergea din ce în ce mai rău. Medicul care se îngrijea de ea a pregătit cu atenţie pe părinţii ei.  Apoi s-a descoperit adevărul dur, fără iluzii:
- Există puţine speranţe că fetiţa supravieţuiască. Pregatiţi-va pentru cel mai rău.
Karen şi soţul ei se confruntă cu demnitatea  la această perioadă dificilă. Zile înainte aveau terminat pregătirea camerei în care copilaşa ar trebui să fie gazduită. Acum, planurile au fost răsturnate.
Gerald  s-a rugăt cu sinceritate că ar fi vrut să vadă sora ei.
- Voi cânta un cantec sorei mele!- a spus el, în timp ce două lacrimi mari cadeau în jos de la faţa lui.
Intrarea la unitatea de terapia intensivă a fost interzisă copilului. Dar Karen a decis să meargă. Asistenta părea neclintită de a-l nu lăsa să intre.

Dar mama şi  mai presus de toate Gerald a reuşit să  mute decizia a asistentei medicale. Copila peste puţin ar fi pierdut batalia sa pentru a trăi.

Gerald a putut să intre. A stat lângă patul de sora ei mai mica. Într-un glas înăbuşit de emoţie, el a cântat:
- Esti soarele meu, soarele meu . Tu numai  mă faci fericit, chiar si atunci cand cerul este întunecat.
O dată, de două ori, de trei ori a cântat. Copila la moment dat a părut treptat să se deştepte din somn. Gerald a continuat să cânte. A părut ca faţa copilei să devină roz pal. 

Karen a încurajat Gerald să cânte încă din nou.
- Tu mă faci fericit chiar si atunci cand cerul este întunecat. Nu luaţi soarele din viata mea- cânta fratele...
Respiraţie a devenit mai liniştită. În cele din urmă copilaşa
a deschis ochii. Asistenta plângea în tăcere.
A doua zi, ziarul local împrima pe prima pagina de ştiri: "Miracolul făcut de un fraţişor".

Medicii au vorbit de un fapt  "inexplicabil".

 Karen, cu toate acestea, s-a simţit sigură de a exclama:
- Acesta este miracolul iubirii lui Dumnezeu.
"Fiecare copil născut este un semn că Dumnezeu încă nu s-a saturat de oameni." (Tagore)

Lângă fiecare om sta Fratele nostru Isus, care prin Cuvântul său , şi prin iubirea sa ne reda viaţa şi cu ea ne dăruieşte şi sensul vieţii noatre, numai ca să-l ascultăm. El este Dumnezeu care niciodată se satura de oameni şi de mântuirea lor.

Renascuţi prin Isus şi Sacramentele sale, din cauza iubirii sale, noi devenim la rândul nostru cei care ne punem lângă fratele nostru pentru a îi cânta prin vocea noastră, prin faptele noastre de iubire, prin credinţa noastră ca noi suntem Una în Isus şi ca Isus este viaţa noastra fără care nu putem să ne mântuim.

Cerem de la Maica Domnului care Prima a cântat acest cântecul al vieţii să devenim şi noi participanţi de aceasta bucurie.

Spune de fapt Isus: “Eu sunt  viţa ceea adevărată, iar Tatal meu este viticultorul...voi sunteţi mlădiţele. Rămâneţi în iubirea mea!...V-am spus acestea pentru că bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină”.

(In 15,1-11).