Don Bosco și Sf. Francisc de Sales....

 

Don Bosco și Sf. Francisc de Sales

…pentru ce „Salezieni?”

sdbSergio

 

Ne vom chema Salezieni!

În timpul unei novene pregătitoare la sărbătoarea Sfântului Francisc de Sales ( ianuarie 1854), un tânăr grup de băieți din Oratoriul al Lui Don Bosco își va lua numele de SALEZIENI, așa cum ni-o destăinuie chiar Don Rua in memoriile sale. El scrie:

,,În seara de 26 ianuarie 1854, ne-am reunit in camera lui Don Bosco. Afara de Don Bosco mai erau prezenți Cagliero, Rochetti, Artiglia si Rua. Ni s-a propus  de către Don Bosco să începem, cu ajutorul Domnului, o perioada de deprindere practică a dragostei fața de aproapele. La sfârșitul acestei perioade ne-am fi putut lega printr-o promisiune, ce mai târziu putea sa se preschimbe in vot. Începând din acea seara a fost dat numele de SALEZIENI tuturor acelora care se vor dedica acestui gen de apostolat.” (Așa scria Michele Rua, viitor salezian și primul succesor al Lui Don Bosco în Congregația Salezienilor, și acum declarat de Biserica Catolică Fericit.)

Citirea aceasta ne împinge la întrebarea:

- De ce grupul acela se va chema „Salezieni?”…Nu era mai bine ca s-ar fi chemat cu numele de Don Bosco?

Foarte multe motive erau cauza de aceasta alegere...

Prima dintre toate este aceasta: Don Bosco si-l luase pe Sfântul Francisc de Sales drept patron si ocrotitor. Don Bosco, când a fost consacrat preot a făcut aceasta propunere:

„Iubirea plină de caritate și duioșie ale Lui Francisc de Sales vor fi pentru mine ghidul, care mă va conduce spre dragostea dumnezeiască în fiecare moment al vieții mele”!  iubirea însuflețise fiecare acțiune a Lui Francisc în întreaga viață sa…Don Bosco atunci până de la începutul vieții sale de preot a vrut să alege pe Sfântul Francisc de Sales ca protectorul și modelul său din cauza spiritului său de blândețe, de veselie senină, de răbdare generoasă și promptă ; a vrut să alege pe Sfântul Francisc de Sales pentru neasemuita dragoste pe care Francisc de Sales arăta către Dumnezeu și către sufletele ale aproapelui,

Mai mult!nu era, oare, Francisc de Sales ideal de bunătate cuceritoare așa încât a fost numit „cuceritor de suflete”?...

Și Don Bosco care a ales renumit sloganul: „Doamne, dă mie suflete

și ia - ți celelalte lucruri”, (Don Bosco) nu a fost și el numit cuceritor de suflete pentru Dumnezeu?...

Sfântul Francisc de Sales spunea ca Dumnezeu îi făcuse o inima plină de iubire către oamenii. Și Don Bosco a avut de la Dumnezeu o inimă  plină de dragoste spre tinerii, așa încât putea să spună tinerilor: „Ajunge să fiți tineri, ca eu vă iubesc mult!”. Papa Ioan Paul al doilea îi dăduse Lui Don Bosco titlul de „Tată al tinerilor”.

rte mulți copii, când au devenit mari, spuneau: „Mă iubea mult!”

Atunci, pentru că și fiii ai Lui Don Bosco să trăiască în aceasta lumină, în acest nivel de bunătate nu putea fi mai sugestiv decât să le dea drept călăuza, model si patron, pe Sfântul Francisc de Sales, adică să-i prezinte pe urmași săi în viața de societate ca Salezieni, următori de Francisc de Sales, cei care trăiesc spiritul său: „Salezieni!”.

Din aceasta denumire urmează niște consecințe, care devin pentru fiecare Salezian datorii. Francisc de Sales folosea des fraza aceasta: „Faceți tot din iubire, nimic din sila”.

Don Bosco adăuga:„Încearcă de a fi iubit”!

Fiecare Salezian încearcă de  pune tot ceea ce face sub aceasta regla: a face tot din iubire nu pentru că este constrâns,... și va fi iubit!

Ecoul de aceste cuvinte ale lui Don Bosco, prin urmași săi, trebuie să sosească acum la noi și în toată lumea unde trăiesc Salezieni!...

Înflorând acolo unde Dumnezeu ne a trimis, este atunci sarcina noastră de Salezieni, aici prezenți intre voi, de arata vouă aceeași iubirea care îndemna pe lumea din timpul Sfântului Francisc de Sales să se rostească aceasta exclamare: „Francisc ne iubește ca Isus!”

Dacă Iubirea este măsura de fiecare opera, recunoscându-ne slabi așa încât ușor greșim, facem din rugăciunea tăria noastră pentru a iubi fără măsură.

Francisc era un conducător spiritual priceput, un duhovnic istet și profund; Don Bosco a ajuns la fel punând în practică comanda Lui Isus care într-o viziune îi zicea, la vârsta de nouă ani: „Ionuț, dacă a deveni formator de tineri” îți pare un lucru imposibil, fă ca aceasta să devină posibil prin supunerea și prin priceperea pe care o vei dobândi; și îți voi da o Îndrumătoare sub povețele căruia vei deveni înțelept: Maria, Mama mea!”. De aceea toți Salezienii au ales pe Maica Domnului ca Mama, Învățătoarea și Ajutătoarea; și pentru a se supune la ea, toți Salezienii se roagă la Fecioara Maria chemând-o cu titlul de Maria Ajutorul Creștinilor.

Don Bosco, înluminat de exemplu de Francisc de Sales, spunea tinerilor: „Vreau să fiți fericiți în aceasta lume şi în aceea viitoare”.

Don Bosco, un Tată, care la pat de moarte a spus tinerilor:

„Vă aştept pe toţi în Paradis!”

De la Francisc de Sales și de la Don Bosco cu toți să învățăm ca oamenii se realizează si ameliorează cu adevărat când sunt iubiți

Si Don Bosco ne a numit Salezieni pentru ca acest nume să anunțe ca aceea care va câștiga viitorul este: fraternitatea, caritatea, iubirea și drăgostea creștină.

 

Testimonianza della veridicità di queste parole:

Una lettera:

(Ispettore INE 24 gennaio 2022)

 

 

Pensando a tanti ragazzi mi son chiesto: “Se i loro occhi parlassero, cosa mi direbbero?”. 

Poimi son detto: “Gli occhi dei ragazzi che incontro mi parlano. Non esiste condizionale. Parlano eccome. Il condizionale è nei miei occhi, nel mio sguardo, nel mio cuore. E se fossi io incapace di ascoltare? E se fossi io incapace di comprendere e di accogliere?”.

 

 L’ho chiesto ad una assistente sociale nata nei nostri ambienti e che lavora ogni giorno con situazioni di bambini e ragazzi che sono una bestemmia contro l’umanità.

Le ho chiesto: “Gli occhi dei bambini e dei ragazzi che incontri cosa ti dicono?”

Gli occhi dei ragazzi gridano di ‘esserci’: di esserci loro e di esserci noi.

I loro cuori vedono e sperimentano il vuoto.

Vuoto di affetti, di presenze vere, di accoglienza, di amore incondizionato.

Provo a scrivere dando voce ai loro sguardi...:

“Accoglimi, così come sono. Non ti spaventare delle mie voragini, dei burroni che mi pervadono. Stai con me sul ciglio della fossa. Guardiamo assieme la voragine, mano nella mano. Non avere fretta di riempire quel vuoto, 

sarà molto più importante per me se tu mi aiuti e sostieni a comprenderlo, ad accettarlo, perché in fondo èparte di me e lo sarà per sempre. 

Non tentare di modificarmi dicendomi che sono sbagliato, che non mi comporto bene. Ricordati che quello che sono oggi è il frutto dell’amore mancato nella mia esistenza, è frutto di persone che non mi hanno stimato, è frutto di persone che non mi hanno accompagnato, di persone che non mi hanno accettato.

Non svilirmi. Ci ho già pensato io. Qualcosa di buono e bello in me ci sarà e l’avrò conquistato da solo. Forse è poco ma è tutto quello che ho. Aiutami a rafforzarlo, aiutami a credere che posso essere molto di più. Non sostituirti a me, ma nella dura verità e realtà facciamo coincidere i nostri sguardi per scrutare assieme la via dell’amore, la via di una vita piena. 

Inizialmente farò fatica a fidarmi di te perché l’unica esperienza che ho con l’adulto è l’abbandono; ti metterò alla prova per comprendere fin dove resisterai se realmente sei disposto a sopportare tutto per me e supportare tutto di me. Ricordati che le tue parole ed i tuoi gesti saranno la misura con cui verificherò il tuo starmi accanto. Non mi raccontare belle favole, non mi promettere nulla che tu non sia sicuro di riuscire a donarmi. Non sono veniale. Il mio cuore ha sete di relazioni vere, di uomini veri, 

di persone che ammettono di nonessere onnipotenti, 

di persone che stanno in silenzio perché non trovano le parole, 

di persone che chiedono scusa per il poco che sono. 

Non mi promettere che ci sarai per sempre, perché sia io che te sappiamo che non sarà così. Cerca però di far sì che il tuo segno nella mia esistenza rimanga per sempre. 

Che io ti ricordi, fra un po’ di anni, 

come quella persona che mi ha voluto bene e, grazie a questo, mi ha insegnato a voler gratuitamente bene. 

Fa’ che tiricordi perché mi hai insegnato a costruire un ponte che attraversa le mie voragini. Non ti dimenticare: insegnami a fare fatica. Non costruire tu il mio futuro, ma aiutami a saper affrontare la vita nelle sue avversità, delusioni, solitudini. Prima o poi sarò di nuovo solo di fronte a tutto questo e ti ringrazierò per avermi insegnato a lottare e

non per avermi tenuto al riparo dietro il tuo scudo.

In fondo io e te siamo uguali: viviamo cercando l’amore”.