Don
Bosco și Sf. Francisc de Sales
…pentru
ce „Salezieni?”
sdbSergio
Ne
vom chema Salezieni!
În
timpul unei novene pregătitoare la sărbătoarea Sfântului Francisc de Sales ( ianuarie
1854), un tânăr grup de băieți din Oratoriul al Lui Don Bosco își va lua numele
de SALEZIENI, așa cum ni-o destăinuie chiar Don Rua in memoriile sale. El
scrie:
,,În
seara de 26 ianuarie 1854, ne-am reunit in camera lui Don Bosco. Afara de Don
Bosco mai erau prezenți Cagliero, Rochetti, Artiglia si Rua. Ni s-a propus de către Don Bosco să începem, cu ajutorul
Domnului, o perioada de deprindere practică a dragostei fața de
aproapele. La sfârșitul acestei perioade ne-am fi putut lega printr-o
promisiune, ce mai târziu putea sa se preschimbe in vot. Începând din acea seara
a fost dat numele de SALEZIENI tuturor
acelora care se vor dedica acestui gen de apostolat.” (Așa scria Michele
Rua, viitor salezian și primul succesor al Lui Don Bosco în Congregația
Salezienilor, și acum declarat de Biserica Catolică Fericit.)
Citirea
aceasta ne împinge la întrebarea:
-
De ce grupul acela se va chema „Salezieni?”…Nu era mai bine ca s-ar fi chemat
cu numele de Don Bosco?
Foarte
multe motive erau cauza de aceasta alegere...
Prima
dintre toate este aceasta: Don Bosco si-l luase pe Sfântul Francisc de Sales
drept patron si ocrotitor. Don Bosco, când a fost consacrat preot a făcut aceasta
propunere:
„Iubirea
plină de caritate și duioșie ale Lui Francisc de Sales vor fi pentru mine
ghidul, care mă va conduce spre dragostea dumnezeiască în fiecare moment al
vieții mele”! iubirea însuflețise fiecare
acțiune a Lui Francisc în întreaga viață sa…Don Bosco atunci până de la
începutul vieții sale de preot a vrut să alege pe Sfântul Francisc de Sales ca
protectorul și modelul său din cauza spiritului său de blândețe, de veselie
senină, de răbdare generoasă și promptă ; a vrut să alege pe Sfântul Francisc
de Sales pentru neasemuita dragoste pe care Francisc de Sales arăta către
Dumnezeu și către sufletele ale aproapelui,
Mai
mult!nu era, oare, Francisc de Sales ideal de bunătate cuceritoare așa încât a
fost numit „cuceritor de suflete”?...
Și
Don Bosco care a ales renumit sloganul: „Doamne, dă mie suflete
și
ia - ți celelalte lucruri”, (Don Bosco) nu a fost și el numit cuceritor de
suflete pentru Dumnezeu?...
Sfântul
Francisc de Sales spunea ca Dumnezeu îi făcuse o inima plină de iubire către
oamenii. Și Don Bosco a avut de la Dumnezeu o inimă plină de dragoste
spre tinerii, așa încât putea să spună tinerilor: „Ajunge să fiți tineri, ca eu
vă iubesc mult!”. Papa Ioan Paul al doilea îi dăduse Lui Don Bosco titlul de „Tată
al tinerilor”.
rte
mulți copii, când au devenit mari, spuneau: „Mă iubea mult!”
Atunci,
pentru că și fiii ai Lui Don Bosco să trăiască în aceasta lumină, în acest nivel
de bunătate nu putea fi mai sugestiv decât să le dea drept călăuza, model si
patron, pe Sfântul Francisc de Sales, adică să-i prezinte pe urmași săi în
viața de societate ca Salezieni, următori de Francisc de Sales, cei care
trăiesc spiritul său: „Salezieni!”.
Din
aceasta denumire urmează niște consecințe, care devin pentru fiecare Salezian
datorii. Francisc de Sales folosea des fraza aceasta: „Faceți tot din iubire,
nimic din sila”.
Don
Bosco adăuga:„Încearcă de a fi iubit”!
Fiecare
Salezian încearcă de pune tot ceea ce
face sub aceasta regla: a face tot din iubire nu pentru că este constrâns,... și va
fi iubit!
Ecoul
de aceste cuvinte ale lui Don Bosco, prin urmași săi, trebuie să sosească acum la
noi și în toată lumea unde trăiesc Salezieni!...
Înflorând
acolo unde Dumnezeu ne a trimis, este atunci sarcina noastră de Salezieni, aici
prezenți intre voi, de arata vouă aceeași iubirea care îndemna pe lumea din
timpul Sfântului Francisc de Sales să se rostească aceasta exclamare: „Francisc
ne iubește ca Isus!”
Dacă
Iubirea este măsura de fiecare opera, recunoscându-ne slabi așa încât ușor
greșim, facem din rugăciunea tăria noastră pentru a iubi fără măsură.
Francisc
era un conducător spiritual priceput, un duhovnic istet și profund; Don Bosco a
ajuns la fel punând în practică comanda Lui Isus care într-o viziune îi zicea,
la vârsta de nouă ani: „Ionuț, dacă a deveni formator de tineri” îți pare un
lucru imposibil, fă ca aceasta să devină posibil prin supunerea și prin priceperea
pe care o vei dobândi; și îți voi da o Îndrumătoare sub povețele căruia vei
deveni înțelept: Maria, Mama mea!”. De aceea toți Salezienii au ales pe Maica
Domnului ca Mama, Învățătoarea și Ajutătoarea; și pentru a se supune la ea, toți
Salezienii se roagă la Fecioara Maria chemând-o cu titlul de Maria Ajutorul
Creștinilor.
Don
Bosco, înluminat de exemplu de Francisc de Sales, spunea tinerilor: „Vreau să
fiți fericiți în aceasta lume şi în aceea viitoare”.
Don
Bosco, un Tată, care la pat de moarte a spus tinerilor:
„Vă
aştept pe toţi în Paradis!”
De
la Francisc de Sales și de la Don Bosco cu toți să învățăm ca oamenii se
realizează si ameliorează cu adevărat când sunt iubiți
Si
Don Bosco ne a numit Salezieni pentru ca acest nume să anunțe ca aceea care va
câștiga viitorul este: fraternitatea, caritatea, iubirea și drăgostea creștină.
Testimonianza della
veridicità di queste parole:
Una
lettera:
(Ispettore INE 24 gennaio 2022)
Pensando
a tanti ragazzi mi son chiesto: “Se i loro occhi parlassero, cosa mi
direbbero?”.
Poimi
son detto: “Gli occhi dei ragazzi che incontro mi parlano. Non esiste
condizionale. Parlano eccome. Il condizionale è nei miei occhi, nel mio
sguardo, nel mio cuore. E se fossi io incapace di ascoltare? E se fossi io
incapace di comprendere e di accogliere?”.
L’ho chiesto ad una assistente sociale nata
nei nostri ambienti e che lavora ogni giorno con situazioni di bambini e ragazzi
che sono una bestemmia contro l’umanità.
Le
ho chiesto: “Gli occhi dei bambini e dei ragazzi che incontri cosa ti dicono?”
Gli
occhi dei ragazzi gridano di ‘esserci’: di esserci loro e di esserci noi.
I
loro cuori vedono e sperimentano il vuoto.
Vuoto
di affetti, di presenze vere, di accoglienza, di amore incondizionato.
Provo
a scrivere dando voce ai loro sguardi...:
“Accoglimi, così come sono. Non ti spaventare
delle mie voragini, dei burroni che mi pervadono. Stai con me sul ciglio della
fossa. Guardiamo assieme la voragine, mano nella mano. Non avere fretta di
riempire quel vuoto,
sarà molto più
importante per me se tu mi aiuti e sostieni a comprenderlo, ad accettarlo, perché in fondo èparte di me e lo sarà
per sempre.
Non tentare di modificarmi dicendomi che sono sbagliato, che non mi
comporto bene. Ricordati che quello che sono oggi è il frutto dell’amore
mancato nella mia esistenza, è frutto di persone che non mi hanno stimato, è
frutto di persone che non mi hanno accompagnato, di persone che non mi hanno
accettato.
Non svilirmi. Ci ho
già pensato io. Qualcosa di buono e bello in me ci sarà e l’avrò conquistato da
solo. Forse è poco ma è tutto quello che ho. Aiutami a rafforzarlo, aiutami a
credere che posso essere molto di più. Non sostituirti a me, ma nella dura
verità e realtà facciamo coincidere i nostri sguardi per scrutare assieme la
via dell’amore, la via di una vita
piena.
Inizialmente farò fatica a fidarmi di te perché l’unica esperienza che
ho con l’adulto è l’abbandono; ti metterò alla prova per comprendere fin dove
resisterai se realmente sei disposto a sopportare tutto per me e supportare
tutto di me. Ricordati che le tue parole ed i tuoi gesti saranno la misura con
cui verificherò il tuo starmi accanto. Non mi raccontare belle favole, non mi
promettere nulla che tu non sia sicuro di riuscire a donarmi. Non sono veniale.
Il mio cuore ha sete di relazioni vere, di uomini veri,
di persone che
ammettono di nonessere onnipotenti,
di persone che stanno in silenzio perché non trovano le parole,
di persone che
chiedono scusa per il poco che sono.
Non mi promettere che ci sarai per sempre,
perché sia io che te sappiamo che non sarà così. Cerca però di far sì che il tuo segno nella mia esistenza rimanga per sempre.
Che io ti ricordi, fra un po’ di anni,
come quella persona che mi
ha voluto bene e, grazie a questo, mi ha insegnato a voler gratuitamente bene.
Fa’ che tiricordi perché mi hai
insegnato a costruire un ponte che attraversa le mie voragini. Non ti
dimenticare: insegnami a fare fatica. Non costruire tu il mio futuro, ma aiutami
a saper affrontare la vita nelle sue avversità, delusioni, solitudini. Prima o
poi sarò di nuovo solo di fronte a tutto questo e ti ringrazierò per avermi
insegnato a lottare e
non per avermi tenuto
al riparo dietro il tuo scudo.
In fondo io e te
siamo uguali: viviamo cercando l’amore”.
.jpg)
