Acum începe Postul mare, acea periodă foarte
importantă, care ne pregăteşte la moment cel mai important din anul întreg:
Paştele.
Acest timp de har special ni-l dă Biserica
pentru a înţelege mai bine misterul de credinţa care este moartea şi învierea
Lui Isus.
Moartea şi Învierea a Lui Isus sunt două
evenimente extrqaaordinare, pentru că ne dau certitudinea îndelebilă de Iubirea
pe care Dumnezeu are către fiecare dintre noi. „Fiecare dintre noi Îi
interesează;
Iubirea sa nu Îi permite să fie indiferent la
acadimentele noastre…
Din cauză faptului al Întrupării, al Vieţii
sale pamânteşti, al Morţii şi Învierii ale Fiului lui Dumnezeu,
s-a deschis definitiv Poarta Cerului intre
Dumnezeu şi omul, intre Cerul şi pământul”(Papa Francisc).
Acum, în Postul Mare, trebuie că noi să
experimentăm deasupră pielei noastre de ce fel de iubire noi vorbim: acela de
Dumnezeu este o iubire care se face prieten, care participă de fiecare viaţă,
care se face vecinul nostru, care ne consolează în suferinţele noastre, pentru
că şi El a trăit aceaşi viaţa a noastră şi a suferit din cauza durerii şi din
cauza morţii de experienţa propria. Este
aşa ca a deschis o poartă intre Cerul
şi Pământ, intre El şi noi.
Dar noi?...” Se întâmplă uşor că când noi ne
simţim bine, suntem în aer nostru, comozi, cu siguranţa uităm de ceilalţi ( ce
pe care Dumnezu Tatăl niciodată face ), nu ne intereseayă de problemele lor, de
suferinţele lor, de nedreptăţiilor pe care ei suferă…atunci inima noastră
alunecă în indiferenţa: în timp ce eu stau relativ bine şi comod, uit de cei
care nu stau bine. Aceasta atitudine de indiferenţa a luat astazi o dimensiune
mondială…Este o situaţia rea pe care noi Creştini trebuie s-o înfruntăm”,
s-o înfrângem.
Pentru aceasta Postul Mare devine timpul de
andrenământ, în care fiecare dintre noi învaţă de la Isus să se apropieze din
cet în cet mai mult la realităţiile de suferinţă şi de durere mai mult
îndepartate, sau mai puţin departe de locul unde el trăieşte.
Trebuie să se simtă responsabil de fraţi săi
de aproape sau de departe şi trebuie să se gândească
Ca şi el poate să făcă ceva pentru binele,
ajutorul, alinare altora; pentru a nu rămâne indiferent:
Dumnezeu nu a fost şi nu este niciodata
indiferent în faţă oamenilor, mai mult dacă sunt săraci, asbandonaţi, fără
aparare, suferinzi.
În aceste zile de Postul Mare, noi vom învaţa
să deschidem inima noastră iubirii pe care Dumnezeu ne dăruieşte în Isus şi aşa vom învaţa să deschidem ochii pentru a
ne dă seamă cât de mare este nevoie pe care are lumea de ajutorul Lui Dumnezeu
şi de noi pentru elibera pe fraţii noştri de situaţii de săracie său de
oprimare. Vor fi zile de har pentru a descoperi câte persoane şi de aceeaşi
vârstă de a noastră şi poate lângă noi care suferă din cauză singuratăţii,
săraciei, boli pentru a ne simţi solidali cu ei. Vor fi zile de har pentru a vedea pe ceilalţi cu ochii buni: cu
ochii de Dumnezeu, cu ochii de Isus.
Iată atunci cum timpul de Postul Mare să
devină timpul de a ne comporta în manieră nouă, cu adevărat o perioadă de har de
Dumnezeu.
Pentru această in Postul Mare ne apropiem la
Isus prin ascultare Cuvântului Lui Dumnezeu, prin Sacramentele, ne rugăm pentru
noi şi pentru ceilalţii, renunţăm la ceva pentru a învaţa să iubim mai mult.
Aşa vom putea face loc în inimă noatră cuiva, care este poate lângă noi şi cere
ajutor, dar nu este considerat nici văzut.
Dacă vom face aşa vom învaţa să cunoaştem
iubirea Lui Dumnezeu către noi şi vom trăi iubirea această şi iubirea această
ne va umple de bucuria mare, aceea care vom descoperi în ziuă Paştelui.
O poveştioară
pentru a înţelege
Postul Mare
Cei trei fii
Şi gesturi mici arată iubirea, pe care avem.
Într-un sat, trei femei voiau să aducă apă de
la fântână. Nu departe de acest loc stătea un înţelept şi ascultă cum cele trei
femei îşi lăudau fiii. •
„Fiul meu, spuse prima, este aşa de atletic,
încât îi lasă în urmă pe toţi ceilalţi".
„Fiul meu, spuse a doua, cântă aşa de frumos
ca o privighetoare. Nici un alt băiat nu are o voce aşa de frumoasă ca cea a
fiului meu".
„Iar tu, de ce nu-ţi lauzi băiatul?", o
întrebă una pe cea de-a treia femeie. „Fiul meu nu are nimic deosebit în el, nu
l-aş putea lăuda pentru ceva. El nu-i decât un băiat obişnuit ca toţi
ceilalţi".
Femeile îşi umplură găleţile şi plecară spre
casă.
Înţeleptul merse încet după ele.
Găleţile fiind grele, ele se opriră să se
odihnească.
Atunci veniră în întâmpinarea lor tocmai fiii
lor.
Primul făcu o săritură, veni pe mâini şi aşa
începu să meargă.
Femeile strigară: „Ce băiat deştept!"
Al doilea începu să cânte ca o privighetoare
şi femeile îl ascultară cu entu-ziasm şi cu lacrimi de bucurie strigără:” Ce
cântareţ extraordinar!”
Al treilea băiat veni la mama sa, îi luă
găleata din mână şi o duse acasă.
Atunci femeile îl întrebară pe înţelept: „Ce
spui despre fiii noştri?"
„Unde sunt fiii voştri? le răspunse bătrânul.
Am văzut doar un singur fiu".(1)
Copilul ălă a văzut oboseală mamei sale şi a
ajutat-o.
A văzut-o…a ajutat-o. Aceasta este adevărată iubire pe care vom învaţa în
timpul Postului mare.
------------------------
(1)cfr. Fr D. Ciobanu, Să educăm prin pilde şi povestioare.Presa Buna Iaşi 1999.
