31 gennaio FESTA di DON BOSCO

Oggi nella festa di Don Bosco,
ricordiamo i suoi pensieri scritti prima di morire.

Le ultime 28 frasi scritte da Don Bosco

(Dalle Memorie Biografiche di Don Bosco

volume 18°, pag 481-483)

Il 19 dicembre 1887 (43 giorni prima della sua morte) Don Bo-sco ebbe una ripresa nella sua lunga malattia, e il segretario don Viglietti lo pregò di scrivere sul retro bianco di alcune immagini alcune frasi.

Sarebbero state mandate, con gli auguri natalizi, ad alcuni Cooperatori salesiani che le avrebbero particolarmente gradite. E Don Bosco scrisse, sul bianco di quelle immagini, le ultime 28 frasi della sua vita.

Eccole:

♦.- O Maria, otteneteci da Gesù la sanità del corpo, se essa è bene per l'anima, ma assicurateci la salute eterna.

♦.- Fate presto opere buone, perché può mancarve-ne il tempo, e così restare ingannati.

♦.- Beati coloro che si danno a Dio per sempre nel-la gioventù.

♦.- Quanti volevano darsi a Dio e restarono ingan-nati, perché loro mancò il tempo!

♦.- Chi ritarda di darsi a Dio, è in gran pericolo di perdere l'anima.

♦.- Figliuoli miei, conservate il tempo e il tempo conserverà voi in eterno.

♦.- Chi semina opere buone, raccoglie buon frutto.

♦.- Se facciamo bene, troveremo bene in questa vita e nell'altra.

♦.- In fine della vita si raccoglie il frutto delle buo-ne opere.

♦.- Dio ci benedica e ci scampi da ogni male.

♦.- O Maria, proteggete la Francia e tutti i Francesi.

♦.- Date molto ai poveri, se volete divenir ricchi.

♦.- Date et dabitur vobis (Date e vi sarà dato).

♦.- Che Dio ci benedica e la Santa Vergine sia nostra guida in tutti i pericoli della vita.

♦.- I giovanetti sono la delizia di Gesù e di Maria.

♦.- - Dio benedica e compensi largamente tutti i nostri benefattori.

♦.-  Sacro Cuore del mio Gesù, fate che io vi ami sempre più.

♦.- II più gran nemico di Dio è il peccato.

♦.- O Maria, siate la salvezza mia.

♦.- In fine della vita si raccoglie il frutto delle opere buone.

♦.-  Chi salva l'anima, salva tutto; chi perde l'anima, perde tutto.

♦.- Chi protegge i poveri, sarà largamente ricom-pensato al divin Tribunale.

♦.- - Chi protegge gli orfanelli sarà benedetto da Dio nei pericoli della vita e protetto da Maria in morte.

♦.- - Che grande ricompensa avremo di tutto il bene che facciamo in vita!

♦.-  Chi fa bene in vita, trova bene in morte. Qualis vita, finis ita (Come è la vita, così sarà la morte).

♦.- - Io prego ogni giorno per voi e voi pregate per la salvezza dell'anima mia.

♦.- - O Vergine pia, l'aiuto tuo forte dà all'anima mia in punto di morte.

♦.- - In Paradiso si godono tutti i beni in eterno.

Narrano le MB che dopo la frase: «In fine della vita si raccoglie il frutto delle buone opere», don Viglietti lo interruppe dicendo: «Ma Don Bosco, scriva qualche cosa di più allegro! Queste cose fanno soffrire».

Allora D. Bosco fissò intenerito i suoi occhi in quelli del segretario, e vistolo piangere gli disse con un sorriso indescrivibile:

«Ma che ragazzo sei!... Non piangere... Te l'ho già detto che sono le ultime immagini che scrivo».

Quindi, per compiacerlo, cambiò tema:

Ma dopo la frase «O Maria siate la salvezza mia», ritornò ai pensieri che sanno di eternità.

Dopo l'ultima frase depose la penna, disse che aveva la mano molto stanca (cf MB 18,482s).♦

Vivendo l'anno giubilare della Misericordia del Padre riflettiamo 
inoltre sui pensieri che ci invia Don Ferdinando:

 Misericordia, Peccato e ancora Misericordia

Misericordia è Dio stesso.

Misericordia è il "nome" di Dio, la sua essenza, la sua identità.

Misericordia è Gesù che rivela il volto di Dio: un Dio-famiglia di tre Persone, Padre, Figlio e Spirito Santo, che sono in relazione d'amore tra loro e con l'uomo.

Misericordia è il grande progetto di Dio che chiama all'esistenza noi, fragili creature umane, per farci vivere in eterno inseriti nel flusso d'Amore del Dio-Famiglia-Trinità-Misericordia.

Misericordia è averci creato a "immagine e somiglianza" della libera relazione d'amore che esiste tra le tre persone divine.

Ci ha dato la libertà perché potessimo decidere di accogliere il Suo amore e vivere in relazione con Lui e con i fratelli.

Il massimo dono di Dio, la libertà, ha inebriato l'uomo fino a presumere di poter fare a meno della "sorgente della libertà", fino ad entrare in competizione con Dio, a pretendere di essere Dio.
Questo è "il peccato"!

Quando l'uomo con la sua presunzione ha tagliato il cordone ombelicale che lo legava a Dio si è ritrovato nudo, impoverito, incapace di amare, capace di uccidere, mortale, senza futuro, senza senso.
Questo è "il peccato"!

Un abisso invalicabile separava la creatura umana dalle realtà eterne, dalla vita divina a cui il Dio-Famiglia l'aveva destinata. Nessuna realtà di questo mondo terreno, nessuna religione, rito, sacrificio...  poteva "costruire un ponte" di collegamento con la vita d'amore del Dio-Famiglia.
Questo è "il peccato"!

Ma, "quando giunse la pienezza dei tempi..." avviene un fatto imprevedibile.

Questo Dio-Famiglia-Trinità-Misericordia decide di entrare direttamente nella storia dell'uomo.

Il Verbo eterno ha unito la sua natura divina alla natura umana:
 "si è fatto carne e ha posto la sua tenda tra noi".

«Gesù Cristo è il volto della misericordia del Padre. Il mistero della fede cristiana sembra trovare in questa parola la sua sintesi. Essa è divenuta viva, visibile e ha raggiunto il suo culmine in Gesù di Nazareth.» (Papa Francesco, Il volto della misericordia 1)

«Ecco l'Agnello di Dio che toglie "il peccato" del mondo»

Gesù è il Ponte-fice: ri-congiungendo in sé l'umanità e la divinità, è Lui il ponte che, distruggendo "il peccato", permette alle creature di superare l'abisso invalicabile, e di entrare nella "giusta relazione con Dio".

Misericordia è Gesù "amore che si dona fino a morire in croce" per essere totalmente fedele all'amore del Padre e all'amore per noi, persone umane, che lui vuole come fratelli.

Misericordia è tutta la nostra vita personale ormai liberata definitivamente da "il peccato" e quindi unita sostanzialmente alla vita del Dio-Famiglia-Trinità-Misericordia, nonostante che la nostra fragilità terrena ci fa inciampare "in tanti peccati", da cui veniamo liberati ogni volta che, per mezzo dei sacramenti della Chiesa, accogliamo l'amore gratuito del Dio-Famiglia e lo lasciamo lavorare in noi.

Misericordia è Gesù che ci ha rivelato la vera dignità dell'uomo: quando accoglie gratuitamente l'amore del suo creatore e redentore, diventa figlio di Dio Padre, fratello di Cristo e sposo dello  Spirito Santo; 
così è inserito nella Misericordia, 
ora e per sempre.

                                 Don Ferdinando Colombo

Ed in fine  una mia riflessione su Don Bosco e la Confessione 

(in rumeno)

Don Bosco crăinicul Milostivirii.

În acest an în care Biserica esperimentează milostivirea lui Isus, anul jubilar de milostivirea a Tatălui, noi ne convertim, trăind aceasta milostivire a lui Dumnezeu prin faptele de milostenie şi prin iertarea păcătelor cu Sacramentul Spovezii.

Don Bosco recomanda Salezienilor că în predicile lor îndreptate tinerilor şi copii să vorbească des de milostivirea Lui Dumnezeu şi despre spovadă.

Ştia ca spovadă  este cu Euharistia şi împărtăşanie mijlocul extraordinar de eficace în educarea tineretului.

El însuşi a fost extrem de milostiv şi prompt să primească pe toţi cu milostivirea prin spovadă.   La sărbătoarea Imaculatei, 8 decembrie 1841, în sacristia Bisericii Sfântului Francisc de Sales, Don Bosco îl întrebă pe un băiat cu care s-a întâlnit, Bartolomeu Garelli:  -Te mai spovedeşti din când în când? Era în primul său an de preoţie, la începutul apostolatului său. Tot în decembrie, în ziua 17 de anul 1887, dar cu 46 de ani mai târziu pe când el era extenuat de boala care peste puţin îl va şi doborî, vreo treizeci de băieţi din clasele superioare îi cerură să-i mai mărturisească o dată. Secretarul s-a opus, văzându-l epuizat şi aproape sfârşit, dar Sfântul îi chemă: -Lasă-i să intre, şi aşa e pentru ultima oară când îi mai pot mărturisi. Şi-i mărturisi.

Toată viaţa Sfântului este cuprinsă între aceste scene semnificative în care Don Bosco spovedeşte.(Iată un alt  exemplu). Don Bosco era găzduit de Giuseppe, fratele său.Într-o zi, în timp ce se întorcea spre casă printr-o pădurice, aude o voce aspră, răstită: -Banii sau viaţa! 

îl cuprinse teama. Răspunse:  -Sunt don Bosco şi bani nu am. Un om a ieşit dintre tufişuri, ţinea în mână o secere.Don Bosco îl recunoaşte şi adăugă pe un alt ton:

-Cortese, chiar tu vrei să mă omori?...Descoperise în chipul acela, acoperit de barbă, un tânăr cu care se împrietenise vizitând pe prizonieri în închisorile din Torino. Celălalt îl recunoscu şi el pe don Bosco şi-ar intra în pământ de ruşine.

Şi spune: -Don Bosco, iertaţi-mă. Sunt un ticălos...Îi povesteşte, apoi, pe nerăsuflate, o poveste amară. Eliberat din închisoare, a casă nu mai voiră să-l primească: „Până şi mama mi-a întors spatele - spunea - că sunt ruşinea familiei. Serviciu? Nici pomeneală”. Îndată ce aflau că trecuse prin închisoare, îi închideau uşa în nas.  Până ajunseră la Becchi, don Bosco îl spovedi şi-i zise: „Vino cu mine!" Şi-l prezentă rudelor lui:  - M-am întâlnit pe drum cu acest bun prieten. În seara asta rămâne la noi.A doua zi dimineaţă, după liturghie, îi dădu o scrisoare de recomandare către un paroh şi către unii patroni mai de treabă din Torino, apoi îl îmbrăţişa.   Aceasta poveste este una dintre cele multe fapte din viaţa lui Don Bosco care arată milostivirea lui Don Bosco. Dar centrul povestei sunt acele cuvinte: „ Până ajunseră la cătun Becchi, don Bosco îl spovedi”. Arată de fapt ca Don Bosco a fost slujitorul milostivirii Lui Dumnezeu prin spovadă şi virtutea milostivirii a lui Don Bosco se afla mai mult în maxima disponibilitatea sa de a se dărui pentru a spovedi cu mare milostivire. Deşi era un gigant în multe, nicăieri nu este el atât de mare şi de milostiv ca în scaunul mărturisirii. Despre Don Bosco s-ar putea spune că el a fost, pentru timpurile sale, cel mai mare mărturisitor al tineretului.

1872. În Oratoriu copii şi tineri ieş din sălii de şcoală şi se năpustesc în curte strigând: „Gustarea, gustarea!!” Era ora 16 şi Don Bosco dedea fiecărui o pâine pentru a potoli FAMEA. Doi Băieţi împărţeau pâinii: una fiecăruia. Dar cineva trecea de duă ori pentru că vrea mai mult.   Un băieţel, Francesco Piccollo de 11 ani a văzut smecheria aceea şi dat fiind că îi era foame, a făcut şi el a două tură din ascuns. Dar, după că a mâncat-o a simţit remuşcare de conştiinţă. La seară a vrut să se spovedească şi a mers îm Biserică lângă Oratoriul. De obicei se spovedea la Oratoriu de la Don Bosco. Dar nu ar fi vrut că Don Bosco să ştie că el, prietenul său, a furat a două pâine. Şi a mers la Biserica, acolo, lângă Oratoriul. A văzut un confesional unde mergeau credinciosi şi s-a pus la rând şi el pentru a se spovedi. Când a fost rândul său, s-a spovedit: „Am furat două pâini!” Şi confesorul îi spusese: „Ţi au făcut rău”.... „Nu!” ...” Atunci, nu te chinui!” În acel moment, copilul s-a dat seamă că cel pe care spovedea era Don Bosco însuşi. S-a simţit cam să leşine. Dar Don Bosco îi ia zis: „ Uită-te! Când vei avea nevoie de pâine, cere-o la Don Bosco. El îţi va da toată pâine pe care ai fi vrut!” Şi a adăugat: „ Şi aminteşte-te bine; Don Bosco preferă confidenţa ta decât să te creadă nevinovat. Confidenţa, te va ajuta, nevinovaţia făurită prin aparenţa şi prefacatorie te va duce la cadere şi nu vei avea nimeni care să te ajute!” Şi Don Bosco a terminat aşa:

„Bogaţia lui Don Bosco este confidenţa şi sinceritatea a fiilor săi. Nu-l uita niciodată Francisc!”

Don Bosco a fost un mare educator, dar oricât de amplă şi amănunţită ar fi expunerea principiilor sale pedagogice, ea ar fi totuşi lipsită de ceva esenţial, dacă nu ne-amintim de activitatea sa ca ministru al Sacramentului iertării, al spovedaniei.

Tot succesul său pedagogic acolo se naşte şi de acolo porneşte. Prin Spovadă, conform cu spiritualitatea sfântului Francisc de Sales, Don Bosco  facea chiar aşa că şi păcatele şi gravitatea pacatelor să devină punct de sprijin către înălţimi, o putere ascensională, de a se ameliora. Ai fost rău?...Trebuie să devii sfânt!

În desfăşurarea apostolatului milostivirii prin spovada Don Bosco prefacea în prilej de mântuire toate împrejurările. Când călătorea cu diligenta, lângă vizitiu, îl spovedea, spovedea în gară de tren,în biserică, în cameră sa, lângă patul bolnavilor, în spital, în închisoare: pretutindeni unde era cerut său unde se afla pentru a mântui sufletele oamenilor şi tinerilor săi, el -i spovedea.

A spovedi, aceasta i-a fost, de fapt, ocupaţia predilectă. Toate celelalte trebuiau să cedeze în fata ei. Era convins ca nici un botezat nu e iremediabil corupt până mai este pe pământ, şi acolo unde ceilalţi şi-au pierdut ultima licărire de speranţă, Don Bosco păstra nu nădejdea, şi chiar siguranţa ca acela se va întoarce la mântuire. Şi în acest mod la câte numeroase persone nu le-a schimbat totodată prin spovada, pornindu-le spre înălţimi!  Don Bosco a fost slujitor al milostivirii prin spovadă.

Dar amintirea milostivirii a lui Don Bosco, este amintirea de milostivirea neîncetată a Lui Dumnezeu.   Anul acesta est în fiecare moment ocaziă şi prilej de a ne converti, de a fi milostivi şi de a ne mărturisi pentru a primi pacea lui Dumnezeu o chezaşie de mântuirea veşnică.  Maria Maica lui Isus a fost maestra şi ghidul pentru Don Bosco, cerem de la ea Ajutorul Creştinilor că ne ajute să fim şi noi ca Don Bosco milostivi în operele noastre şi să fim dispuşi să ne spovedim des pentru a creşte în asemânărea cu Isus milostiv.

Cfr. Liviu Pandrea, Don Bosco Crainicul Bucuriei, Ed Unitas, Cluj Napoca, 1999, vol2, pp. 91 ssgg.

Cfr. Teresio Boasco, Don Bosco, o nouă biografie pentru copii, Galaxia Gutemberg, 2008, p.170.