Giulgiul din Torino

Un dar  pentru care mulţumim Dumnezeu

Giulgiul din Torino este mărturia pătimirilor Lui Cristos, este şi mărturia pătimirilor omenirii.
Este şi ocazia de a experimenta credinţa dacă prin el se poate înţelege care a fost iubirea care l-a împins pe Cristos să se ofere că jertfă pe altarul Crucii.

Cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd.

Dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.

Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni.  Dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea Lui Dumnezeu.. .ICor 1,18.23

Ne aparţine ceea ce zace fără viaţă în mormânt,

ceea ce a înviat a treia zi,

ceea ce s-a suit deasupra tuturor înălţimilor la dreapta maiestăţii Tatălui.

Rezultă că, dacă umblăm pe calea poruncilor sale şi nu ne ruşinăm să mărturisim ceea ce el a realizat în umilinţa trupului pentru mântuirea noastră, vom fi şi noi părtaşi la gloria sa. Atunci se va împlini, cu siguranţă, ceea ce el a vestit:

Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie înaintea Tatălui meu cel din ceruri (Mt 10,32).

 Suferințele Mântuitorului nostru sunt medicamentele noastre. 
Noi am fost vindecați prin rănile lui.

Profetul a voit să ne învețe acest lucru când a spus:  
El a luat asupra sa durerile noastre și cu sufe­rințele noastre s-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedep­sit, bătut și chinuit de Dumnezeu. Dar el a fost străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și, prin rănile lui, noi toți am fost vindecați. 
 Ca un miel spre înjunghiere a fost adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu și-a deschis gura (Is 53,4-7).

Toți umblam rătăciți ca niște oi…

    Păstorul care vede oile risipite ia una dintre ele în brațe, o conduce la pășune liniștită și, prin exemplul aces­teia, atrage la sine pe cele rămase. 
La fel, Cuvântul lui Dumnezeu, văzând descendența oamenilor rătăcind, a luat natura de sclav, a unit-o strâns cu sine și, prin intermediul ei, a atras întregul neam omenesc și i-a condus la pășu­nile divine pe cei flămânzi și expuși în fața lupilor.

    Așadar, pentru aceasta Mântuitorul nostru a luat natura noastră, 
pentru aceasta Cristos Domnul a îndurat păti­mirea și a făcut-o cauză de mântuire, 
pentru aceasta a fost dat morții, încredințat mormântului, și astfel, a distrus vechea tiranie și a promis nestricăciunea celor care erau înlănțuiți de stricăciune. 
Refăcând templul distrus și înviind din moarte, el a arătat și celor morți și celor care așteptau învierea sa promisiunile adevărate și neclintite.

    „Cu adevărat, a spus el, natura pe care am luat-o de la voi a avut parte de înviere datorită dumnezeirii care locuia în ea și care era unită cu ea. Datorită dumnezeirii s-a eliberat de stricăciune și de caracterul trecător și a dobândit nestricăciunea și nemurirea. Tot așa veți fi eliberați și voi de sclavia dură a morții și, după ce va fi eliminată stricăciunea împreună cu patimile, veți fi îmbră­cați cu nemurire”.

    Prin apostoli, el a dat tuturor oamenilor darul Botezu­lui: Mergeți, a spus, și învățați toate neamurile, botezân­du-le în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh (Mt 28,19). 
Botezul este o imagine și o figură a morții Domnului. 

Așa cum spune apostolul Paul:

 Dacă am fost uniți cu el într-o moarte asemănătoare cu a lui, 

vom fi uniți și cu învierea lui (Rom 6,5).

Teodoret din Cir, episcop